Făcusem într-un timp
o pasiune irecuperabilă
pentru sucul de mere.
Beam suc de mere aproape involuntar
pahare întregi, pe nerăsuflate
fără să știu, în ingenuitatea mea
că merele aveau suflet.
Storcătorul le strivea
coastele suculente
carnea dulce, aromată
trupul dolofan, ireproșabil de rotund
și le transforma
în zeama puternic vitaminizată
cu care-mi deșteptam inocentă diminețile.
Mi-am dat seama târziu
de greșeala condamnabilă
când am văzut nenumărate
suflete de mere pe tavanul din bucătărie.
Le-am strivit cu sutele,
așa cum ai strivit tu iubirea noastră.
Ai călcat-o sub talpa pantofului.
A rămas acolo, turtită
în încremenirea pașilor tăi
și te urmează pretutindeni
ca o umbră prea mică, prea neînsemnată.
Sunt mărul tău fără ca tu să știi măcar!