agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-03 | [This text should be read in romana] |
* * *
Spre seară, BraÈ™ov ÃŽnjură mormăind somnoros, È™i întinse mâna după telefonul fără fir, al cărui clinchet plăcut, când îl ascultai treaz, devenea extrem de enervant când dormeai. - Alo, da! - Salut bătrâne, dormeai? La ora asta?! se mira la celălalt capăt Mihai Bălăceanu, antrenor de tir, fost campion olimpic de talere, bun amic al lui Bogdan. - Și vezi ceva rău în asta? mârâi Bogdan într-un început de căscat înăbuÈ™it cu dosul palmei. - Ba "par contre", cum zice franÈ›uzul! Scuză-mă că te-am deranjat, dar m-ai rugat o chestie È™i cred că o putem rezolva! - Și eu care credeam că m-ai sunat să-mi spui când îmi dai valuta pe care È›i-am împrumutat-o! - Ar putea fi o rezolvare! Când discutăm? - Păi acum, ce dracu' facem? - E o chestie mai delicată È™i nu vreau s-o discutăm prin telefon. - Și ce propui? - PoÈ›i veni până la mine? Eu am maÈ™ina stricată È™i mi-e mai dificil! - Despre ce e vorba, ca să È™tiu dacă merită să mă mai deplasez? - Păi, ai uitat? Mâine dăm examenele de vânătoare pentru noii membrii ai filialei! Și parcă te cam numeri printre ei, bătrâne! N-ai chef să tragi un pic cu puÈ™ca? Oricum mâine se organizează È™i un mic concurs între vânători, Ai putea participa È™i tu! Asta în eventualitatea că ai fi în stare să nimereÈ™ti niÈ™te talere care zboară cu aproape patruzeci de kilometrii pe oră! Taxa de înscriere, o mie de lei! Se dau È™i premii! - Bine mă, comerciantule! Þi-ai vândut marfa! Ce se dă la premiul întâi? - Aoleo, da' modest mai eÈ™ti, bre! N-a tras omul în viaÈ›a lui cu puÈ™ca È™i întreabă care e marele premiu! EÈ™ti mare, omule! începu Mihai să râdă în hohote. - Și cum trebuie să facem? - Păi eu sunt aici la poligon. Dacă vii acum ...într-o jumătate de oră, mă mai găseÈ™ti aici. Și ia È™i niÈ™te bani la tine! Cin'sprezece lei talerul! Douăzeci È™i cinci de lei cartuÈ™ul! O mie de lei înscrierea! - Ieftin sport! conchise Bogdan râzând. - Pentru oamenii cu bani, ca tine! Zi, te aÈ™tept sau plec? Și discutăm È™i afacerea dintre noi! - Te pomeneÈ™ti că-mi dai banii! se prefăcu Bogdan. - Fac, eu din astea? întrebă celălalt condescendent, parcă asigurându-l că nu s-a tâmpit între timp. - Bine, ne întâlnim la Poligonul tău. Dar să nu te pună dracu să pleci cumva, că mă fac foc! îl preveni Bogdan amenințător! Mă îmbrac imediat È™i vin! Salutare! * * * Rula încet, căldura serii îl învăluia dogoritor prin geamurile portierei larg deschise. Porni casetofonul din bord È™i ascultând inconfundabilele ritmuri ale lui Vanghelis începu să se gândească la ce afacere are de gând să-i propună Mihai. Curând ajunse la concluzia că s-ar putea să i se ofere vreo armă È™i nu se putea opri să zâmbească. "Cam greu ar putea fi o armă care să-mi convină". Se înscrise elegant printre arborii bătrâni ce străjuiau È™oseaua, într-o curbă largă, spre Poligon. Observa atent, un alt vechi reflex, modificările apărute în configuraÈ›ia locului. Se cam schimbaseră locurile pe aici È™i nu se miră de loc, când ajuns la vechea intrare a parcului de agrement văzu o barieră nouă, solidă dar totuÈ™i elegantă. Plăti intrarea fără să facă nici un comentariu È™i, rulând încet pe aleile cunoscute, remarcă încântat aspectul de curățenie È™i bun gust pe care îl emana acum parcul, până nu de mult o ruină. Știa de la Mihai că fusese concesionat pentru o perioadă mai lungă unei societăți mixte ce se ocupa de agrement È™i zâmbea mulÈ›umit privind noile băncuÈ›e din lemn lăcuit È™i coÈ™urile de gunoi înÈ™irându-se printre ele la distanÈ›e destul de mici ca să descurajeze până È™i un leneÈ™, È™i-È™i spunea încă o dată că Uite, se poate! Mai ceva ca reclama de la Adidas! Privi încântat intrarea de la Grădina Zoologică È™i, ca o confirmare incontestabilă auzi răgetul leului. Ajuns în dreptul vechiului restaurant se opri câteva clipe È™i admiră încântat grădina imensă, foc de cochetă, cu largile umbrele colorate deschise, cu măsuÈ›ele È™i scaunele din plastic albe, strălucind de curățenie ori de noutate. Remarcă însă nemulÈ›umit figurile ospătarilor ÃŽntr-adevăr nu s-au schimbat prea multe în România, zâmbi el trist È™i demară uÈ™or spre poligon. ÃŽl văzu pe Mihai ieÈ™indu-i în întâmpinare È™i coborî zâmbindu-i în colÈ›ul gurii: - Te-ai îndurat să apari? Credeam că m-ai uitat aici È™i tocmai îți ctitoream câteva biserici când È›i-am văzut maÈ™ina! Ce-ai făcut, ai lovit-o? întrebă el mirat văzând pata mare de pe capota motorului. - A căzut un ghiveci! zise Bogdan studiindu-l pe sub ochi, dar nu se putu abÈ›ine să nu râdă când îi zări privirea neîncrezătoare, mobilă, studiindu-l. Ce mă, nu mă crezi? - Nu prea! râse È™i celălalt, clătinând încă neîncrezător din cap. Mai bine haide să-È›i arăt cum va fi mâine! Se va trage câte un foc, în fiecare taler, lansat pe rând din cele două turnuri! Se începe tragerea de la turnul mare. Când comanzi: Foc! eu voi declanÈ™a aruncătoarele pe rând! Haide să-È›i arăt! Dar..., parcă mi-ai spus o dată că ai mai tras la talere, nu!? Deci mai È™ti câte ceva, continuă el liniÈ™tit È™i se pierdu curând în explicaÈ›ii tehnice pe care Bogdan le asculta cu destulă atenÈ›ie, dar zâmbea într-un fel ciudat care-l intriga grozav pe Mihai, ce-l studia din când în când pe sub ochi. Nu-È™i putea controla o uÈ™oară iritare È™i curând se enervă de-a binelea când îl surprinse pe Bogdan, rămas mult în spatele lui, că priveÈ™te încântat un fluture mare, roÈ™u, zburând într-un dans graÈ›ios. Mihai ridică fulgerător arma È™i doborî fluturele, spulberat instantaneu de jetul de alice. - Frumoasă lovitură, zâmbi Bogdan conciliant. Hai, nu te enerva că te-am urmărit cu atenÈ›ie! Deci, cel mai important lucru este viteza de epolare a armei. Apoi să stabilizezi cătarea puÈ™tii pe traiectorie È™i să calculezi corecÈ›iile necesare pentru intersectarea celor două traiectorii, a talerului È™i a alicelor. Corect? întrebă el cu aerul unui È™colar nevinovat. Teoretic nu e mare lucru! - Teoroaia ca teoroaia, da' practica te