Ce mult as vrea de-aici sa nu mai plec
Printre salcâmii mei si moartea sa-mi petrec
Si ei sa ma acopere cu crengi pline de flori,
Sa dorm o vesnicie în cântec de privighetori.

Si stele sa rasara pe bolta cea senina,
Si vântul sa ma-mbrace în adierea-i lina,
În urma sa ramâna nostalgice amintiri
Din vremea cea frumoasa a primelor iubiri.

S-ascult cum cânta greieri la început de seara,
Sa am în preajma luna cu chipul ei de ceara
Ce printre crengi se-arata frumoasa pâna-n zori
Si roua sa se-astearna în juru-mi peste flori.

Si spre eternitate nostalgic sa privesc
Mereu având în preajma salcâmii ce-i iubesc.
Si ascultând tacute minutele cum trec
Printre salcâmii mei si moartea s-o petrec.