Despre tine ce sa spun? Ca esti o mica elvetie
a tuturor si a nimanui
in care mi-ar placea sa calatoresc fara acte, pe jos, in frigul iernii.

Sa fiu un seic din opec
si sa-mi depun la bancile tale diamantele, camilele, sondele
dupa care sa mor ca un fir de par ucis de calvitie pe perna de borangic a alcovului tau.

Sa-ti scriu un sonet sau sa-ti dedic toamna asta sau
sa te provoc la o nebunie, sa sfidam granicerii si legea vamala, sa-i dam afara pe grabitii tai turisti si sa-nchidem un timp granitele.
Stapani peste meleagurile vaste ale uitarii.

Sa inchinam in cinstea singuratatii, aceasta moarte castigata cu atatea sacrificii!

Ca zapada in mai, mirosind a zarzar si austru am sa te regasesc
pe mereu miscatoarele nisipuri ale memoriei.

Privirii tale, pentru ca s-a invrednicit sa ma priveasca, am sa-i daruiesc douazeci de statui din cuvinte,
Mainii tale, care s-a invrednicit sa ma atinga, cincizeci de castele pentru cele cinci degete, din cele cinci simturi ale mele,

Inimii tale, care nu s-a invrednicit sa ma iubeasca, ii daruiesc din ultima mea viata, ultima moarte.