omoară, bre, ascultă-mă pe mine, că sunt mâncat de minÈ›ile voastre de ingineri! Dacă loveÈ™ti mai mult de cinci talere plătesc eu berea! mai zise el întinzându-i arma È™i o cutie de cartuÈ™e. - Speculant ca de obicei! râse Bogdan È™i se îndreptă spre postul de tragere numărul unu. ÃŽnchise arma după ce se asigură că nu are nici un cartuÈ™ pe vreo È›eavă È™i epolă de vreo câteva ori. - Nu aÈ™a, bre, că-mi pare rău de talere! Piciorul stâng uÈ™or flexat È™i corpul aplecat în față după puÈ™că, că altfel pierdem vremea È™i prăpădim muniÈ›ia de pomană, zău! Bogdan se corectă rapid È™i exersă de câteva ori epolarea, cu miÈ™carea de urmărire a talerelor pe traiectorii fictive. ÃŽi plăcea arma, era chiar o armă rusească de Tulla È™i-È™i amintea că auzise multe despre aceste arme. Pica bine la umăr È™i încet-încet, din străfunduri, reapăreau fantomele vechilor deprinderi, cu fiorii lor È™i exersa într-una, reflexele se trezeau din amorÈ›irea anilor trecuÈ›i. ÃŽl trezi Mihai din beÈ›ia aducerilor aminte când îi strigă: - Hai bre, trage, că ne-apucă noaptea! Cu miÈ™cările stai biniÈ™or, recunosc! Bogdan tresării aproape speriat È™i realizând unde se află aproape că se sperie. Comandă: "Foc!" È™i începu să urmărească talerul cu arma la umăr deja. Memoria gestului stârni reflexul, dar în urechi îi răsună glasul lui POC-POC, atât de clar È™i răspicat ca întotdeauna "Ai grijă mânzule că plăcerea asta a ta de-a È›ine o armă în mână, te-ar putea trăda într-o zi, È™i-atunci, Poc-Poc! È™i s-a terminat È™i cu tine È™i cu munca noastră!... Dădu drumul focului mult prea târziu ca să mai nimerească talerul. Deschise arma cu mâinile tremurând, extrase tubul, încărcă È™i comandă din nou: "Foc!" Văzu talerul în cătare È™i trase smucind trăgaciul, cum ar fi făcut orice începător. ÃŽl privi pe Mihai care zâmbea superior făcând comentarii "la miÈ™to" despre cât de uÈ™or e să calculezi traiectoriile a două corpuri care zboară unul spre celălalt cu viteze diferite. Reâncărcă È™i de data asta era hotărât să tragă cum trebuie. Comandă focul, dar talerul se sparse la aruncare È™i coborî arma cu patul pe cureaua pantalonilor în aÈ™teptare, ascultând amuzat comentariile celui din turn. Abia în acel moment realiză că mai are încă doi martori È™i se hotărî să tragă în continuare, ca orice începător, pentru că nu avea nici un rost să se trădeze. Era conÈ™tient că È™i-a ieÈ™it oricum din mână È™i nu trebuia să se străduiască prea tare pentru a reuÈ™i să tragă prost. SimÈ›ea privirile interesate ale lui Mihai È™i se gândi să se amuze propunându-i chiar să împartă cu el premiul de a doua zi, pentru că era hotărât să-l câștige, dar ceva în el îl sfătuia să fie atent. Nu se putu opri să nu constate că cei care-l învățaseră să supravieÈ›uiască avuseseră dreptate spunând că instinctul de conservare poate avea forme de manifestare incredibile, imprevizibile chiar È™i pentru cei exersaÈ›i în prezicerea È™i contracararea lui. Se concentră totuÈ™i È™i trase din ce în ce mai bine, încât în final doborâse È™ase din cele È™aptesprezece talere aruncate. Mai târziu în timp ce bea satisfăcut din berea pe care urma s-o plătească Mihai, primi din conÈ™tiință un semnal neinteligibil, dar pe care îl acceptă fără nici o rezervă. Avea deja intuiÈ›ia că în jurul lui începe să se È›easă o plasă de păianjen, È™i dintr-odată deveni încordat ca un arc, concentrându-se să-È™i elibereze vechile reflexe È™i spiritul de supravieÈ›uire. ÃŽncetă să-l mai urmărească pe Mihai care, după cum se È™i aÈ™teptase, îi propunea o armă în contravaloarea sumei pe care i-o datora, i se păruse chiar că-i propunea o armă uÈ™or mai modestă dar cu avantajul incontestabil că era nouă. Poate chiar îl subestima, dar lucrul ăsta îl liniÈ™tea acum. Se concentra încercând să înÈ›eleagă de unde ar putea să vină acea nedefinită neliniÈ™te care stârnea frica, frica în amplitudinea maximă a rezervorului nesecat de energie, de dorință de a trăi. Una din cele zece Porunci, îi răsuna necontenit în creier: "NU POÞI AVEA ÃŽNCREDERE ÃŽN NIMENI ȘI ÃŽN NIMIC!" Apoi glasul hârâit al Maestrului, adăugând parcă într-o glumă macabră: "De unde ai putea È™ti tu, ce contract a acceptat cel care-È›i întinde mâna! Cum ai putea È™ti tu, din ce motive se oferă să te ajute să scapi acum de duÈ™manii tăi, când poate el însuÈ™i a semnat un contract pe numele tău! ÃŽn domino nu poate rămâne nici o piatră în picioare, dacă vrei să câștigi! Și orice piatră salvată de la prăbuÈ™ire, la prima vedere, poartă cu ea o altă strategie, mai perversă, mai complexă ... ÃŽnseamnă o altă pistă de câștig, mai mare, prin înseÈ™i subtilitatea jocului! Cine se înduioÈ™ează, va muri înduioÈ™at, e singura diferență! Cui îi e milă, va muri doar mai aproape de ÃŽmpărăția Cerurilor, dacă asta îl mai poate consola în vre-un fel! Copii, în lumea asta, mare, imensă în complexitatea ei, prin care voi veÈ›i trece ca învingători sau, ca învinÈ™i, mai devreme sau mai târziu, nu vă aveÈ›i decât pe voi înÈ™ivă, orice vi se va spune! Cine a avut urechi să audă, a auzit, iar cine are cap să înÈ›eleagă, ... să înÈ›eleagă! ÃSTA E JOCUL!" Nu se putu abÈ›ine să nu zâmbească. Văzând mutra contrariată a lui Mihai, izbucni chiar în râs È™i apucând paharul de bere ciocni cu el, acceptându-i propunerile. Zâmbea în felul lui, mai mult interior auzindu-l pe celălalt făcând remarci, ciudate pentru el, despre echitatea È™i corectitudinea tranzacÈ›iei în sine È™i-È™i propuse să-i "explice altă dată că lucrurile nu stau chiar aÈ™a È™i că lui nu-i place să joace nici un joc la figuri impuse". Se ridicară È™i urcându-se în Dacia lui Bogdan, porniră în începutul de noapte spre oraÈ™ul prăfuit din orizontul însângerat. * * * Poate doar cu câteva minute mai înainte, în BucureÈ™ti, la sediul central al Serviciului Român de InformaÈ›ii, doi subofiÈ›eri din serviciul de noapte priveau lung în urma celui mai contestat, dar È™i celui mai temut locotenent colonel al DirecÈ›iei, care trecuse pe lângă ei tăcut ca o fantomă, cu un zâmbet impenetrabil pe chipul parcă cioplit în piatră. ÃŽÈ™i