Nicolae Bogdan Groza și-a lansat cel de-al doilea volum de poezie. Cu o prefață a poetei Daniela Luca, ce deschide cu eleganță itinerarii înlăuntrul „introspecției de un autenticism aproape fragil” ale versurilor poetului băimărean și cu o copertă izbucnită din tinerețea unui Aleksandar Stoicovici și a Deliei Spătăreanu, cartea a fost prezentată publicului într-un eveniment ce a avut loc joi, 15 octombrie 2009, în sala mare a Casei Municipale de Cultură din Cluj-Napoca.
Cuvântul de început i-a aparținut domnului Dan Brudașcu, directorul instituției care a găzduit această sărbătoare a poeziei. Domnia Sa a încercat, și spun eu a reușit, să deslușească auditoriului sensurile unei poezii prin care autorul se caută pe sine, în trăirile de zi cu zi. Concluzia Domniei Sale: această nouă carte cuprinde între coperți un jurnal al multitudinilor experiențelor ce orchestrează sufletul uman.
Motive obiective au reținut departe pe cei doi „nași” ai proaspătului volum, poeții Ștefan Doru Dăncuș, cel ce a făcut posibilă apariția cărții prin premiul acordat autorului și Horia Muntenuș.
Cuvântul poetului clujean Horia Muntenuș, o analiză detaliată a liricii din volumul prezentat, a ajuns totuși la cei prezenți, în lectura poetei clujene, Daniela Gîfu.
Onoarea de a reprezenta poetul Ștefan Doru Dăncuș la micul eveniment mi-a revenit. Am fost cel care am transmis cuvântul lui și a îndrăznit un interviu cu Bogdan Groza. Chiar și câteva fotografii.
Iată întrebările reporterului și răspunsurile autorului.

D.E.I: Ce înseamnă poezia pentru dumneavoastră? De ce nu proză?
B.G.: Poezia e o formă de exprimare a eurilor mele. E o expandare a sufletului dincolo de învelișul care-l ține captiv în mine. Poezia mi-e mai apropiată sufletului meu decât proza. O proză poate fi profund poetică și metaforizantă, uneori, însă te îndepărtează un pic de dialogul cu tine însuți. Proza e un experiment mai amplu al trăirii, al vieții, al felului de a fi și a percepe lumea din jur și din tine. Consider că încă n-am ajuns la maturitatea aceea de a scrie proză. Cochetez cu ea, dar încă simt că nu-s pregătit.

Într-o lungă convorbire avută pe mess, Bogdan Groza concluzionează, referitor la această întrebare: și eu m-am întrebat de ce nu proză și mi-am dat de multe ori doar răspunsuri vagi. Cred că așa mi-e structurat sufletul, spre poezie.

D.E.I: Cine v-a ajutat? Cine v-a descoperit talentul?
B.G.: Nu m-a ajutat nimeni, să zic așa. A fost mai degrabă o descoperire. Citeam multe cărți încă de mic, bineînțeles, potrivit vârstei mele. Apoi, mai târziu, la școală și la liceu, am citit iar, atât pentru plăcerea mea proprie cât și pentru școală ( teze, lucrări de control, etc.) lecturi obligatorii, uneori greoaie, dar pe lângă acelea, anumite cărți le căutam eu. Citind conținutul ei, se făcea mai mult sau mai puțin voalat, referire la o alta. Și curios am citit-o și pe aia. Și tot asa. Și citind, la un moment dat mi-au venit idei, imagini, gânduri și am încercat să le fixez pe hârtie. Și de acolo a început apoi „nebunia” cu scrisul.

D.E.I: Cine simțiți că v-a sprijinit cel mai mult?
B.G.: E greu de spus. De regulă, profesorii de literatură română sunt cei care îți fac cunoștință cu literatura și prin temele lor suplimentare sau nu, te sprijină creativ, îți dezvoltă imaginația, creativitatea, spiritul de analiză și sinteză.

