″DEFINIREA UNEI IDENTITÃÞI POETICE E, LA URMA URMELOR, UN LUCRU MAI PUÞIN IMPORTANT DECÂT DORINÞA DE UNIVERSALITATE″











- Angela Furtună în dialog cu Marlena Braester












″A te naște toamna în „dulcele târg al Ieșilor” pare a fi un semn de armonie a destinului″




- Stimată Marlena Braester, sunteți un copil frumos și fericit al Iașiului. Despre această veritabilă capitală de cultură ați afirmat recent că „j’ai eu du mal à l’imaginer sans ses étudiants”...Cu ce amintiri din „Dulcele Tîrg al Ieșilor” ați plecat în viață?

- A te naște toamna în "dulcele târg al Ieșilor" pare a fi un semn de armonie a destinului. Nuanțele toamnei – molcome, profunde, stăruitoare caracterizează toate aspectele vieții ieșene. M-am născut în Iași unde părinții mei erau studenți în 1953, apoi am copilărit la Tecuci, pentru a reveni în Iași la 18 ani, ca studentă.. Mi s-a povestit despre primele două case în care am locuit: una încă mai există, cealaltă nu. Le-am revăzut în studenție: cea dintâi care urma să fie demolată se afla chiar lângă Palatul Culturii. Ceasul Palatului mi-a marcat primele ore ale vieții, intrarea în timp, oră de oră alinându-mi plânsul în plimbările zilnice în jurul Palatului. Prima mea iarnă a fost o iarnă foarte grea, mi s-a mai spus, în special pentru doi studenți de douzeci și ceva de ani, ce trebuiau să se descurce singuri.
Apoi a urmat perioada tecuceană, înconjurată de oameni deosebiți, prieteni și colegi ai mamei – profesoară de liceu, și ai tatei – procuror în Tecuci, deci, prin forța lucrurilor, respirând atmosfera intelectuală a orașului. Acum, din această perspectivă, apreciez în special contributia anilor de școală la formarea mea profesională: un fond serios informativ, eductiv, cultural, de care mi-am dat seama prima dată la exmenul de intrare la facultate, sub formă de concurs (în 1972, au participat 11 candidați pe un loc la Facultatea de filologie, secția franceză-engleză), la care am fost acceptată datorită pregătirii serioase, a lecturilor și a puterii de exprimare achiziționate în liceu.

- Viața culturală, științifică, universitară a Iașiului a fost și este extrem de bogată. Ați participat cu plăcere la ea? Ați cunoscut figuri ce iluminează spiritualitatea și cultura moldavă și românească?

- Iașul m-a învăluit încă din anii studenției cu atmosfera lui ce iradia căldură, bogăție, sensibilitate. Am avut norocul și plăcerea de a-i avea ca profesori de literatură pe Valeriu Stoleriu, Alexandru Călinescu, Luca Pîțu, de limbă franceză și semiotică pe Maria Carpov. Personalitatea lor a fost decisivă în ce mă privește. Primele contacte cu poeți și scriitori? Mă gândesc la Mihai Ursachi, dar și la mediul meu obișnuit la vremea aceea, când îmi petreceam multe ore la Casa Vasile Pogor, unde lucra una din prietenele cele mai bune (și fosta profesoară de litaratură), sau la Palatul Culturii, în muzeul de arheologie, unde lucra ca restaurator soțul aceleiași prietene. Remembrez aievea Biblioteca Mihai Eminescu, cu liniștea ei ce se depune pe cărți, ca paradis pe care l-am revăzut în ultimii ani cu bucuria de a-l regăsi pe fostul meu profesor Alexandru Călinescu ca director. Viață studențească plină de miez... teatre, concerte săptămânale la Filarmonică, dar și discoteci, filme, iar la Universitate chiar și filme franțuzești venite direct prin filiera Lectoratului Francez care ne deschidea, pe atunci, una dintre puținele ferestre ce ne legau de Occident. Pentru că, e adevărat, în fond, sufeream din cauza ruperii de restul lumii, a lipsei de informație și a dezinformării în ce privește tot ce se petrecea dincolo de granițele României. În acea perioadă l-am cunoscut pe actualul meu soț, student la medicină, originar din Piatra Neamț. Împreună cu prietenii noștri, încercam să ne menținem la suprafață, să ne considerăm ca făcând parte din tinerii cetățeni ai lumii largi, și nu ai unui regim care își sufoca în primul rând intelectualii. Din ce în ce mai irespirabilă devenea, din punct de vedere cultural, ambianța din anii 70, fără a anula valorile de care eram conștienți, dar pe lângă care se dezvoltau, din ce în ce mai numeroase anti-valori, ca niște buruieni ce invadau totul. Fiind foarte tineri, nu sezisam încă tragicul derivei sociale, economice, politice, dar presimțeam această tragedie inacceptabilă și frustrantă în primul rând pe plan intelectual. Soluțiile se prezentau atunci ca destul de simple și radicale pentru cei 27 de ani ai noștri...într-un cuvănt: plecarea din țară.



