...ce anume m-a determinat... in aceasta clipa sa ma asez la birou cu gandul de a scrie cateva randuri si mai ales de a le scrie pe o foaie alba, pura, lipstia de culoare, de pata, de sentiment, de pulbere?! As vrea sa scriu ceva, dar nu pot sa imi dau seama ce anume. As vrea sa-mi desfac sufletul, dar nu stiu in cate parti si mi-e frica de faptul ca odata desfacut se va risipi, fiecare portiune va urma un drum unic al sau, si acestea nu se vor mai uni nicicand pentru a se darui unui alt suflet si impreuna cu acesta sa formeze intregul.
Dar asta nu se poate intampla,pentru ca un intreg s-a format deja. Dupa ce se formeaza intregul, oare acesta mai poate fi desfacut? E imposibil!!! Deja sunt doua forte care lupta, nu pot fi invinse amandoua. Doar daca...exista acel sambure de otrava, aducator de venin. Si de unde apare acest sambure?Apare fie cand una dintre cele doua forte nu mai lupta suficient sau este prea naiva pentru a intelege necesitatea contopirii definitive, fie atunci cand cele doua suflete au decis sa se uneasca, nefiind pur destinate unul altuia, incalcand parca o lege a firii.
Pare dificil, dar cu toate acestea se intampla mereu. Dragostea este peste tot! Fiecare are impresia ca stie sa iubeasca. In fond e un lucru banal. Ce poate fi mai simplu decat sa rostesti "te iubesc!"?! In aparenta e simpla,dar nu in asta consta iubirea. Rostesti "mi-e foame"," mi-e sete","mi-e somn" in fiecare zi. De ce nu ai spune si "te iubesc"? Dar nu toti suntem la fel. Ma intreb...de ce nu suntem toti la fel? De ce unii stiu sa iubeasca si sa se daruiasca, iar altii nu vor sau nu pot sa stie? Si atunci...poti oare sa-ti dai seama in ce categorie il poti include pe cel de langa tine?Stiu...cu timpul ajungi sa-l cunosti...timpul...ce relativ suna. "Timpul"= cel mai relativ rationament. Timp= acum, maine, acum 2-3 zile, peste o viata. Ma intreb...merita sa traiesti o viata pana sa ajungi sa traiesti viata din plin alaturi de diferite persoane, sa cunosti relativ pe cat mai multi, sa-i cunosti atat cat este suficient pentru a te simti in siguranta ca s-ar gasi unul din atatia oameni sa te ajute si sa fie langa tine. Ce dezamagire atunci cand descoperi ca aleasa ta, cea in care ti-ai pus toata increderea nu este chiar asa cum ai avut impresia atunci cand ai avut acea patura iluzionarain fata ochilor...In schimb, daca te dezamageste unul dintre "cei multi" nu pare a fi devastator, caci ei vor ramane "ceilalti", care iti pot oferi doar fericire trecatoare. Da...fericire trecatoare...dar tu esti in cautare de fericire eterna...oare chiar exista asa ceva? Cu siguranta exista, dar tot cu siguranta gandesti ca nu-ti este destinata tie...dar asta o gandesti abia mai tarziu...la inceput inca speri...Cel mai probabil tu nu esti facut pentru asta...Poate ceilalti...dar nu tu...
Asa se duc toate sperantele...ramane doar o dorinta. Dar dorinta e mica in comparatie cu imensul de pesimism interior.
Cu toate acestea, se intampla sa fii fericit. Exista acest cuavant in vocabular si in mod surprinzator il folosesti uneori pentru a-ti caracteriza existenta.
Odata cu asta intervine si curajul de a rosti cuvantul "iubire" pentru a defini universul tau launtric.
Ce ciudat...si asta ti se intampla chiar tie...

Oare vei reusi sa gasesti increderea necesara pentru a te darui definitiv si pentru a nu te lasa influentat de exteriorul aducator de venin?...