Nu e nevoie să urcăm la ceruri pentru
a ne salva.
E destul să găsim calea.
Și să așteptăm.

Pentru că rănile ne sînt litere
dintr-un alfabet al durerii,
vom învăța să ne scriem protestul cu
aceste trupuri de pripas,
întinse pe asfaltul din fața Primăriei:
Salvați sufletele noastre sau uitați-ne
dracului odată!
Din întunericul cărnii, precum crinii,
într-o zi, vor țîșni spre lumină cuvintele
rugii noastre păgîne…

Pînă atunci, bucurîndu-ne de viață,
vegetăm și noi, în așteptarea minunii.
Trupurile trădătoare ne putrezesc,
impudice, îmbătrînind frumos,
la vedere.