ÃŽn creierul meu sta muntele spre care priveam
Răsturnat, chircit, îngropat
Să aibă loc tot, să-l iau cu mine
În ziua în care am plecat.

Ce e în creierul tău, am fost întrebată
Un munte, am răspuns cu seninătate
Și m-au luat și m-au dus cu munte cu tot
Și mă sprijineam în tăcere de stâncile luminate.

Dar ei au scos tot muntele piatră cu piatră
Și s-au mai uitat o vreme în capul meu proaspăt tuns
Ca într-un ou foarte limpede
Și li s-a părut și mai de nepătruns.