Oh tu! Iar tu, la nesfârșit!
Mă prinzi cu degetele-ți de-un fir de păr,
Îl rupi, se rupe și cade ostenit
Ca sâmburii veștejiți din prea coptul măr.

Muști cu poftă și sorbi-o răsuflare
Din vidul dulce-al gurii mele,
Te-mbeți cu spiritul de conservare
Al fiecărui sărut imprimat pe gene...

Oh tu! Iar tu, la nesfârșit!
Mai lasă-mi loc de-o veșnică iubire,
Acela ce-n viață o dată el a iubit,
Pătimit-a prin propria orbire!

Pe fața ta citesc mâhniri și revolte,
Condamni ca-un rege prea mărit
Regina, ce-i acum bufonul de la curte,
La picioarele-ți șoptește c-a amuțit.

Oh tu! Iar tu la nesfârșit!
Oprește-ți neîntrerupta linie dreaptă,
Și fă o buclă de viață la infinit,
În care să pecetluim a noastră tristă soartă.