Când pe-o scândură de lemn
Stă iubirea, uitată,
Trebuie să trecem prin vântul
Ce bate prea tare,
Să luăm iubirea și să
O punem în vârful celui mai înalt copac,
Pe tronul vieții, acolo unde merită să stea.
Așa putem fi siguri că
Este în siguranță,
Protejată de frunzele ocrotitoare.
Dar trebuie să știm că odată urcată acolo
Nu mai poate coborî ...
Păcat că ne dăm seama după ...
Și ne petrecem viața
La poalele unui copac ce trăiește fericit.
Așteptăm iubirea să crească, să cadă ...
Și murim îngropați sub covorul de frunze
Și iubirea cade peste cadavrul nostru
Păcat că nu mai are ce iubi ...