″Legătura dintre cultura israeliană și cultura română se realizează și prin intermediul traducerii celor două literaturi...″



- Cum ați resimțit desprinderea de limba și de cultura română, începînd cu luna iunie a anului 1980, cînd ați emigrat în Þara Sfîntă? Mă gîndesc acum la efectele cu care schimbarea importantă și atît de personală a unei paradigme existențiale se poate face resimțită în sufletul și în conștiința unui intelectual ...

- Iunie 1980 a marcat, deci, desprinderea desigur traumatică de familie, de prieteni, de locuri. Dar nu e vorba de o desprindere nici de limba română, nici de cultura românească. O comunitate a originarilor din România ne-a întâmpinat în Israel, mai ales în Haifa, unde ne-am stabilit de la început și unde am și rămas. Trecerea a fost treptată: procesul de achiziționare a limbii ebraice, atât de diferită de limbile romanice, sau de engleza cu care eram familiarizați, a fost un proces lent dar sigur. Formația de lingvistă mi-a ajutat mult, atitudinea față de noua limbă în mijlocul căreia ne-am trezit dintr-o dată fiind aceea de observare în profunzime, de studiere în detaliu a nuanțelor și a posibilităților de a te exprima. Intelectual, revelația a fost imensă, lipsa îngrădirilor cu care fusesem obișnuiți ne-a dat posibilitatea să "respirăm" cu totul altfel... Prima călătorie la Paris, imediat, întoarcerea în România – repetată apoi aproape anual – legăturile strânse cu cei din România, vizitele dese în Israel ale celor rămași în România, au făcut trecerea ușor de suportat. S-au succedat și succese pe plan profesional: înscrierea în octombrie 1980 la încă un masterat – în literatură franceză- la universitatea din Haifa, deși diploma ieșeană mi-a fost recunoscută ca echivalentă unui masterat în lingvistică, susținerea în 1982 a tezei de masterat, încadrarea ca asistentă la Universitatea Tel Aviv, dar și la Haifa, predând limba și literatura franceză, înscrierea la doctorat în lingvistică la Universitatea Paris VIII (Vincennes à Saint-Denis).

- Care era situația pe care ați găsit-o în cultura israeliană de limba română în Israelul anilor 1980 și cum a evoluat ea în ansamblu pînă la ora actuală?

- Există de vreo 30 de ani o Asociație a scriitorilor israelieni de limbă română, cu nume foarte cunoscute încă din România și cu o activitate bogată. Scriitori de renume continuă să scrie în limba română și în Israel: Sebastian Costin, Sandu David (care au murit nu de mult), Alexandru Mirodan (care publică revista literară Minimum), Eugen Campus, Elena Tacciu, Alexandru Strihan, Mirel Brateș.
În același timp, unii scriitori au început în paralel să scrie și în limba ebraică și să publice la edituri de prestigiu din Israel, ca Andrei Fishof, de exemplu.
Asociația menționată publică și o revistă cu nume revelator: Izvoare și păstrează o strânsă legăură cu publicul din România, publicând o parte din cărți la edituri din București sau alte orașe din România.


- Ce fel de parteneri de dialog sînt, astăzi, culturile română și israeliană? Mai este limba română un liant pentru acestea?

- Astăzi există și un Institut Cultural Român, înființat în 2004 la Tel Aviv, unde au loc numeroase activități artistice, literare, găzduind expoziții, recitaluri de poezie, conferințe. Legătura între cultura israeliană și cultura română se realizează însă și prin intermediul traducerii celor două literaturi, pentru a se adresa unui public cât mai larg și nu numai vorbitorilor limbii respective. Personal, am avut onoarea și plăceera să traduc două din romanele lui Amos Oz, publicate în România la editura Univers.



