Ai plecat, împrumutând din calvarul unor idealuri eșuate, marine, ascunse de orhideele bucăților de suflet, mici râsete copilărești. Þi se pare uneori că mă destram, ușoară, lăsând în urmă tot ceea ce mă leagă de așteptările aeriene, imitații argotice, umflate, urări de bine, ca-ntotdeauna Creația o să mă prindă cântând, tu vei rămâne un mic neant, întotdeauna gol, întotdeauna tacticos.

Urlă în mine o aură apropiată, neutră,
în spațiul dintre inimă și praf.

Oricât aș trage de gustul limbii tale calcificate, de drumurile pavate geometric cu amintiri, de imaginile palpabile ale unor Noi cu gesturi permutate în fotografii îngălbenite de râme și viermi, oricâte locuri aș colinda, strigând în zadar că mi-e bine așa, cu tălpile pătate, voi găsi doar mucegaiul și mimozele stătute ale începuturilor.

Zbaterile păsării au încetat să mă mai doară.
Cu secolele cauterizate, sângerânde,
desenez fluturi galbeni.