D.E.I: Când ați avut prima lansare? Prin ce se deosebește de aceasta? Care este tema sau temele din primul volum?
B.G.: Prima lansare a avut loc în toamna anului 2006. Volumul de atunci „Pasărea din tâmple” a apărut după ce am obținut câteva premii literare. Mi se sugerase că ar fi bine să adun poeziile într-un volum. Erau poezii diverse. De la poezii filosofice, la poezii de dragoste, de la simbolism la modernism. Nu erau poezii unitare, omogene, deși le aranjasem într-o anumită ordine. Volumul acesta nou, se deosebește de primul, prin omogenitate și unicitatea temei: evadările, percepute sub diverse forme.

D.E.I: De ce acest viraj spre descoperirea eului?
B.G.: Pentru că la un moment dat ne întrebăm cu toții, cine sunt eu? Am încercat să mă autoanalizez, să încerc să văd ce „eu” predomină mai mult. „Eul” artistic, „eul” pragmatic, cel apatic sau cel exploziv. Cred că fiecare „eu” are amprenta lui și ne influențează acțiunile la un moment dat.

D.E.I: De ce despre „eu”? De ce este importantă explorarea „eului” pentru tine?
B.G.: Cu rezerve, nu prea știu ce să răspund la întrebarea asta. Pentru a încerca să mă cunosc și recunosc în diversele ipostaze ale trăirilor și senzațiilor.
D.E.I: Întrebarea era: cum ai ajuns la acestă idee, a explorării eului? De unde ai pornit? Orice nouă temă are un punct de plecare.
B.G.: De la o autointrospectie
D.E.I: Declanșată, de ce anume?
B.G.: Mi-am zis, de multe ori, ce-ar fi fost dacă eram asta sau asta?! Oare cum era dacă mă făceam aviator, de pildă și mă puneam în postura asta. De aici, o întreagă imaginație, scoteam un „eu” din străfunduri... cu gândul. Nu știu exact dacă înțelegi ce vreau să zic.
D.E.I: Înțeleg
B.G.: Altădată mă gândeam că am devenit un bun avocat sau un Don Juan. Asta nu înseamnă că am personalități duble, ci mă pun în ipostaze diferite, precum rolurile pe care le joacă un actor.
D.E.I: Ai dreptate, bineînțeles, dar poate arăta și că ești nemulțumit de anumite fațete ale tale.
B.G.: Da, altfel nu mă puneam în altă postură, dacă eram mulțumit de mine, în totalitate. Dar știi, nemulțumirea față de tine, e apanajul oamenilor perfecționiști.

D.E.I: Cum crezi că ești văzut în peisajul liricii românești? Cum sau unde te încadrezi?
B.G.: Nu știu. Nu sunt în măsură să-mi dau cu părerea. Sunt alții care o pot face și pot analiza, fac statistici, comentarii, topuri. Nu mi-am pus niciodată în minte să fiu văzut în vreun fel sau în altul, pentru a plăcea cuiva sau nu. S-o facă alții, dacă țin cu tot dinadinsul.

D.E.I: Reformulez: poezia ta crezi că se încadrează în trendul de azi? Merge pe aceeași linie?
B.G.: Parțial, folosesc și eu câteva imagini „moderne”, dar doar pentru a accentua o stare. Deci, probabil că răspunsul este da.

D.E.I: Ce părere ai despre limbajul liric de azi? Atât de zgrunțuros, rece, acid, uneori de-a dreptul vulgar, având mai degrabă gustul cucutei, departe de hipnotica lumină a unui Eminescu sau Nichita Stănescu?
B.G.: Limbajul liric de azi se adaptează vremurilor, oamenilor, trendului, există un reiting al limbajului. Ca să te integrezi în trend, trebuie să te adaptezi și tu. Să nu uităm că și Eminescu avea câteva poeme buruienoase ca limbaj, poate ca delectare artistică sau capriciului personal, iar Nichita Stănescu mai folosea și el câte un cuvânt licențios. Nimeni nu e scutit de o „ieșire în decor” din când în când.
D.E.I: E o modă în lirica românească să te exprimi cât mai abrupt, nu e doar câte o ieșire în decor, din când în când.
B.G.: Știi, una dintre poeziile lui Eminescu, se numește „Spovedanie”; folosește același limbaj de care amintești. Nu trebuie să se creadă că Eminescu ar fi fost un delicat sau un poet cuminte.
D.E.I: Nu o cunosc și nici nu cred că e potrivit să știu, for now. Reiau: deci nu te încadrezi curentului actual?
B.G.: Știi, Doru Dăncuș mi-a sponsorizat tipărirea cărții. I-am trimis manuscrisul. A zis că e foarte bun. Când l-am întrebat, dacă să scot pasajele licențioase, am 3 sau 4 cuvinte mai... "tari", a zis nu, să las așa cum i-am prezentat manuscrisul pentru că sunt bine plasate în context, să nu scot nimic; și am lăsat așa.