aprinseră È›igările È™i se priviră infioraÈ›i, preferând să nu facă nici un comentariu. Câteva zeci de minute mai târziu, Mugur Dobrinescu parcă, apoi încuie automobilul pe locul său din dreptul ferestrei, pe care de mult nu i-l mai contesta nici un alt vecin. Răspunse cu un "Bună seara" ursuz celor câțiva tineri de pe băncuÈ›ele din faÈ›a scării È™i se opri în faÈ›a liftului. Apăsă butoanele de comandă È™i aÈ™tepta să audă clicul de deblocare al uÈ™ii când dintr-o dată, își aminti. Privi înciudat în jur È™i deÈ™i nu era superstiÈ›ios își făcu semnul crucii . Ajuns la etajul său, coborî, descuie uÈ™a masivă de la intrare, din stejar sculptat È™i intră bine dispus în apartamentul său elegant. ÃŽÈ™i sărută formal soÈ›ia, întrebă de DănuÈ›, apoi anunță că are mult de lucru È™i formând codul de acces, se prelinse în cochetul său birouaÈ™. Decuplă instalaÈ›ia de alarmare È™i cerând să nu fie deranjat sub nici o formă, închise uÈ™a în spatele său. Deschise larg ferestrele, decapsulă o sticlă de bere din frigiderul mic È™i trântindu-se în scaunul rotativ își cățără picioarele pe biroul său de maniac, perfect curățat. Era de-abia începutul verii, alegerile se amânaseră până în toamnă! Avea timp berechet! Oftă satisfăcut È™i continuă să reflecteze în întunericul din ce în ce mai gros, pe care noaptea îl aÈ™ternea o dată cu căldura sufocantă. * * * Abia întors de la poligonul de tir, Bogdan intră în camera lor È™i sărutându-È™i soÈ›ia È™i observă nemulÈ›umit dezordinea din casă, precum È™i ochii încă fardaÈ›i, dar somnoroÈ™i, ce-l priveau indiferenÈ›i. - Ce-avem de mâncare, întrebă el oftându-È™i în sine È™i fără să mai aÈ™tepte răspunsul întră în baie. ÃŽncepu să se dezbrace încet încercând să reziste iritării. ÃŽÈ™i luă un tricou È™i o pereche de blugi mai vechi după care ieÈ™i în curte. ÃŽÈ™i văzu tatăl cărând o găleată de mâncare spre coteÈ›ul porcului. La picioarele sale, Tom cotoiul birmanez al Cameliei își căuta refugiul. Lupoaica se oprise prudentă la mai bine de un metru, încercând să înÈ›eleagă starea stăpânului. Se plecă È™i ridică motanul, apoi pocnind din degete chemă uriaÈ™a cățea È™i o mângâie blând dar absent, pe capul imens, frecat cu putere de piciorul său. ÃŽÈ™i auzi mama ocărând nemulÈ›umită È™i se cutremură înÈ›elegând că È›inta săgeÈ›ilor era, ca întotdeauna, soÈ›ia sa. ÃŽntră în casă È™i străbătu încet fiecare cameră în timp ce mângâia blana motanului. ÃŽn dormitorul lor, acoperită doar cu un cearÈ™af, Camelia dormea liniÈ™tită. Aruncă o privire circulară, văzu mizeria de pe covor, hainele aruncate la întâmplare pe scaune, pe jos, sandale È™i pantofi, claie peste grămadă în holul prăfuit. Enervat aruncă motanul peste ea în pat. IeÈ™i din cameră înainte ca mârâielile de protest È™i oftaturile exagerate ale Cameliei să-l facă să vorbească. Mânca încet, fără nici o poftă. Bucătăria mare, dar prea înghesuită îl indispunea ca de obicei. Ca orice fost sportiv de performanță, ura mâncatul în bucătărie. Ura orice activitate legată de bucătărie È™i oftă cuprins de nostalgia cantonamentelor. Atâta timp cât, de foarte mult timp, luase decizia că nu-È™i va părăsi părinÈ›ii deja bătrâni, nu putea însă să zică nimic. Camelia fusese de acord atunci, la începutul căsniciei lor. Chiar bucuroasă... Lucrurile însă începuseră să se deterioreze din momentul în care ea terminase facultatea. Spre surprinderea tuturor, dar în primul rând al mamei lui, ca principalul susÈ›inător al Cameliei, toate grijile È™i treburile casei continuau să apese aceiaÈ™i umeri îmbătrâniÈ›i, cei tineri eschivând fără nici un fel de scrupul, aproape orice fel de muncă. Noianul scuzelor È™i pretextelor începuseră cu timpul să-l îngreÈ›oÈ™eze. Acum, în timp ce bătrâna trebăluia deasupra aragazului, se hotărî să aibă cât de curând o discuÈ›ie cu soÈ›ia sa. CunoÈ™tea prea bine jocul ăsta â€de-a nemulÈ›umita†și spre iritarea lui, parcă înadins, Camelia îl juca atât de previzibil, încât nu mai simÈ›ea nici o plăcere. Devenise doar o altă corvoadă zilnică. Nu-l mai enerva nici egoismul ei feroce È™i nici măcar nepăsarea, spartă arar de regrete, dar de regrete după dragostea ei, nu a lor. Nici încăpățânarea ei de a nu se angaja serios în nici un domeniu, nici măcar în cel profesional. Oftă È™i împinse scârbit farfuria, mulÈ›umind pentru masă ca pe vremea când era un copil. IeÈ™i din bucătărie încercând să neglijeze privirea îngrijorată a mamei. Știa ce gândeÈ™te. Și mai È™tia că e foarte îndreptățită să reproÈ™eze, dar nu putea face mai nimic. Jocul ăsta îi scăpase de mult de sub control. Nici nu mai conta cine are dreptate, oricum erau prea mulÈ›i părinÈ›i în căsnicia lor. ÃŽn curtea largă, frumoasă în răcoarea serii, tatăl lui uda grădina. ÃŽÈ™i aprinse o È›igară È™i încercă să nu se gândească care ar fi fost viaÈ›a lui, dacă s-ar fi căsătorit cu evreica È™i ar fi plecat din È›ară. Nu se putu opri să zâmbească gândului că ar fi fost exact aceeaÈ™i situaÈ›ie, că mama lui ar fi trebăluit deasupra aragazului în timp ce tatăl lui, poate cu gândul la cel dus peste mări È™i țări, ar fi stropit grădina exact ca acum. ÃŽnsă atunci, împotrivirea lor fățișă È™i rugăminÈ›ile atât de aproape de reproÈ™, chiar de È™antaj sentimental, schimbaseră definitiv cursul deciziilor. Se aÈ™eză pe terasa mică mângâind urechile lupoaicei nedezlipită de el, încercând să alunge gândul că prin ezitarea lui, ratase momentul în care ar fi putu salva comunicarea cu ea. “Parcă numai cu ea!