Aproape transparenți
sub o lumină aleasă
treceam legați unul de altul
cu nesfârșite fire.

Ochii întorși în noi
cutreierau cosmosul cărnii.

Ura celor de afară
nu ajungea aici
iar liniștea era deplină.
Sângele nostru,
clorofilă răsturnată în roșu
purta seva pământului prin noi,
Cutreierătorii Spațiului.

Veșniciile ne cereau.

Am fi vrut să zăbovim,
am fi vrut să lăsăm o urmă.

Veșniciile ne cereau.

Măcar să plecăm împreună.