D.E.I: De ce ai simțit nevoia să le folosești?
B.G.: Ca să sugerez o stare. În evadarea 6/66, care poate însemna numărul diavolului, dar de fapt e un nr. de vagon și locul aferent, descriu o călătorie la Iași, la clasa a doua, și totul mi s-a părut hidos în compartiment. Acolo folosesc o înjurătură la adresa CFR-ului, citând exact oful unui cetățean, coleg de suferință din compartimentul respectiv.

D.E.I: Cred, dar nu te superi, cei care folosesc expresii licențioase nu au găsit exprimarea perfectă pentru ceea ce simt.
B.G.: Da, ai dreptate.

D.E.I: După părerea dvs, ce este poezia, o meserie sau un dat, un har?
B.G.: Părerea mea e că poezia e un dat, un har, însă sunt mulți care fac din ea o meserie, scriind versuri la minut și dacă se și poate și contra cost. Dar asta nu înseamnă că respectivii nu au har. Au și încă mult, însă și poetul e om, cu nevoi și lipsuri și dacă reușesc să facă din poezie o meserie, bravo lor. Eu unul, nu pot. Nu încă. Cine știe ce va fi în viitor.

D.E.I: Au poeții români vocația nefericirii? ( Mi se pare că majoritatea își plâng de milă ) Vom reuși vreodată să ne înșurubăm în universul literaturii mondiale?
B.G.: Nu cred că poeții români au vocația nefericirii. Sau, reformulând, nu cred că NUMAI poeții români au vocația asta. Poate o au și poeții din alte țări.
La cea de-a doua întrebare, cred că suntem înșurubați deja în universul literaturii mondiale. Eminescu a fost tradus în foarte multe limbi. Se fac încă multe comentarii de către autori străini, asupra creațiilor lui. Apoi Mircea Eliade e cunoscut peste tot. La fel și Eugen Ionescu. Și sunt mulți alții.
D.E.I: Eminescu a fost tradus, dar nu e recunoscut pe plan mondial, Mircea Eliade este cunoscut pentru istoria religiilor și numai pentru că a predat în Statele Unite. Sunt excepții.
B.G.: Posibil să mă înșel. Culianu a predat și el în America și nu e cunoscut în întreaga lume, de pildă.
D.E.I: Ideea era că literature română nu a intrat în circuitul internațional.
B.G.: Ceea ce e deficitar la noi e promovarea scriitorilor români în universul literaturii mondiale. Dacă am avea o promovare bună, un impresar literar cult, competent, care să deschidă ușile multor edituri internaționale și mondiale, și autorii români ar fi mai cunoscuți în afară. Dar pentru asta trebuie ca mai întâi în țară să existe o promovare eficientă și obiectivă. Din păcate, nu se întâmplă asta. De ce ? Poate din cauza invidiilor, răutăților, intereselor.

D.E.I: De ce acest volum, de ce acum?
B.G. : De ce acest volum ? Pentru că am simțit că după 3 ani de la primul, trebuia să-mi etalez iar trăirile și obsesiile și temerile. De ce acum? Pentru că acum s-a nimerit. Putea să fie anul viitor sau peste 2 ani. Poemele erau pregătite, însă conjunctura a fost de așa natură că nu s-a putut concretiza practic, din motive pur obiective. Și a venit acum, pentru că cineva a putut face posibilă apariția fizică a acestui volum și nu virtuală. Și pentru asta îi mulțumesc.