umblă prin noi printre noi oameni
unii dintre ei au o gaură mare in locul inimii
ca un ecran prin care poți vedea serialul vecinilor
tunel prea mic să aprindă lumini de-aia stinge întuneric
iar la fiecare colț de stradă ziarele se vând și ele
cu o gaură mare în mijloc nu să ne fie asemeni
doar ca să îi poți vedea pe cei din jur
când se-njunghie-ntr-una și să te ferești
pentru a nu-ți nimeri golul din locul inimii și
să cresteze aerul ce și-a făcut casă acolo

tot printre noi dar mai străini umblă
cei care nu ne plac deloc de urâți ce sunt
ei aleargă cu brațele deschise și cu inimile în palme
nu numai că dau prilej la nenumărate crime
și cine stă acum să curețe trotuarul
dar te mai strigă și pe nume și vor să te îmbrățișeze
și când mor o fac cu ochii deschiși a lumină

puțini sunt cei care își țin inimile în zgardă
ei ies mai rar pe străzi nu le plac umbrele celorlalți
ce știm despre ei se șoptește pe la răscruci
au ore fixe la care își scot inimile cu botnița pusă
se uită mereu înapoi a îngrozire dar niciodată
nu se opresc la trecerile de pietoni
dacă inima le este călcată o târăsc dupa ei
doar unul mai vine din când în când
să cumpere-o botniță o zgardă
sau să mai înmormânteze o inimă

înserarea acoperă trotuarele pângărite de lună
e vremea de urlet a inimilor ai căror stăpâni
nu le-au mai găsit sau nu s-au născut niciodată