″ Apropierea de cultura și sensibilitatea franceză, ce a caracterizat intelectualitatea română , e un fapt binecunoscut, de aceea eu nu sunt o excepție″



- Universitară, poetă, traducătoare prestigioasă...Ați primit recent, din partea primului ministru al Franței, titlul „Chevalier dans l’Ordre des Palmes Académiques” pentru servicii aduse culturii franceze. Sînteți și președinta Asocieției Scriitorilor Israelieni de Limbă Fanceză din Israel. Ce loc ocupă limba franceză în concertul limbilor marilor culturi actuale? Care limbă pote fi numită limbă dominantă de cultură, în condițiile în care o adevărată competiție pare să se fi declanșat pentru ocuparea unui atare loc?

- În aceeași măsură ca și limba română, limba franceză mi-a fost o punte de trecere, firul continuu care m-a susținut și a atenuat rupturile inevitabil resimțite atunci când te stabilești într-o țară diferită de cea unde te-ai născut. Mai mult decât atât, fiindu-mi și profesie, și "profesiune de credință", și limbă a exprimării poetice, limba franceză ocupă, de fapt, pentru mine primul loc. Apropierea de cultura și sensibilitatea franceză, ce a caracterizat intelectualitatea română, e un fapt prea bine cunoscut, de aceea eu nu sunt o excepție. Am avut, însă, norocul de a putea stabili legături multiple și directe cu scriitori, editori, lingviști, oameni de teatru, cercetători în diverse domenii din Franța și mă consider fericită că m-am putut integra în viața culturală francofonă. Desigur, nu se poate nega faptul că anglofonia domină – și în special în Israel- ceea ce umbrește manifestarea unei prezențe foarte marcate franceze în viața culturală sau științifică israeliană. Numărul liceelor în care se învață limba franceză a scăzut. Universitățile suferă, fiindcă departamentele de limbă și literatură franceză au din ce în în ce mai puțini studenți.


- Stiu că în Israel, așa cum nu și în alte țări, există un mare institut pentru traducerea literaturii ebraice în limbi de circulație. Cît de avansat apreciați că este acest proiect în ceea ce privește traducerile cărților evreiești în limba franceză și editarea acestor traduceri în țări de limbă franceză? Cu ce edituri din Franța există colaborări bune?

- Numeroși autori israelieni sunt traduși și publicați în țări francofone de către edituri prestigioase: scriitori ca Amos Oz, A.B. Yeoshua, David Grossman, Aron Appelfeld, Yehuda Amihai, Israel Eliraz, Haim Guri au fost publicați de edituri ca Gallimard, Jose Corti, Calmann-Levi, Caractères, J. Brémond, l"Harmattan. În Elveția, editura Metropolis a publicat recent o trilogie a scriitoarei francofone Esther Orner.


- Sunteți membră a Comitetului Director al Centrului de Cercetări asupra Poeziei Francofone Contemporane de la Universitatea din Haifa și conduceți și Atelierul de Traducere a Poeziei din același centru universitar. Care este starea poeziei francofone astăzi? În lume, în Israel, în România...desigur, prin vederea critică a bunului diagnostician...

- Tocmai poezia "se porte bien", în special poezia franceză și francofonă. Am găzduit în cadrul activităților noastre în domeniul francofoniei în Israel poeți francezi dintre cei mai interesanți: Michel Deguy, Jean-Michel Maulpoix, Philippe Beck, Marie-Claire Bancquart, Henri Meschonnic, Pierre Oster, ca și poeți francofoni ca Eric Brogniet, Christian Hubin, Pierre-Yves Soucy din Belgia, sau Nimrod, originar din Chad; am organizat un Colocviu internațional consacrat scriitoarei de limbă franceză originară din Liban Andrée Chedid. Un poet extrem de interesant din opera căruia am avut plăcerea să traduc în limba ebraică e Abdul Kader El-Janabi, poet irakian ce trăiește de câteva decenii la Paris, scriind și în arabă și în franceză. La Forumul Internațional al Poeților ce a avut loc în aprilie 2005 a participat din România poeta Persida Rugu, care scrie și în limba română și în limba franceză. In Israel, există mai multe francofonii: Asociația scriitorilor israelieni de limbă franceză e compusă din scriitori originari din Franța – cel mai cunoscut fiind Claude Vigee, din Algeria – poetul și cunoscutul traducător al Bibliei ca și al Coranului în franceză Andre Chouraqui, din Belgia, din Maroc, din România. Originară din România, din Tecuci chiar, trebuie să menționez poeta Bluma Finkelstein, care a primit recent Premiul Presedintelui Statului Israel pentru ansamblul operei sale.




