Locația. Aeroportul Munchen- Germania. Două persoane se pimbă nestingherite prin aeroport. Ceva deosebit îmi atrage atenția, limba.
Vorbesc românește și "pun ceva la cale", constat eu. "Þinta lor" este un om bine aranjat, cu un diplomat în mână, pe care îl urmăresc de la distanță. Un moment de neatenție a celui vizat și rămâne fără...portofel.
Am văzut întreaga " acțiune" și l-am atenționat pe cel păgubit, arătându-i pe cei care l-au prejudiciat.
Un strigăt de disperare, iar în următoarele momente trei polițai își fac apariția imobilizându-i pe infractori.
"Pasport controll" au strigat polițaii la cei doi.
"Nu avem" strigau cât îi țineau gura pe românește, rromii.
Ce a urmat e lesne de înțeles, dar cel păgubit, care cunoștea dialectul românesc a început să spună tuturor celor care erau în jurul lui într-o germană perfectă :"Achtung, romenisch!- Atenție, români".
Îmi era rușine, în acel moment că sunt român, înțelegând că cei din aeroport " fugeau" de noi, ca de ciumă. M-am apropiat de o doamnă mai în vîrstă și i-am zis că sunt de aceeași naționalitate cu cei doi. S-a uitat la mine, mi-a zâmbit stingher și mi-a zis: "Orice pădure are uscături, și eu sunt româncă și sunt în Germania de mai bine de douăzeci ani, dar când văd așa ceva, mi se face rușine", apoi adăugând: "Mă bucur că mai întâlnesc și oameni care nu le este rușine să spună că sunt români."
I-am dat adresa revistei de Internet și m-a asigurat că vom mai avea un cititor fidel.