Sărută-ți țărâna vieții dintâi
într-un ritual molatic, ruginit,
pe fiecare petic de pământ,
tu simți pământul către tine.

Părinte, sărutând aceste sfinte
pe un traseu din cerul cel dintâi,
noi suntem crengile ce sunt
uscate-n primăvara decăzută.

Cu sânge, fiecare suntem noi
și nu știu cui i-am fost dintâi,
curg pietre pe de-a întregu-n noi,
zac pofte stinse-n umbra cea de lut.