Oamenii își lasă gândurile iederă
Să crească peste ei cu frunze și melci cu mucus de vorbe,
Își schimbă metabolismul cu clorofilă în reacție cu mintea-seră,
Devin mutanți cu corpul trunchi și gânduri frunze colportând cuvântul foșnet în vântul cobe.

Morții s-au sculat din sicrie anaerobe
Cerând abolirea tiraniei întunericului prin instaurarea democrației
Nuanțelor luminii, să tămîieze aerul îmbrăcat în robe,
Spațiul închis prăbușit peste ei să se destrame în infinitul de spații deschise migrației.

Morții s-au răsculat cerând drept de mișcare, de viață și gândire,
Au prins toți oamenii într-un apocalips de încremenire
În crisalidele cuvintelor moarte, tăcerii și întunericului în simțire
Și au proclamat din moarte o nouă omenire.

Acesta a fost trecutul, căci morții suntem noi,
Iar viața în război cu moartea, pierzând ,am aruncat-o în subteran gunoi,
Moartea-a devenit o lume-ntoarsă înspre viață și coșmar,
Gândirea – esență ontologică – s-a șters din minți, un vis etern este-al morții dar.