seara
vîntul își flutură pielea albastră și rece
chemînd nume uscate pe buze de foc
răscrucea răsare din fîntîni pustiite în taină
fiecare bob de nisip un tropot urgisit
călăuzele
mor îmbrățișate cu același scorpion incolor
mă străpung prin piele oasele lor sfărîmate
sub povara norilor desfigurați în apusul
celei mai îngropate dintre zile
tac
învierile între pămînturi crăpate hieroglific
desfăcîndu-mi brațele a ploaie adorm
calul meu răsare cu capul în jos
din pîntecul desferecat și aspru al lunii