″ Fondane este considerat de unii scriitor francez, uitându-se de existența lui Beniamin Fundoianu″




- Atașată de numele lui Benjamin Fondane, ați tradus mare parte din opera lui. Aș spune că abia acum i se deschide cu adevărat poarta principală a receptării și acestui scriitor. La Royaumont, în 1998, cu ocazia Conferinței Internaționale „Benjamin Fondane” ați demonstrat existența unei serii de avataruri „de la Benjamin Fundoianu la Benjamin Fondane”. Ce anume vă leagă atît de profund de opera lui și ce perspectivă deschide opera dumneavoastră de traducătoare?

- Revendicat atât de literatura română cât și de literatura franceză, Benjamin Fondane suscită un interes din ce în ce mai mare datorită operei poetice, teatrale, datorită eseurilor și activității în domeniul cinematografiei. Din ce în ce mai mulți specialiști cercetează și traduc opera lui Fondane. Traducând în franceză poeme din tinerețe ca și fragmente din jurnalul scris în limba română, am constatat că opera scrisă în limba franceză e o contiunare firească , neforțată a operei scrise în limba română, trecerea de la o limbă la alta făcându-se – desigur nu fără momente de criză – cu o subtilitate și o perfecțiune în ce privește mânuirea limbii așa zis "străine" de-a dreptul frapante. Am găsit de fapt un răspuns la întrebările pe care mi le puneam eu însămi în ce privește alegerea limbii de expresie poetică, drum în care l-am urmat și eu la fel cu mulți alți scriitori născuți în România dar "adoptați" de limba literară franceză.

- Numele dumneavoastră este legat și de viața revistei „Continuum” (revista scriitorilor israelieni de limbă franceză”, precum și de cea a revistelor „Aproches. Cahiers israéliens de poésie, de critique, d’art”, “Sources – Europoésie”, revue de la Maison de la Poésie (Namur, Belgique). Cum respiră aceste reviste în spațiul francofon și ce aduc ele ca interes special în constelația de probleme ale francofoniei actuale? Au deja ele înscrise între priorități recentele puncte de criză ale francofoniei în care însuși statul francez s-a implicat, la cel mai înalt nivel?

- Fondând revista Continuum, am luat desigur în considerație dificultățile obiective cum ar fi însuși faptul că Israelul nu e acceptat oficial ca o țară francofonă, dificultatea distribuirii dincolo de granițele Israelului. Pe de altă parte, în mod paradoxal, scriitori israelieni francofoni sunt mai bine cunoscuți în Franța decât în Israel , nefiind suficient traduși în limba ebraică. Mi-am asumat, ca primă misiune, cunoașterea mai largă a celor doi scriitori considerați prin amploarea operelor respective ca fiind cei mai importanți la ora actula în francofonia israelină: Claude Vigée și André Chouraqui. Prin urmare am organizat cu sprijinul Institutului fancez din Tel Aviv, odată cu lansarea primului număr din Continuum în 2003, un omagiu lui André Chouraqui, căruia i-am consacrat o mare parte din acest număr- în prezența autorului, care locuiește la Ierusalim. Rezultatul imediat a fost prezentarea în fața unui public foarte larg a acestui autor aproape ignorat în țara sa. Un al doilea omagiu – de data aceasta poetului Claude Vigée - l-am organizat cu ocazia prezentării celui de-al doilea număr al revistei Continuum, care îi este consacrat, la Salonul Internațional al Revistelor de la Paris, octombrie 2004. Cu acaestă ocazie, l-am prezentat publicului parizian pe Claude Vigée – nu numai scriitorul francez, așa cum se crede în general, ci și ca scriitor israelian francofon. Confuzia aceasta se repetă la cazul lui Fundoianu- Fondane: Fondane e considerat de unii scriitor francez, uitându-se de existența lui Beniamin Fundoianu. Revista Poésie et Art (noua versiune a revistei Approches, pe care am publicat-o în anii '80) e de altă factură: e bazată în special pe cercetare , ca și pe traducere de texte poetice și critice. Publicarea acestei reviste e de fapt rezultatul activităților organizate de Centrul de Cercetare a Poeziei Francofone de pe lângă Universitatea din Haifa. Una din activitățile permanente ale Centrului e funcționarea unui Atelier de traducere a poeziei, pe care îl conduc din 1998 și în cadrul căruia traducători-cercetători sau traducători-scriitori se întrunesc lunar, traducând fie din ebraică în franceză, fie din franceză în ebraică, în vederea pregătirii întâlnirilor cu poeți invitati din Israel sau din alte țari.