†Își aminti altceva, momentul în care fiul lui nenăscut fusese condamnat să moară prin decizia unică a celei care ... Expiră gânditor, încă odată enervat de gândul ca acel copil nu ar fi fost poate mai mult decât o altă pereche de cătuÈ™e, un alt È™antaj. Chiar dacă venea de la singura femeie cu care... Scuipă scârbit È™i aruncând mucul, încercă să alunge amintirea ultimei lor discuÈ›ii. Se auzea încă pronunțând cu răceala acea sentință, ca explozia surdă a unui singur baton de dinamită în singurul punct al edificiului condamnat, în care un baton înseamnă deja prea mult. Edificiul iubirii ei de evreică se prăbuÈ™ise strivind-o, în timp ce el, stupit ca oricine se crede judecător suprem, se îndepărta mânios. Atunci nu avusese dubii! Condamnase È™i executase sentinÈ›a dată de cel mai discutabil tribunal. Al iubirii. Mândria È™i orgoliul unui bărbat minÈ›it. Al aceluiaÈ™i bărbat născut sub semnul libertății. AcelaÈ™i bărbat antrenat să fie puternic È™i să supravieÈ›uiască cu orice preÈ›! Dominat de demonul întunericului, de demonul forÈ›ei! Acum, după atâția ani putea să recunoască faptul că, de fapt, se speriase de moarte! ReuÈ™ise să treacă în Școala de OfiÈ›eri de securitate... Nu avea nici nevoie È™i nici curajul să-È™i asume o asemenea responsabilitate, aÈ™a că făcuse exact ca struÈ›ul. Dar încăpățânarea cu care ea se agăța de el, îl îngrozise È™i fusese obligat să acÈ›ioneze. Ca întotdeauna, rezolvase problema. Abia atunci scosese capul din nisip! După asta apăruse Camelia... Apăruse Camelia È™i... tot restul bordelului care era deja căsnicia lor. Acum era obligat să recunoască faptul că de la bun început, creditase cu multă nepăsare toată relaÈ›ia lor. ÃŽncercase să creadă în promisiunile ei! Zâmbi amuzat constatând că de fapt iubea mai mult femeia care ar fi trebuit să se cristalizeze din mugurul ăla de fată, decât pe cea care dormea acum nepăsătoare È™i indolentă în dormitorul lor. Oftă È™i ridicându-se porni spre garaj însoÈ›it ca de-o umbră tăcută È™i amenințătoare de credincioasa sa lupoaică. ÃŽnchise uÈ™a garajului în urma ei È™i coborî în canalul de vizitare. ÃŽn timp ce-È™i ferea creÈ™tetul de toba de eÈ™apament a Daciei, îl fulgeră gândul că după atâta vreme, încă nu putea pronunÈ›a numele acelei fete, nici măcar în momente ca acesta, când amintirea ei nu mai durea atât de tare, când furia acelui eÈ™ec era înlocuită de presentimentul celui ce va să vină. Nepăsătoare, căscând alene, lupoaica se tolăni într-un colÈ›, din care-È™i supraveghea calmă È™i liniÈ™tită idolul. O privea aproape înduioÈ™at, dar invidiind-o pentru puritatea instinctelor ei. PrezenÈ›a acestei credinÈ›e nestrămutate È™i a iubirii necondiÈ›ionate era reconfortantă È™i liniÈ™titoare. O văzu ridicând capul, încordându-È™i atenÈ›ia, undeva în spatele lui. Părul zbârlit pe ceafa puternica îi explica destul de clar cine era intrusul. Ghemuit, încordat È™i zbârlit de teamă, Tom se oprise la oarecare distanță È™i o supraveghea împietrit, cu trupul zvâcnind sub comanda groazei. De la firul de păr până la ultimul nerv, întregul organism felin vibra sub comanda supremă a singurului instinct capabil să depășească orice limită în oricare din planurile existenÈ›iale, al oricărei fiinÈ›e de sub soarele planetei. Instinctul de conservare! Văzu saltul lupoaicei, simultan cu ultima clipire a ochilor motanului È™i-ncepu să râdă în hohote, de goana lor sălbatică dar inutilă, de viaÈ›a lui, de tot. Dar mai ales de similitudinea acestei replici a realității din familia lui. SimÈ›ise vechea vibraÈ›ie, dar asta nu-l mai nemulÈ›umi, È™tia că motanul nu este în nici un pericol, în felul ăla ciudat, simÈ›it nu gândit, care crea certitudini imposibil de explicat altora. Se simÈ›i dintr-o dată atât de bine, încât se lăsă cuprins de generozitatea de neînÈ›eles a forÈ›ei È™i puterii de a accepta singurătatea drept singura dimensiune concretă, dar È™i discretă, a spiritului uman È™i a vieÈ›ii omului. ÃŽÈ™i pregăti sculele È™i tava, apoi dădu drumul uleiului din motor. Atent să nu se stropească, se ghemui într-un colÈ› al canalului È™i-n timp ce privea È™uvoiul negru, vâscos, unduitor ca un È™arpe sub presiunea gravitaÈ›iei. Se trezi absorbit într-un timp mai vechi. Presiunea zidului rezemat cu spatele se transformase deja în strânsoarea scafandrului subacvatic, iar orificiul filetat de purjare, al băii de ulei a motorului, deja devenise un altul, la fel de mare dar neregulat, generând sub presiunea È™uvoiului negru È™i vâscos de petrol o crăpătură zimÈ›ată în peretele de metal gros al tancului petrolier. Privirea-i fascinată, oripilată de violenÈ›a jetului negru strălucind de È™erpii luminoÈ™i ai È™uviÈ›elor împroÈ™cate, detaÈ™ată din groaza întregului organism se sustrăgea instinctului de conservare. AÈ™a È™i fusese condiÈ›ionat. Pândea reacÈ›ia simbiotică din auzul blocat de cagula de cauciuc, a momentului ruperii structurii de rezistență a compartimentului-tanc, în timp ce mâinile înfășurau grăbite, dar competente, senzorii... dispozitivul producător de vibraÈ›ii de înaltă frecvență... Nimic nu trebuia sa rămână! Nimic nu putea să fie neglijat! Era răspunderea lui să nu rămână nici o umbră, nici o urmă... Era gata de plecare dar nu putea să dispară până nu se convingea de ireversibilitatea incontestabilă a situaÈ›iei. Doar venise să scufunde tancul petrolier... Știa că onoarea e mai presus decât moartea - un fenomen natural - È™i că sub stresul instinctului de conservare timpul se dilată, iar inerÈ›ia simÈ›urilor acordate la alt ritm introduce erori pe care un specialist de nivelul lui nu È™i le putea permite ... Ah, timpul ăsta ... Mai bine moartea, decât compromiterea acestui creier antrenat È™i superinstruit, care ...Uite! A deschis un canal în timpul viitor È™i-i spune că tatăl lui a intrat pe uÈ™a garajului È™i că se apropie cu paÈ™ii ăia tăcuÈ›i de pisică, pe care i-a moÈ™tenit È™i el ... - ÃŽÈ›i trebuie ceva, tată? oftă Bogdan calm, relaxat. - Nimic, am venit să văd ce faci! La ce te zgâiai aÈ™a? N-ai mai văzut cum curge uleiul ars? - Tu ce crezi? râse el aprinzându-È™i altă È›igară. Vrei să-mi spui ceva!? - Nu prea! zâmbi tatăl evitându-i privirea. - Nu vrei tu È™i totuÈ™i trebuie? râse Bogdan pisicos, apelând cu acest ton, amintirea relaÈ›iei lor, vechi de când se născuse el. Știa cam ce vrea tatăl să-i spună È™i încerca astfel, nu atât să-l manipuleze, cât să-i spună că nu e nevoie, că dacă ar putea amândoi să evite o situaÈ›ie dificilă, penibilă prin chiar inutilitatea acestei discuÈ›ii asupra unei stări pe care o È™tiau, o analizau È™i o gândeau amândoi aproape la fel. - ÃŽhî! răspunse tatăl împungându-l