agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2517 .



Ce ar mai fi de spus
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Nicu al Popii ]

2005-04-07  | [This text should be read in romana]    | 




Ce ar mai fi de spus



În atelierul de lucru, Mihaela are un pat. Rezemată de el stă turcește și încearcă să găsească un răspuns.
Cu un an în urmă, Profesorul îi ceruse o lucrare specială.
Creionează mai întâi o schiță care să sugereze pasiune și totodată suferință, însistase el privind-o în ochi. Când termini ... mai discutăm.
Fusese atât de surprinsă că nici n-a știut ce să-i răspundă ...
Între timp se întâmplaseră atâtea ... Schițele erau împrăștiate peste tot, pe masa din colțul camerei, pe jos, prin pat. De trei zile stă închisă în atelier. E frig și nu simte frigul. Ar trebui să mănânce și nu îi e foame. Are împresia că îi scapă esențialul.
Privește în urmă și se vede liceancă în vacanțele de vară, hălăduind peste dealurile și munții Buzăului. Umblă cu un caiet mare sub braț. Scrie versuri de iubire deși nu a fost îndrăgostită cu adevărat. Se oprește lângă un tăpșan și admiră un stejar cu scorbura și crengile contorsionate. Are impresia că este acolo de la facerea lumii. Se depărtează puțin și începe să-l deseneze. Cu ochii minții privește coroana uriașă, ascultă trilurile păsărilor care și-au făcut cuiburi sau doar se odihnesc pe crengi. Apoi privirea se fixează pe scorbură, pătrunde tot mai adânc interiorul stejarului și tresare. Acolo, îngropată în rumeguș, neștiută de nimeni, o comoară din galbeni așteaptă de sute de ani. Îi vede pe cei care au ascuns-o și s-au tăiat pentru ea, pe mulți alții care s-au perindat prin preajmă fără să știe de taina stejarului și s-au mulțumit doar să se adăpostească pe timp de vară la umbra lui. Și din toate câte i-au trecut prin minte a prins contur un desen care a bucurat-o și nu-i venea să creadă că însăși ea l-a făcut. Trăise drama stejarului lovit de secure și scăpat ca prin minune de urgie, participase la întâlnirile de taină în miez de noapte sau ascultase șoaptele de iubire, mereu altele și de fapt, întotdeauna, aceleași.
Apoi, toată vara, în loc să scrie versuri, a desenat o căprioară pe un colț de stâncă, un urs lovind aerul cu labele pentru a scăpa de un roi de albine, un băiețel cântând la fluier. Ceva mai departe, câinele ciobănesc dormita alături de oile băgate unele în altele pentru a se feri de căldura zilei, adăpostindu-se la aceiași umbră generoasă a stejarului.
Toamna, când s-a întors la școală, era în ultimul an de liceu, a arătat desenele profesoarei de franceză.
Dragă, a exclamat aceasta, nu mi-am închipuit că ești atât de expresivă! E ceva pătrunzător în desenele tale, simți nevoia să le atingi! Ce mai, sunt superbe! Ești foarte talentată, sper însă că nu vei da examen la Arte Plastice, n-ai nici-o șansă fără o pregătire de câțiva ani.
Și-a ascultat diriginta și s-a înscris la Universitate, Facultatea Engleză-Franceză. Fire comunicativă, și-a făcut numeroși prieteni, mai ales participând la excursiile de grup de la sfârșitul săptămânii.
În unele zile, avea însă impresia că tot ceea ce face e pierdere de timp. Atunci se retrăgea în cămăruța ei închiriată la marginea orașului și desena: un cerșetor a cărui privire îi stăruia mult timp în minte, lebedele plutind grațios pe un lac, un atlet, alergător pe suta de metri înainte de a lua startul.
Și-ntr-o zi, a simțit nevoia să modeleze aceste desene în lut și să le cioplească în piatră. Abia atunci a înțeles că rostul ei în viață era altul decât să obțină o licență în limbi străine.
În același an, spre surprinderea prietenilor și uluiala părinților s-a inscris la Facultatea de Arte Plastice. Pentru a-și liniști mama, o femeie de la țară, i-a promis că se va întreține singură, din meditațiile la engleză și franceză.
Emoțiile trăite la concurs, nu au fost așa de mari ca în ziua când s-a întâlnit prima oară cu Profesorul! Așteptase cu nerăbdare acea zi. Auzise despre El tot felul de povești și dorea din tot sufletul să-i facă o impresie bună.
La prima lecție însă, Profesorul le-a vorbit despre alegerea făcută, ce înseamnă să fii sculptor și nu doar un simplu meșteșugar.