- Ați tradus din Amos Oz. Nu au fost puține participările dumneavoastră la colocviile internaționale axate pe opera acestui scriitor important. Între acestea, cel de la Beer Sheva, din 1997, cu lucrarea “Traduire Amos Oz”…Așadar, ce înseamnă să traduci din Amos Oz, și încă în limbi latine ? ( cu sau fără “cutia neagră”)…

- Traiectoria mea ca traducător a avut ca punct de plecare traducerea română-franceză-română. Primul roman tradus aparține scriitoarei Catherine Durandin, care e de fapt istoric dar și romancier. Romanul se numește O moarte românească și a apărut la editura "Portofranco". În același timp am început să traduc din poeziile românești ale lui Fundoianu, la solicitarea lui Monique Jutrin, profesoara de literatură la universitatea Tel Aviv, actualmente Presedinta Societații Internaționale Benjamin Fondane. Traducând, într-un anume sens, "în cerc închis", adică fără a depăși cadrul familiei de limbi romanice, mă simțeam încă "acasă". In același tinp, limba ebraică impunându-se din ce în ce mai mult, tentația de a încerca o nouă pistă devenea din ce în ce mai mare. Primul roman al lui Amos Oz pe care l-am citit integral în ebraică a fost Sa nu pronunți: noapte. Un roman născut în deșert, în care totul are loc în deșert. Hotărârea a fost luată în mod spontan și traducerea a fost publicată la București, la editura Univers, "Romanul secolului XX", în 1997. Transgresând granițele limbilor cu care eram obișnuită, munca de traducere a fost cu totul diferită. Transpunerea unor ritmuri, armonii, sau disarmonii, sonorități și registre, construcții sintactice total diferite în limba română a fost o experiență absolut nouă: echivalențele nefiind evidente, rescrierea unui text cu rezonanțe într-o zonă extrem de îndepărtată ca esență a limbajului, a fost o sarcină grea. Cu atât mai mult cu cât textul era un text în mare parte poetic, când mă gândesc la lungile descrieri ale deșertului cu ritmul lui propriu, cu toate momentele și nuanțele lui ascunse. Nu mai era vorba de continuitate ca în traducerea lui Fundoianu în franceză sau a lui Catherine Durandin în română. Ruptura era profundă, distanța pe plan lingvistic, imensă. Cutia neagră a fost o experință diferită. Text mai dinamic, dominant epic, schimb epistolar; familiarizată deja cu stilul lui Amos Oz, sarcina a fost mai puțin dificilă. Romanul a fost publicat de aceeași editură, în anul 2002.




″Poezia israeliană de astăzi este extrem de variată ca inspirație și bogată în primul rând prin faptul că există cel puțin 13 limbi de expresie″




- Ne puteți oferi o privire critică asupra poesiei israeliene? Trecut, prezent, viitor...din perspectiva unei poete ce construiește astăzi și Negheevul de Litere, ca entitate nemuritoare a acestei vechi culturi, însă din perspectiva abordării temei cu armele limbii franceze?


- Poezia israeliană de astăzi este foarte variată ca inspirație și bogată în primul rând prin faptul că limbile de expresie poetică sunt variate: există în Israel la ora actuală 13 Asociații ale scriitorilor ce scriu în 13 limbi: ebraică, arabă, română, franceză, engleză, rusă, idiș, poloneză, spaniolă/ladino etc. Poezia scrisă în ebraică aparține fie noului lirism – Rahel Halfi, Maya Bejerano, fie de inspirație religioasă – Admiel Kosman, Haya Esther, fie inovatoare la maximum și surprinzătoare prin adeziunea publicului – Ronny Someck. Autori extrem de marcanți sunt Yehuda Amihai, Nathan Zah, Haim Guri, Meir Wieseltier, Dalia Rabicovici - care reprezintă o punte cu generația precedentă. În paralel există o poezie modernă în limba arabă – Samih El-Kasem, Naim Araidi, în limba română – Luiza Carol, Sandu David, Andrei Fischof, în engleză – Karen Alkalay-Gut, în franceză- Claude Vigée, Esther Orner, Bluma Finkelstein. E un mozaic interesant și dinamic.