cu privirea È™i Bogdan È™tiu că nu va mai urma nici un fel de discuÈ›ie. IeÈ™i din canal È™i deschizând portbagajul scoase două sticle de bere. - E caldă! - Merge È™-aÈ™a, aprobă bătrânul È™i, aÈ™ezându-se pe marginea canalului, începu să-È™i legene picioarele. Privi îndelung eticheta scumpă, după care bău însetat È™i se posomorî. Reluându-È™i locul în canal, Bogdan îl privea tot repetându-È™i aceeaÈ™i întrebare ce-l stăpânea de când era copil. De ce oare dacă tot se iubeau atât de profund, nici unul nu era în stare să o exteriorizeze, astfel încât oricine altcineva, chiar È™i mama lui, nu reuÈ™eau să vadă în relaÈ›ia lor, mai mult decât o acceptare indiferentă sub o răceală aproape evidentă. Poate pentru că în prezenÈ›a altora, niciunul nu acceptăm să discutăm ca acum. Și nici nu folosim acest cod, atât de simplu È™i de drag mie! își zise Bogdan, sorbind însetat din berea caldă. Stătură un timp aÈ™a, privindu-se în tăcere È™i golind sticlele. - Þi-a mers bine azi? ÃŽl privea adânc, direct în ochi. - Nu mi-a mers rău... - Atunci e bine, oftă bătrânul È™i ridicându-se destul de greu, se îndepărtă. Vezi să nu dai foc la ceva cu È›igările tale! mai zise din ușă È™i ieÈ™i. RuÈ™inat, Bogdan termină de schimbat uleiul, strânse sculele È™i făcu un timp curat, încercând să nu se gândească la discuÈ›ia ce nu a mai avut rost să fie. ÃŽntr-un târziu, încuie uÈ™a È™i intră în casă, oftând. * * * Niciodată nu i se păruse Cameliei viaÈ›a atât de complicată. Se trezise de ceva vreme, dar mai lenevea întinsă-n patul răcoros. Nu-i venea să coboare Gândindu-se că ar avea atâtea de făcut, își spuse: Dar ce sens ar mai avea viaÈ›a, dacă ai face întotdeauna exact ceea ce trebuie? Zâmbi gândului că soacră-sa era deja un car de draci. De, treaba ei, dacă n-a È™tiut să-È™i pună bărbaÈ›ii casei la punct. Acu' să muncească, aÈ™a-i trebuie! Se întinse leneșă. Avusese o zi bună la serviciu, sporovăiseră pe săturate, apoi făcuse o grămadă de cumpărături. ÃŽÈ™i aminti mutra propriei mame când o văzuse numărând cu atâta nonÈ™alanță aproape un sfert de milion, poate că exagerase, dar trebuia să-nÈ›eleagă È™i ea că venise în sfârÈ™it È™i vremea ei de libertate, că nu mai era dispusă să dea socoteală nimănui, că avea un chef nebun să trăiască. Să se bucure de toate, de toate, de toate! Poate că nu ar fi trebuit să-i plătească facultatea fratelui ei ... Dar ce, mai putuse să scape? AÈ™a-i făceau ai ei de fiecare dată când o prindeau cu bani, iar asta o lăsase cu câteva mii de lei. Nici cât gustarea de mâine de la serviciu! Clar că trebuia să-i ceară alÈ›i bani lui Bogdan. Cu salariul ei n-ar fi trebuit să fie aÈ™a cheltuitoare. Un zâmbet rău îi sluÈ›i figura. Vorba tatei... Să plătească fără să cârâie atâta, dacă a vrut nevastă! O indispunea însă gândul că va trebui să-i ceară iar bani, dar îi promisese Cristinei. Ce fată bună, că-i împrumută mâine cincizeci de mii. Cum s-o fi descurcând săraca cu salariul ei de dactilografă?! Offf! Și Bogdan ăsta! Ce bine era când încă mai era studentă! Acum începuse domnul cu pretenÈ›iile È™i cu nemulÈ›umirile. Școala maică-si! Avea să găsească ea calea, nu-È™i făcea griji dintr-atât, doar avea atâția prieteni binevoitori în jurul ei, cu care să se sfătuiască. Nu era urât pictorul ăla! "Ce-ar fi...?" se întrebă ea, dar îl auzi pe Bogdan în holul camerei lor È™i se sperie. Știa că nu-i de glumit cu instinctele È™i cu intuiÈ›ia lui. Avusese dreptate Cristina. Ce se mai pricepea fata asta la bărbaÈ›i! ÃŽÈ™i compuse la repezeală figura "diabet 2", doar nu-i rezistase niciodată, È™i-l primi zâmbitoare. Văzu încrâncenarea din privirea lui È™i se cutremură de groază, dar nu lasă să-i scape nici măcar un fior. - Te-ai trezit? o privi el fără nici un echivoc. - Te aÈ™teptam! zâmbi ea misterios. Pregătise scenariul în drum spre casă, nu avea nici un fel de emoÈ›ie. - De ce? - Am atâtea să-È›i spun! se precipită ea invitându-l să se aÈ™eze cu acel gest mimând nerăbdarea. Dar am venit frântă de la serviciul ăla nenorocit ... mi-am luat de Iucru È™i acasă că n-am terminat ... Și mama mi-a spus că ai plecat la nu È™tiu ce poligon de tir cu Mihai, m-am întins puÈ›in să-mi relaxez nervii ... Și-am aÈ›ipit! se scuză ea cu un zâmbet candid È™i continuă să sporovăie. Bogdan o privea încruntat. Deja È™tia ce va urma, o introvertită È™i-o egoistă de forță nu joacă teatru degeaba. Era calm, chiar plictisit, întrebându-se de ce dracu s-a-nsurat el cu ea È™i cum a putut să-i acorde atâta încredere ... Cu toată figura ei angelică, cu toate promisiunile ei! Erau căsătoriÈ›i de doi ani, se cunoÈ™teau de È™apte, dar nici una din acele promisiuni nu se-mplinise, cu toate strădaniile lui, cu toată răbdarea, cu tot efortul degradant de-a închide ochii în faÈ›a evidenÈ›elor. ÃŽn acel fel al lui inexplicabil, È™tia din păcate că minunatele ei potenÈ›iale intelectuale È™i umane, pe care le iubea sincer, aÈ™a cum iubea imaginea È™i fiinÈ›a superbă pe care ar fi putut-o ele genera în timp, sunt deja canalizate spre alte È›eluri, poate idealuri, poate nevoi reale de a fi, pe care el nu le-ar fi îmbrățiÈ™at niciodată. Și-acum după atâția ani, când Camelia trăda din nou tabăra ce-i oferise totul, necondiÈ›ionat ... tabăra lor ... pentru a dezerta în lumea călduță a celor ce nu-È™i asumă responsabilități, sub aÈ™a zisul steag al "women's lib-ului"...! Știa deja că nu mai are pentru ce să lupte. Nu-l durea nimic, nu pe el îl murdărea ea, pe el doar îl fura, aÈ™a cum È™i mama lui furase de la tatăl lui pentru a-È™i ajuta Familia. - ... un noroc chior, îți spun! N-am mai stat pe gânduri, am dat o fugă până la maică-mea È™i m-am împrumutat ... a cârâit ea niÈ›el, dar i-am promis că-i duc mâine banii È™i .... O privea calm. Nici măcar nu-l enerva, ca-n ziua când întârziase ... Doamne, cu ce motivaÈ›ie cretină a venit! Stilul nenorocitei ăleia de Cristina! ... ÃŽi recunoÈ™tea influenÈ›a. Doar îl prevenise, ca orice femeie refuzată că se va răzbuna "de-o să-l usture" ... Cretină, ca È™i Tania ... asociata lui ... femei care credeau în acest