Dl. Coleg e un student eminent și neînfrânat, face mereu cum vrea mușchii lui și totuși asistenții îl adoră. Cum vede cadavrul, stă cu pensa într-o mână și cu bisturiul în celalaltă și arde de nerăbdare să dea buluc peste el să-l jupoaie tot. Asistentul, chirurg la treizeci de ani cu tâmplele albite, îl cunoaște și zice generos, de parcă numai cu permisiunea lui se poate, "Coborâți la disecție!". Apoi se bate mândru pe piept și-i zâmbește Dl-lui Coleg de parcă ar fi Moș Crăciun.

Dl. Coleg se repede ca un vultur (nu știm niciodată cât studiază, odată l-a enervat un ligament și pur și simplu l-a smuls, apoi s-a minunat întreaga catedră de anatomie de un cadavru "care nu înțeleg, efectiv n-are ligament").

Astăzi însă asistentul e efectiv plictisit. Are ochii injectați și stă prin zonă doar pentru că așa e filmul. Dl. Coleg a atacat, ca de obicei, cadavrul si e de nestăpânit în cercetări asidue. Sucește, trage, taie, vâră degete. Și asta nu pentru c-ar sta lumea ciorchine pe cadavru și n-ar mai apuca să vadă. E un total de vreo doi rătăciți pe lângă cadavru și asistentul, deci trei. Dl. Coleg e pasionat și n-are leac.

Totuși, e nesatisfacut de căutări. Nu mai suportă puzzle-ul ăsta împuțit și-l îneacă cu întrebări pe asistent. Asistentul stă și privirea lui spune fără prea multe perdele "măi, dobitocule, tu n-ai ceva mai bun de făcut?" Dl. Coleg se preface că nu înțelege aluzia și de-a dracu` îl toacă mai departe în ritm alert.

Dl. Coleg mai aruncă o privire în cadavru și deși nu a studiat el problema dimensiunilor ovarului ori patologia, are grijă să întrebe fiecare detaliu, spre disperarea asistentului, care stă rezemat într-o mână de masa de disecție și dacă n-ar fi cadru didactic i-ar plasa vreo două după ceafă.

- De ce se umflă ovarele la femei?
- De la sex, i-o taie asistentul.
E a mia întrebare în ultima oră, s-a săturat!

Dl. Coleg rânjește încurcat între cele două studente prezente care roșesc fantastic - n-au mai auzit așa cuvinte necuviincioase. Pe margini colegii aud și râd pe înfundate. Brusc cadavrul devine interesant. Asistentul tușește afectat, vizibil jenat și chițcăie cu două octave mai sus o explicație. O drege rapid și medicinește „actul sexual stimulează ovulația și...”cu cât se justifică mai mult cu atât se pufnește în râs mai cu spor. Așa că renunță.

Se uită peste studenți, își mângăie perciunii cărunți și în general are o expresie „mna, acum dă-o naibii...”. Se relaxează cu brațele pe piept și îi îmbrațișează cu privirea bătrânește :

- Păi atunci să vă povestesc de stagiul meu la psihiatrie.. și jubilează încântat.
- La Grecu? întreabă Dl. Coleg mereu gata să se afle în treabă.
- Da, răspunde aproape nostalgic. Făceam rondul cu doctorul și erau pe-acolo tot felul de țicniți.
- Ceaușescu și Isus se certau pe biserici? întreabă cineva și se râde bine, nu că poanta ar fi fost nemaipomenită, dar asistentul nu făcuse niciodată altceva decât să stea și să se încrunte inteligent sau posac, de-ți venea să spargi un geam și să fugi de plictiseală. Trebuie să audă ce are de zis, se râde pentru încurajare.
- Da, ăia sunt cei mai simpatici. Personal, n-am vazut decât unul ce zicea că e stafie. Mai era unul pe care doctorul îl vizita zilnic.

Rânjeste cu toți dinții și face un semn foarte sugestiv...
- Avea el o fixație... Se pufnește din nou în râs și fetele, drăguțele, iar roșesc. Veselie generală că bietul om era obsedat de autosatisfacere.
- Intr-o zi când făceam rondul, doctorul îl întreabă ca un bun și vechi prieten, continuă asistentul făcând o figură caldă "Ei, amice, cum e? Mai iese ceva?” Stă o clipă și atârnă în întrebare, apoi îi privește pe toți tare amărât "Eh.. doar așa, niște aer cald".

Hohote în sală, ecoul subsolului îi lovește cu propriile lor râsete, dacă n-ar fi cadavrul, halatele și bonetele albe, ar cere toți o bere. Asistentul le e frate de suflet, cadavrul se bălăngăne pe masa de disecție pentru că cineva a mișcat-o în timp ce râdea. Dar cui îi pasă?! Dl. Coleg e însă nelămurit :

- Ei, și pentru atât era considerat țicnit?

Asistentul afișează un zâmbet uluit iar colegii se cocoșează mai departe de râs. Toată lumea e foarte fericită că asistentul vorbește și că Înaintașul scoate păsărele tocmai în fața lui. Îi enervează pe toți omulețul ăsta știe-tot. Asistentul nu poate rata momentul. Numai miere, se apropie de Dl. Coleg. Îi ia mâna într-a lui, cu toată blândețea de care poate da dovadă un om în mijlocul unei săli de disecție, cu un cadavru sub nas și ochi ce așteaptă doar să râdă, în fundal. Îi spune privindu-l blajin în ochi:

- N-ai vrea sa-l cunoști pe domnul doctor Grecu? E foarte simpatic și prietenos, să nu te rușinezi, și zâmbește cât se poate de batjocoritor strângându-i mânuța de viitor chirurg.

Dl. Coleg se uită la asistent și-i vine să-l mănânce. Cine se crede plictisitul asta de-și bate joc de mine? Dacă privirile ar putea ucide asistentul ar zace într-o baltă de sânge, inert pe masa, iar Dl.Coleg ar fi primul să-l disece. Dar asistentul se preface că nu întelege. Cu candoare se uită la mâinile lui, le întoarce pe o parte și pe alta, ca un medic atent care își examinează răbdător pacientul :
- Și.. ești dreptaci sau stângaci?




Morala să mi-o spuneți voi.