Din primele clipe, Mihaela a fost străbătută de un fior pe care nu și l-a explicat. Îl urmărea și îl asculta ca hipnotizată. El aproape că n-a observat-o. S-a mirat doar, că printre băieți, era și o fată. Făcuse observația pentru sine, că arată foarte firavă, cu degete fine, prelungi, care se potrivesc mai bine să cânte la un instrument decât să cioplească piatra cu dalta și ciocanul! După câteva luni, Profesorul era tot mai interesat de ceea ce ieșea din mâna Mihaelei. A început s-o laude, o mai și certa, însă aceasta păstra totdeauna un zâmbet pe buze. După primul an, El, Profesorul distant și rece, o lăuda alintând-o Floare de Colț, stârnind unele zâmbete din cauza aceasta. Iar ea nu voia să-l dezamăgească, lucra din ce în ce mai mlt, a renunțat chiar și la excursiile de la sfârșitul săptămânii. Și dacă până atunci fusese indiferentă cum arăta și cum se îmbracă, devenise deodată foarte atentă. Căuta o fustă ceva mai lungă care să-i mascheze genunchii cam proeminenți, credea ea, o bluză care să-i pună în evidență sveltețea și, de cele mai multe ori, purta o eșarfă la gât. Chiar și în fața oglinzii rămânea mai mult. Folosea diverse nuanțe de parfum
și exersa o anume privire ... Nu îndrăznea să meargă cu gândul mai departe ...
Credea despre sine că este deosebită, dar nu suficient de frumoasă și poate de aceea, până atunci, nu avusese încă un prieten. Iar dacă vreunul se arăta prea îndrăzneț, transforma insistența acestuia în ironie, și dacă tot nu renunța, devenea sarcastică. În grup era o persoană foarte plăcută și constituia un fel de leader în orice fel de discuție. Când însă a renunțat și la întâlnirile cu colegii, aceștia au început să o ironizeze: “ lasă-l dragă pe Maestru, n-o să fii tu o Camille pentru el, ai grijă, are faima de fustangiu ...”
Ei însă îi plăceau discuțiile cu El despre viață și mai ales despre ce ar putea să iasă din mâinile sale, dacă își va ordona mai mult efortul.
Fără să își dorească, Mihaela se gândea tot mai des la Profesor, seara când punea capul pe pernă, într-o stație așteptând să vină metroul, în atelier în timp ce pregătea materialele. De multe ori avea impresia că îi modelează trupul. Era complet asudată și în loc de sculptură, îl ținea chiar pe El în brațe. Se scutura ca de ceva nepermis și își spunea: Nu trebuie să merg mai departe, în primul rând nu mă iubește și ... are nevastă, copii ... Apoi, înainte de a încheia anul trei, Profesorul a chemat-o în propriul atelier la o discuție. Nu intraseră mulți studenți acolo. Numai persoanele foarte apropiate aveau acest privilegiu. Era și aici un birou ca la facultate, o mică bibliotecă și numeroase sculpturi, multe neterminate.
Mihaela se apropia și se îndepărta de o lucrare cu titlul “Buba neagră”. Era surprinsă și încerca să înțeleagă ce a vrut să exprime profesorul prin această sculptură. Și acum îi sunau în urechi vorbele sale..
În artă cel mai greu e să fii expresiv. Sunt foarte mulți care dobândesc o tehnică uneori împecabilă, dar nu devin artiști, sunt doar simpli meșteșugari. Tu ești expresivă dar la capitolul tehnică ai încă de lucru ... Categoric ai făcut progrese, dar dacă vrei să te desprinzi de pluton, trebuie să lucrezi din ce în ce mai mult, chiar și pe timpul vacanței. Te-ai gândit la tema pe care ți-am propus-o? Nu sunt în stare s-o încep, s-a eschivat ea. De altfel mă simt foarte obosită după sesiunea de examene ...
Bine, ... vino să mai stăm de vorbă peste câteva zile, a încheiat el brusc și autoritar.
În loc să-l caute așa cum îi ceruse, peste o săptămână, plecase la mare, cu prietenii. În toamnă, când au reînceput cursurile, Profesorul îi evita privirile și părea total absent în preajma ei. Celorlalți le făcea observații în nota lui obișnuită, sarcastică, ușor ironică. O singură dată s-a oprit lângă ea și i-a spus “Aștept să-mi prezinți schița ...” și-a trecut mai departe, nici-o sugestie, nici-o discuție.
Ar fi vrut să-i explice că dacă nu a lucrat în timpul verii, se datora și faptului că nu mai suportase căldura din București, că simțise nevoia unei descătușări prin jocurile practicate în valurile mării și apoi, retragerea într-o totală singurătate, pentru reculegere, în munți, la mânăstrirea Ciolanu. Când s-a mai liniștit, a fost dornică să viziteze tabăra de sculptură Măgura. A rămas acolo aproape trei săptămâni și a făcut numeroase schițe la tot ceea ce realizaseră alți sculptori de-a lungul anilor.