călcâi slab! Iar acum, asta îi turuia, cu mutriÈ›a aia serafică, un scenariu de borfaÈ™ ordinar. Pentru ce să mai lupte? ÃŽÈ™i pierduse orice respect pentru ea, mai măritată cu familia ei decât cu el.... Neam de gherÈ›oi cu È™unca la gât, cum le zicea nesănătosul ăla de Mugurel... Pierduse până È™i respectul pentru investiÈ›ia lui de încredere în ea. ÃŽi tăie brutal vorba: - SubÈ›ire povestea! Pentru un sfert de milion, cheltuit din banii casei într-o singură zi, meritam È™i eu ceva mai inteligent. Știi? Mă tot întreb, oare când vei începe să-È›i elaborezi singură măcar modelele? Mai ai în sertar, aproape o sută de mii ... Dar, poate că bancheriÈ›a a mai promis vre-un împrumut, nu?! zâmbi el maliÈ›ios, ascunzându-È™i scârba È™i ieÈ™i, calm È™i rău. Văzuse-n ochii ei ceea ce È™tia că va vedea, ceea ce văzuse în ochii multor duÈ™mani. ÃŽmpietrită, Camelia urla cu vocea sugrumată a gândului: ȘTIE! Se prăbuÈ™i pe pernă aproape fără suflare, simÈ›ind cum mintea i se sparge în cioburi. "ȘTIE!" începu ea să tremure, în timp ce lacrimi de groază-i picurau pe pernă. "ȘTIE SCÂRBA!" * * * Când Bogdan parcă în apropierea poligonului de tir, încercând să găsească un loc mai răcoros la umbră, Mihai deja striga concurenÈ›ii. Ciuli urechea È™i mârâi amuzat auzind cele două nume, întâmpinate cu aplauze respectuoase de restul concurenÈ›ilor È™i al publicului, destul de numeros pentru o zi atât de călduroasă. Unul era al vărului său, ajuns în urma unor eforturi teribile din partea familiei ofiÈ›er de miliÈ›ie, ceva È™ef la Serviciul Arme È™i MuniÈ›ii. ÃŽn definitiv, ca vânător, È™i el era un începător ! Celălalt, tot poliÈ›ist era al unui tânăr locotenent, adjunctul său. ÃŽncadrat de Camelia È™i de Tania, sporovăind gureÈ™e între ele, conÈ™tiente că sunt privite, studiate, bârfite de femei È™i dorite de bărbaÈ›i, înaintând nepăsătoare în mijlocul celor adunaÈ›i, sub masca unui zâmbet de circumstanță, Bogdan studia atent mulÈ›imea adunată în faÈ›a celor două turnuri. Știa că trebuie să se califice trecând întâi examenul de vânător. CunoÈ™tea o bună parte dintre ei. N-avea nici o emoÈ›ie. ÃŽÈ™i ocupă locul în seria lui, îndrumat mai mult din priviri de Mihai, care tocmai explica regulamentul examenului, într-un limbaj aproape sportiv, presărat de glumiÈ›e răutăcioase la adresa priceperii începătorilor. Publicul se distra copios în timp ce concurenÈ›ii protestau gesticulând. Aproape plictisit, Bogdan privea mai mult standul de arme. Se auzi strigat, făcu maÈ™inal un pas în faÈ›a È™irului È™i salută publicul ridicând un braÈ›. Aplauzele vesele îi făcură plăcere È™i se întoarse zâmbind maliÈ›ios spre cele două superbe femei. Fuseseră invitate să ia loc pe primul rând de scaune albe È™i cochete, È™i-l aplaudau mândre. ÃŽntre ele Luiza, soÈ›ia lui Mihai, tocmai îi striga ceva despre bărbaÈ›ii care se îmbracă-n alb la vânătoare, dar Bogdan scăpă restul frazei. ÃŽnsoÈ›ită de un bărbat scund dar solid, într-un elegant costum de ÃŽn, ce tocmai săruta mâna Cameliei, stătea Irina Hassan. Se retrase din faÈ›a publicului zâmbind destul de fals È™i continuă să-i privească. ÃŽÈ™i dorise s-o revadă, dar în condiÈ›iile stabilite de el. PrezenÈ›a ei aici, îl luase cu adevărat prin surprindere. Momentul când cele două femei eclatante, Irina È™i Camelia, au fost prezentate una alteia È™i È™i-au întins mâna, a polarizat atenÈ›ia întregii asistenÈ›e stârnind agitaÈ›ie. Chiar È™i Mihai, gelos că a pierdut atenÈ›ia publicului, s-a grăbit să scurteze expunerea È™i invitând concurenÈ›ii să ia armele È™i muniÈ›ia, s-a repezit să reintre în cercul lor, apropiindu-se cu gesturi largi, afectate. Bogdan îi supraveghea printre gene. ÃŽl cunoÈ™tea îndestul pe Mihai, ca să realizeze că părea prea surprins de apariÈ›ia celor doi, dar realiza mai ales cât de interesat era de prezenÈ›a Irinei. Tania continua să discute râzând cu bărbatul acela scund, rămas în picioare în spatele lor, în timp ce Irina ocupase locul Luizei È™i încerca să lege o conversaÈ›ie cu Camelia. Verificându-È™i atent fiecare cartuÈ™, Bogdan le urmărea pe sub ochi. Mândre, tinere, superbe. Aproape simÈ›ea fizic încordarea Cameliei. Zâmbi amuzat, promițându-È™i să elucideze situaÈ›ia. Nu crezuse niciodată în coincidenÈ›e! ÃŽnconjură asistenÈ›a cu o privire circulară È™i se apropie de ceilalÈ›i concurenÈ›i. Strânse câteva mâini, răspunse la câteva glume maliÈ›ioase, dar nu părăsi cercul trăgătorilor. Se apropie totuÈ™i de urechea vărului său: - Nici eu n-o cunosc vere! Vezi să n-o deochi! Blondul îl privi semnificativ, apoi făcu o mutră caraghioasă, cu gura strânsă pungă, a poftă È™i cu capul plecat mult pe o parte. Râseră amândoi È™i-ncepură să plescăie strâmbându-se unul la celălalt, aÈ™a cum făceau pe vremea când lucrau împreună. ÃŽmpărÈ›iseră timpul de lucru, mâncarea, banii ... Chiar È™i femeile tinereÈ›ii lor, uneori! Agitat, peltic È™i aproape bâlbâit de emoÈ›ie, Mihai se apropie în fugă: - Hai, mânca-v-aÈ™! LăsaÈ›i-vă de prostii È™i treceÈ›i la treabă! Tu vii îmbrăcat în alb ca o cocotă, dar puÈ™ca nu È›i-o aduci, se rățoi el plin de importanță spre Bogdan. - Păi de-abia ieri mi-ai vândut-o! ripostă acesta, râzând batjocoritor. Mihai era celebru pentru încetineala cu care-È™i rezolva problemele, aÈ™a că toÈ›i cunoscuÈ›ii începură instantaneu să râdă. - Taci, că vorbeÈ™ti prostii È™i ne-aude garda! o suci el È™i-i întinse puÈ™ca lui. Dacă nici cu asta nu nimereÈ™ti!.... Poate iei È™i locul întâi, începu el să râdă, studiindu-l în colÈ›ul ochilor, cu faÈ›a întoarsă, hohotind spre ceilalÈ›i. Bogdan îi prinsese privirea. Nu-i plăcuse. - Cine È™tie?! întoarse el gluma È™i râsul, apoi își aruncă ochii spre public. Instantaneu se simÈ›i încordat È™i-È™i acordă atitudinea, rămânând cu mimica È™i gestica în acea atmosferă de glumă, în timp ce încerca să determine cauza acelui inconfundabil mesaj de pericol. Undeva mai în spate, rezemat de un copac, cu un băieÈ›el cocoÈ›at pe umerii încă puternici, un bărbat mai în vârstă îl fixa atent. Surprins, omul tresării È™i-È™i plecă privirea