Doua cercuri subtiri si albastre se plimba usor ,cand la dreapta cand la stanga, pe o fasie ingusta alba , care sub razele de lumina imprastie in jur scanteie. Fasia este imbracata in fire negre , lungi si se inalta o data cu privirea , care cauta alte doua cercuri, verzi de aceasta data . In urma unei rasuciri gingase pe varfurile picioarelor si a unei ridicari mai accentuate a capului , cautarile i-au sfarsit . Sub cateva imbratisari trupul ei il completeaza pe al lui , dar drumul unirii perfecte nu este strabatut pana la capat , pentru ca ea se scurge prin degetele lui precum firul apei si se pierde ca o umbra in padurea intunecata. El se ridica brusc si alearga cu sufletul distrus spre poalele inverzite ale muntelui , strigand din rasputeri numele ei .Dar nu se auzi decat ecoul.Drumul pana in padurea intunecata este presarat cu floari, dar sub ele nu stii niciodata ce spini urati se pot ascunde. Vantul a adus multe frunze de atunci ,uneori ingalbenite de razele cotropitoare ale soarelui ,alteori inverzite de mangaierile primaverii. Acum , parul mai ascunde doar cateva firisoare nerge caci celelalte au cazut in ghearele albei batranetii.Muschiul sprincenelor a cedat invelind cercirile verzi pe jumatate , asteptand doar ceasul decisiv pentru a le acoperi de tot . Trupul si-a pierdut puterea in fata anilor ,iar pielea a alunecat in jos de greutatea ridurilor ce duce . Insa sufletul nu este pregatit , simte ca le-a trait pe toate mai putin de una , nu a putut sa se bucure in viata lui de dragostea ei. Sufletul rebel de alta data , nu a mai putut fi cucerit , caci zambetul si privirea ei l-au insotit pretutindeni.Insa acum , in acest ultim ceas vrea sa implineasca unirea ,care nu i-a fost acceptata , pentru a trai eternitatea in bratele ei. Se poate oare realiza acesta ultima dorinta a muribundului ? …
Un vant puternic incepe sa-si intinda aripile pe intreg tinutul, imprastiind toate amintirile unei vieti nereusite. Scara fara de sfarsit se intinde la picioarele lui , asteptand coborarea. El se ridica si paseste cu teama pe prima treapta . Un strigat plin de durere se aude din padurea intunecata, un stigat care il cheama , un strigat de mult asteptat . Atunci in loc sa se spreie mai tare , sufletul lasa teama sa coboare treptele , iar el alearga cu zambetul pe buze spre padure.Printre crengi uscate si flori ofilite el se strecoara si simte focul iadului cum il urmareste. Dar nu cedeaza . Alearga in speranta ca o va mai gasi inca in viata , caci aceasta padure ascunde lighioanele cele mai urate de pe fata pamantului,iar de crengile uscate ale arborilor stau atarnate trupurile neinsufletite ale celor care nu si-au trait iubirea . Se opreste o clipa pentru a-si trage sufletul, sa-si poata continua cautarea. Dar cand sa plece observa trupul fetei pe cale sa fie inghitit de una din lighioanele padurii. Vazand astea el se arunca la gatul demonului , incercand sa-l doboare , dar pentru al distruge are nevoie de o arma iesita din suflet nu din forta bratului.Dar nu are nevoi de prea mult timp sa-si dea seama care este acea arma , caci singura ea iese , puternica si dispusa sa inlature raul. Printr-o explozie de sentimente , prin puterea ochiului care nu rezista si se agata de imaginea celuilalt , prin pielea care se dilata sub priviri , si prin firele de par care parca danseaza la simtirea acestei manifestari de iubire , au reusit impreuna sa distruga fiinta imbacsita de ura.