El însă nu era dispus să asculte explicații.
Și într-o zi, pe neașteptate, a primit invitația la o conferință pe care El urma să o țină la sala Dalles, “Lirismul în sculptura lui Brâncuși”. S-a bucurat mult de această atenție, mai ales că ceilalți colegi nu fuseseră invitați.
În timpul expunerii, avea impresia că unele fraze îi erau adresate chiar ei “fervoarea tinereții biologice poate deveni o tinerețe fără bătrânețe prin creație ...”
Conferința se terminase, aplauzele nu mai conteneau, iar ea trăia în sferele cele mai înalte. S-a ridicat într-un târziu să-l felicite. Să nu pleci, i-a spus El. Doresc să continuăm discuția.
L-a așteptat câteva minute în hol. Universul întreg părea mai bun. Dacă nu s-ar fi jenat, ar fi început să cânte. Abia l-a auzit “Am rezervat o masă la Athenee Palace. Ești invitata mea”. Aș prefera să ne plimbăm s-a alintat ea. Desigur, i-a răspuns destul de surprins. Au pornit agale spre parcul Herăstrău. Adia un vânt ușor, frigul nu se instalase încă, iar Profesorul continua disertația despre setea universal și veșnic umană pentru o viață perfectă, plenară, tânără, despre intrarea în eternitate a României prin Brâncuși ... Ea l-a întrerupt de câteva ori, cu mici observații privind aerul rece, sau remarca asupra unui trandafir care rezistase brumelor de toamnă. Târziu în noapte, când ar fi trebuit să se despartă, o rugă să mai meargă o vreme, că nu i-a spus tocmai ce era esențial. Cu o voce gravă, aproape de nerecunoscut, începu:
A fost doar un pretext ... Știu, ești la vârsta când aspiri la absolut ... Viața este însă un pic mai complicată. Eu de exemplu mă bucur că exiști și mă mulțumesc cu asta. Sau cel puțin așa am crezut un timp ...
Mihaela nu spunea nimic. Bucuria îi era amplificată de o muzică simfonică pe care o auzea numai ea.
Seara adorm cu gândul la tine și mă scol tot așa. Îmi place aerul tău de ingenuă, îmi plac ochii triști deși râzi cu toată gura ... Îmi plac mâinile care modelează lutul, buzele atât de expresive. Mă tot întreb, este aceasta marea dragoste?! Este doar o atracție fizică?! Este o obsesie? ... Mi-e teamă ... mi-e teamă ...
Valuri de căldură alternând cu frisoane reci străbăteau corpul Mihaelei. Nu era în stare să răspundă ...
Vocea Profesorului continua monotonă, venea parcă dintr-un abis.
În vară, când am aflat că ai plecat la mare, am suferit ca și cum te pierdusem pentru totdeauna. Te vedeam înotând printre valuri anturată de o mulțime de băieți, sau uscându-te pe nisipul umed. Iar eu aș fi vrut să ... Spre stupoarea Profesorului, Mihaela îl părăsi brusc, luând-o la fugă pe aleia cu teii înalți, desfrunziți, de la șosea. În noaptea aceea a plâns ore în șir. Ar fi vrut să audă cu totul altceva de la Profesor.
Mihaela se ridică de la marginea patului și începu să se plimbe prin atelier. Și acum îi răsunau în minte vorbele lui ...
“Mi-e teamă de o mare iubire, mi-e teamă că o relație prea apropiată ne-ar putea îndepărta ... E o luptă continuă în mine între a mă lăsa dus de val ... și responsabilitatea ce ar implica o astfel de decizie ...”
Zilele, săptămânile și lunile care au urmat, trecuseră monoton, cenușiu. Apoi în primăvară, când totul se trezește la viață, simțise un elan interior, o dragoste nespusă pentru tot ce-o înconjura, pentru câinele vagabond care-o aștepta la intrarea în bloc dând din coadă ca să primească un biscuite sau o bucată de ciocolată, pentru pomii care înfloreau de la o zi la alta, pentru florăresele care îi zâmbeau complice când o vedeau că iar cumpără cu brațul ghiocei, zambile, lalele. Le oferea colegelor cu un gest care nu admitea refuz. Cineva care mă iubește mult îmi cumpără în fiecare zi flori, iar eu vă iubesc pe voi toate și vi le dăruiesc. Apoi, într-o zi, a simțit nevoia ca toate trăirile ei să prindă contur pe hârtie și în relief. A intrat în atelier și n-a mai ieșit de acolo ...
Mihaela privea schițele împrăștiate peste tot dar mintea îi era undeva, departe. După un timp, aranjă câteva lucruri, căută un pix și se așeză la masa de scris.