mustăcind. Bogdan È™tia că până atunci, nu fusese în public. Desfăcu arma È™i aruncând-o cu È›eava pe umăr, aparent neatent È™i nepăsător continua să-l studieze pe bătrân. Avea ochii adânci, albaÈ™trii È™i răi. Vorbea aspru cu băieÈ›elul timorat, cuminte, ce nu-È™i putea lua ochii de la armele celor din apropierea semicercului de tragere. Examenul noilor vânători nu promitea surprize deosebite. După primele focuri, toate ratate, entuziasmul publicului scăzuse simÈ›itor. Aruncătoarele de talere, reglate pentru viteze mai mici, declanÈ™au provocând un zgomot puternic, astfel că în curând nimeni nu mai tresărea auzind imediat împuÈ™cătura ce urma invariabil, la cel mult câteva secunde. Bogdan era penultimul în seria lui. Vorbea degajat cu tânărul locotenent de poliÈ›ie în timp ce supraveghea atent miÈ™cările publicului. Tania continua să discute peste umăr cu însoÈ›itorul Irinei, în timp ce Camelia părea interesată mai mult de ocheadele prost mascate ale unui individ masiv È™i negricios. Din când în când schimba arar câte o vorba cu Irina. Era în continuare crispată È™i fără să-È™i dea seama, exagera. Doar o idee mai relaxată... È™i ar fi înlăturat surplusul de afectare din toată atitudinea ei! își spuse Bogdan. Tânărul locotenent trase cele două focuri regulamentare, dar rată. Era rândul lui! Bogdan ocupă poziÈ›ia de tragere, încărcă È™i rezemând patul armei de centură, respiră adânc de câteva ori. Comandă "Foc!" È™i epolă fulgerător, dar talerul se sparse la lansare. Răsunară câteva râsete urmate de vocea maliÈ›ioasă a lui Mihai: - Unii le sparg doar cu privirea! Lăsă râsetele să se stingă È™i apoi anunță: - Continuăm tragerea, liniÈ™te vă rog! PuteÈ›i continua, dom' profesor! îl zeflemisi el pe Bogdan care-È™i È™tergea tacticos ochelarii de soare. Și-i aÈ™eză afectat, ridicându-i mult pe È™aua nasului È™i privind cu un aer îngâmfat spre Mihai comandă focul, auzi lansarea, se întoarse È™i trase. Spre surpriza lui însuÈ™i, văzu talerul explodând, lovit în plin, ca È™i cum s-ar fi lovit de un perete. După primul moment de surpriză, publicul explodă în aplauze È™i strigăte de satisfacÈ›ie. Bogdan descărcă È™i cu arma frântă pe arcul braÈ›ului stâng, se întoarse către public. Se înclină respectuos È™i, cu o privire circulară, observa reacÈ›iile asistenÈ›ei. AÈ™ezat în cel mai bun unghi de supraveghere, mult în spate, la umbra copacilor, bătrânul cu ochi albaÈ™tri își fuma liniÈ™tit pipa. SimÈ›ea că-ncepe să se enerveze doar privindu-l pe bătrân. Se ridică È™i privind scurt spre Irina își expedie ochelarii la locul lor, cu un bobârnac, imitându-i gestica atât de sugestiv, încât o văzu tresărind. Dar gestul È™i scurtul lor schimb de priviri, nu-i scăpase Taniei care-È™i întrerupsese brusc conversaÈ›ia È™i rămăsese cu palmele desfăcute uitând să mai aplaude. DeÈ™i ratase nepermis de mult, Bogdan termină pe primul loc È™i fu răsplătit cu un lung È™ir de aplauze. Cu toate astea, "greii" filialei de vânătoare încă-l priveau superior. Publicul aÈ™tepta însă cu nerăbdare să înceapă concursul de talere È™i deja se făceau pariuri È™i pronosticuri. După ce strânse mâna celorlalÈ›i începători, amuzat în special de mutra acră a vărului său, Bogdan se îndreptă spre grupul format în jurul tinerelor femei. Observă că negriciosul curtezan al soÈ›iei sale își luase inima-n dinÈ›i È™i se alipise grupului, participând exagerat la aplauzele È™i felicitările cuvenite învingătorului. Sărindu-i de gât, Camelia-l sărută bucuroasă È™i întorcându-se spre ceilalÈ›i spuse: - Crezusem că vânătoarea e doar un nou capriciu, dar văd că o să-l È›ină mult mai mult! - Bravo, domnule! Felicitări! N-am È™tiut că te pricepi È™i la puÈ™ti, parcă ăsta-i femininul plural, nu?! îl înÈ›epă Tania râzând. Zău că dacă È™tiam, mă mai gândeam când am semnat contractul de asociere cu tine! Da' las' că după ce s-o duce vestea în tot BraÈ™ovul despre cum tragi, nu mai are curaj nici dracu' să ne spargă depozitele! Hai să te pup! mai zise ea apucându-l cu ambele palme de obraji. Mânca-l-ar mama de trăgător! - Trece-o ca aportul meu personal la securitate È™i publicitate! Dar vezi să-i prevezi È™i un buget corespunzător! râse el È™i apucând mâna Cameliei se retrase lângă ea. Ca o părere, fulgeră cu privirea spre negricios È™i continua să râdă văzând panica acestuia È™i graba cu care se È™tergea din peisaj. Nici această privire nu-i scăpă Taniei care nu se putu abÈ›ine să nu privească triumfător la Camelia. Abia atunci se întoarse Bogdan spre ceilalÈ›i, privindu-i întrebător, Tania se grăbi să facă prezentările: - Dă-mi voie să-È›i prezint un fost coleg de serviciu, de la Elf Gabon È™i foarte bun prieten al soÈ›ului meu, pe domnul Michel Hassan, francez de origine marocană È™i pe soÈ›ia sa, doamna Irina Hassan, cea mai frumoasă româncă ajunsă vreodată în Gabon! UÈ™or formal, Bogdan strânse mâna celor doi. Irina-l privea calmă, zâmbind plăcut. - Asoceatul teu, m-a spus mult lucruri bune È™i ma bucur se te cunoÈ™ti. Felicitări! Eu spus la ele che tu trage de ... cum zice voi?... De stinge, se bucură el, dar nu poate mai bine, pentru che nu cunoaÈ™te la puÈ™ca! PuÈ™ca nu a lu' teu! explică el doct È™i foarte sigur. Chind Tania spus azi concurs de taleri aici la BraÈ™ov, eu venit mediat! Place muult! Noi, zise el strângând afectuos umărul Irinei, vânat mult... la Africa, la... Peste tot. Eu vrut azi se particip, dar Tania spus la mine che nu e voie, che eu nu vânător la voi, che nu e timp, mă rog, înÈ›elege tu! A adus È™i doi puÈ™ca la mine, vrei vezi? HaideÈ›i! invită el pe toată lumea, precipitându-se spre un superb Mercedes, lângă care, cu pipa fumegând uÈ™or, stătea bătrânul cu ochii răi. Aproape cu religiozitate, Michel scoase din portbagajul înalt o cutie frumoasă, nu tocmai nouă. Trânti capota È™i cu gesturi sigure deschise cutia. Pe buretele gofrat se lăfăiau două superbe arme Beretta. - Superbe! izbucni Tania afectat, dar întâlnind privirea dură a lui Bogdan, se întoarse spre celelalte două femei care o priveau maliÈ›ioase. Văzând că n-are cumpărători pentru