- Sunteți, fără îndoială, cea mai importantă scriitoare cunoscută în lume care a transformat deșertul într-o mare temă literară. Imaginile poetice, construite cu măiestrie, atît pe verticală , cît și pe orizontală, sînt de un rafinament și de o anvergură semantică și stilistică impresionante. A fost, întîlnirea dumneavoastră cu deșertul, o mare șansă și o mare iubire?

- Întâlnirea cu deșertul a fost decisivă – un fel de cădere în esențial: cădere în sensul de dispersare a inutilului, a superficialului care uneori se strecoară în ceea ce se scrie, chiar și în poezie. O lecție, necesară, poate, fiecărui poet, pentru a repune totul în adevărata pespectivă, pentru a redobândi adevăratul echilibru al lucrurilor, al valorilor, al trăirilor.

- Cărțile deja publicate (iar două dintre acestea deja premiate): „La Voix, Elle”, poeme, Paris, Ed. Caractères, 1993), „Absens”, poeme, Paris, Ed. Caractères, 1996, „Oublier en avant”, poeme, Paris, Ed. Jaques Brémond, 2002 (Premiul „Ilarie Voronca”- Rodez, 2001), „La lumière et ses ombres”, poeme, în curs de apariție, vă recomandă ca nume strălucitor al poesiei israeliene, de limbă franceză, al cărui idiom fascinează și întemeiază o lume nemaivăzută. Ce înseamnă poezia pentru dumneavoastră?

- De fapt, deșertul e o metaforă a poeziei – așa mi-au justificat poeții din juriul de la Rodez acordarea premiului pentru volumul Oublier en avant. Mărturisesc că nu am avut această idee în minte scriind acele poeme ale deșertului; nu în zona conștientă a minții, probabil doar în subconștient, unde se naște poezia, unde se nasc sensurile pe care le-am numit în precedentul volum Ab-sens, adică tot ceea vine de dincolo și de dincoace de sens, fiind în același timp și "absence". Prepoziția latină „ab” m-a oprit, m-a despărțit de sens, obligându-mă pentru o clipă să-l contemplu în profunzime – altă metaforă a poeziei, ar spune poate din nou criticii. Oricum rezultatul ar fi o scurt-circuitare a oricărui discurs logic, a oricărei încercări de a explica, a efortului de a observa, de a analiza. Atât de simplu și direct, și ne-construit - ceea ce numim : poem.






″Deriva omului- mașină nu poate submina sensibilitatea entității corps- esprit despre care vorbesc psihologii astăzi″




- Scriitorii israelieni, mai ales cei de limbă română, au avut și au, în general, bune relații cu scriitorii români. Se pare că limba română, sufletul românesc, matricea mentală românească, sînt coordonate dacă nu ușor de schimbat, măcar greu de uitat. Aveți nostalgii în acest sens?

- Scriitorii israelieni, în special cei de limbă română, păstrează a legătură permanentă cu scriitorii din România, publicând , traducând, participând la festivaluri de poezie, la diverse manifestări literare. Recent, scriitorului Amos Oz i s-a decernat în România premiul Ovidiu. Emoționant, în ce mă privește, e faptul că am primit în Franța premiul Ilarie Voronca, și el fiind poet născut în România care și-a ales ca limbă literară franceza. Coincidențe sau nu, acest gen de evenimente marchează simbolic parcursul oricărui scriitor. Legătura cu limba și literatura în care "ne naștem" e evidentă, chiar dacă, la un anumit moment din evoluția pe planul scrisului, alegem, din diverse motive, să ne exprimăm și în altă limbă, sau numai în altă limbă. Personal, urmăresc îndeaproape ceea ce se publică în România și tot ce se petrece în literatura română îmi este foarte apropiat. Totuși, definirea unei identități poetice e, la urma urmei, mai puțin importantă decât dorința de universalitate.

- Într-o lume confiscată de arta consumeristă și de savoarea prozei scurte sau chiar a romanului, mai credeți în viitorul poeziei ?

- Da, categoric, deoarece sensurile care se nasc în poezie, nu sunt aceleași cu cele create, "construite" în proză. Deriva omului-mașină nu poate submina sensibilitatea entității corps-esprit despre care vorbesc psihologii astăzi. Poezia se (de)gustă în cantități infime, nu trebuie să tindă a fi "consumată". Nu uit fraza primului meu editor în Franța – poetul Bruno Durocher, care voia să prevină eventuala mea dezamăgire datorită difuzării reduse a cărților de poezie: "Comme vous le savez bien, la poésie n'est pas une marchandise."