Domnule Profesor


De trei zile stau închisă în atelier dorind să pătrund esența lucrurilor. Tot gândindu-mă, am descoperit altceva! Da, de o mie de ori da, vă iubesc din tot sufletul meu. O mână să fi întins și eram toată a dumneavoastră. Fremătam de nerăbdare, credeam că pentru mine ați putea sacrifica totul ...
Dar nu, lucrul ăsta poate să-l facă oricine ... Mai greu este să te învingi pe tine însăți și să sublimezi această iubire în ceva nepieritor. Și eu cred că asta ați vrut dumneavoastră de la mine! Mărturisirea pe care mi-ați făcut-o cu un an în urmă m-a tulburat profund, deși, la data aceea nu eram pregătită să împart iubirea mea cu nimeni. Apoi am conștientizat că pe Dumnezeu îl iubești fără a dori să-l ții în brațe, sau să-l atingi. Drumul a fost lung și chinuitor. Relația mea cu Dumneavoastră este relația dintre mentor și discipol. Și această relație trebuie clădită pe moralitate. Nu se poate clădi ceva durabil prin înșelătorie. Dragostea nu trebuie ascunsă ca pe un fapt rușinos. Eu nu voi iubi un alt bărbat. Poate nu merită sacrificiul meu, dar cine știe dacă această sămânță nu va rodi și lumea de mâine va fi un pic mai morală. Sună oribil ceea ce vă scriu, oricum, nu îmi ridicați un piedestal că nici eu nu sunt atât de pură și ingenuă... Gândindu-mă la Dumneavoastră am săvâșit păcatul în mii de feluri. N-aș vrea să continui pe această temă. Sunt sigură. Sunt sigură că voi finaliza sculptura așa cum mi-ați cerut. Și-am să dedic acestă lucrare, celor ce văd în dragoste cel mai înălțător sentiment.


Cu aleasă devoțiune,
discipolul dumneavoastră
Mihaela!



Post scriptum, din jurnalul Mihaelei, cinci ani mai târziu.

1 martie
Azi mă simt mai singură ca niciodată. Totul se plătește în lumea asta. Greșeala vieții mele, a fost în seara după vernisaj, când succesul m-a amețit pentru o vreme și m-am oprit direct în patul Profesorului. Din partea mea a fost o dăruire totală, pătimașă.
Iar el ... a început să-mi spună că nu e nimeni vinovat că m-am născut și sunt ca toate celelalte. Și doar o minune m-ar salva din mediocritatea în care mă complac deși sunt frumoasă, deșteaptă și chiar sensibilă. Tocmai pentru acest motiv acceptă să ne întâlnim în continuare ... cât mai discret. Din acea seară mi-a devenit indiferent și toate încercările sale de a mă câștiga încă o dată au fost inutile. Între timp s-a despărțit de soție și s-a stabilit în Orleans, în Franța. Îmi trimite scrisori pe care nu le citesc ... iar azi am primit un mărțișor foarte scump prin prietena mea. Evident, l-am refuzat. Nu mă simt bine, încă mai sufăr ... dar poate m-am maturizat.



Nicolae Aurelian Diaconescu

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!