marfă, renunță È™i închise gura. - Place?! întrebă Michel triumfător. - Michel, i-o reteză Bogdan. Mă bucur să te cunosc È™i te felicit la rândul, meu! Din trei motive! Pentru limba română pe care o vorbeÈ™ti, pentru frumoasa ta soÈ›ie ... È™i nu în ultimul rând, pentru armele tale, deÈ™i eu nu dispreÈ›uiesc nici ambalajul, începu el să râdă privind semnificativ Mercedesul. Spre marea mirare a lui Michel, toată lumea izbucnise în râs. Văzându-l nedumerit, Bogdan se întoarse spre arme, continuând în franceză: - Presupun că acest S686 Trap este arma ta, iar acest Ultralight e arma Irinei, nu? - Bravo! EÈ™ti omul de la mine prietene! AÈ›i văzut?! Știe! E profesionist, ca io ...exulta el, revenind la limba română. Sub privirea ca un bisturiu a bătrânului, Bogdan îngheÈ›ase. Ce dracu se ascunde aici? se întrebă el È™i apucând uÈ™oara, dar redutabila armă începu s-o studieze. Poate din acest motiv n-a observat privirea scurtă a Irinei, care-l făcu pe verdele bătrân să se retragă discret. - Bascula neagră din aliaj uÈ™or, È›eava mai scurtă cu câțiva centimetri, È™ină ventilată, benzi laterale scurte ... ejectoare automate, categoria a .. 5a? se întoarse el interogativ spre Michel, care aproba încântat, dând tot timpul din cap ca un profesor prea-mulÈ›umit. Dublă detentă? se hotărî Bogdan să-l implice pe celălalt în discuÈ›ie. - Excelent! se grăbi Hassan să confirme È™i apucând cealaltă armă se lansă într-o descriere savantă. ÃŽnsă Bogdan nu-l mai asculta, chiar dacă era obiÈ™nuit cu această limbă vorbită în nordul FranÈ›ei. Auzise remarca Taniei, răutăcioasă ca întotdeauna, când nu era ea în centrul atenÈ›iei: - Parcă sunt doi băieÈ›ei cu jucăriile lor! Observase catarama de la gentuÈ›a Irinei È™i instinctiv se întorsese cu spatele spre ea. Era încordat È™i, deÈ™i se controla perfect, se simÈ›ea plin de furie. "Nu are nici o noimă! Doamne, nu se va termina niciodată? Oare peste ce dracu am mai dat?" se întrebă el din ce în ce mai îngrijorat. "Și figura ăstuia care mă obsedează!" își mai spuse el, privind spre bătrânul care-È™i scutura calm pipa, aÈ™ezat cochet pe o batistă întinsă peste o buturugă. Fulgerat de o idee îl opri pe Michel È™i se duse glonÈ› la Mihai. Discutară un scurt răstimp È™i se întoarse însoÈ›it de acesta. ÃŽl convinsese. * * * După ce Mihai anunÈ›ase regulamentul È™i seriile concursului, încadrat de reprezentanÈ›ii serviciului judeÈ›ean de arme È™i muniÈ›ii al PoliÈ›iei Române È™i de preÈ™edintele filialei AGVPS, pe un ton È™i cu o dicÈ›ie ireproÈ™abilă, publicul încă se mai foia în căutarea celor mai bune locuri. Pe un ton glumeÈ› dar binevoitor, Mihai continua prezentarea: - Și pentru că aÈ™a se procedează în întreaga lume a sporturilor, organizatorii acestui concurs au căutat È™i au găsit un sponsor generos, în persoana domnului Michel Hassan, francez, investitor în România, membru al unor prestigioase cluburi de tir din lumea întreagă È™i, pare-se, un împătimit vânător de ... lei româneÈ™ti! AÈ™teptă să se potolească râsetele È™i continuă: ÃŽn afara premiilor deja anunÈ›ate la începutul acestei întâlniri, prin contribuÈ›ia domnului Hassan s-a constituit È™i .... doamnelor È™i domnilor vă rog să fiÈ›i atenÈ›i, Marele Premiu al concursului nostru de azi! Care constă din suma de O SUTà de Dolari, care vor reveni celui mai dibaci trăgător! urla el în microfon È™i începu să aplaude frenetic invitându-l cu un gest larg pe Michel să i se alăture. Doamnelor È™i domnilor, Michel Hassan, generosul nostru sponsor! ReuÈ™ise! MulÈ›umită, lumea aplauda convinsă că noua miză va creÈ™te calitatea spectacolului. ÃŽn acest timp, ascuns privirilor, în maÈ™ina lui, Bogdan modificase două cartuÈ™e Kettner Sport 28 12/67,5 speciale pentru skeet. Avea nevoie de o dispersie cât mai mare. Văzuse că Michel își luase o cutie de Sport 32, net superioare celor pe care i le dăduse lui È™i se simÈ›ea cu conÈ™tiinÈ›a împăcată. Știa È™mecheria asta de la Poc-Poc dar spera că nu va fi nevoie să le folosească. ÃŽn acest timp, Mihai anunÈ›ase că generosul sponsor va participa la trageri, dar în afara concursului, ceea ce liniÈ™tise sufletele celor ce deja se vedeau cu o sută de dolari în buzunar. ÃŽnarmat cu uÈ™oara armă a Irinei, Bogdan se strecură într-un târziu, neobservat, printre ceilalÈ›i. Cu cartuÈ™ele înfipte la spate, în betelia strâmtă a white-jeanÈ™ilor, cu o È™apcă roÈ™ie cu cozorocul foarte lung, împrumutată de la puÈ™tiul unui fost coleg, foarte bucuros că la cei È™ase ani ai săi poate face un serviciu unui trăgător ce deja câștigase un concurs È™i cu vechea lui pereche de ochelari de tir cu arc È™i lentile galbene pe nas, se simÈ›ea foarte bine. Confortabil È™i liniÈ™tit. Era hotărât să câștige! Indiferent ce va fi astăzi, voia să fie el însuÈ™i, fără reÈ›ineri, fără să se mai ascundă! De fapt, dorea din toată inima să-l regăsească pe celălalt, pe Bum-Bum. Se apropie de Michel È™i zâmbi: - Ça va, mon vieux?! È™i se apucă să-l studieze cu atenÈ›ie. - Excelent! Mi-ai făcut o mare plăcere, bătrâne È™i-È›i sunt foarte îndatorat! - Oricum, tu ai plătit! ridică Bogdan nepăsător din umeri. - A meritat! plescăi Michel satisfăcut È™i suflă pe È›eava armei într-un anume fel, care scoase un È™uierat vesel. E foarte frumoasă soÈ›ia, ta! - Tu te vaiÈ›i?! îl privi ironic Bogdan. Michel râse È™i îl bătu prieteneÈ™te pe spate. "Are mâna grea hahalera! Bătrâna mârÈ›oagă simte mirosul pistei! Cred că are peste cincizeci!" continuă el să-l evalueze. - Oricum, voi aveÈ›i È™i un băieÈ›el superb! L-am văzut cu bătrânul care vă însoÈ›eÈ™te! - Ha-ha! Nimic nu-È›i scapă. Băiatul e doar al meu, spuse el aparent nepăsător fixându-l pe Bogdan fără nici un echivoc. Mama lui a murit într-un accident. - Regret! - ÃŽnsă este foarte ataÈ™at de Irina. Cred că de fapt, o percepe mai mult ca pe o soră mai mare. Amândoi au nevoie de o mare de afecÈ›iune. - Dar bătrânul cine e? întrebă Bogdan pe un ton aproape indiferent. - Beau-pere? E tatăl Irinei. Un tip ciudat. Nu prea avem multe-n comun, dar s-a ataÈ™at de Tanguy, iar mânzul È›ine foarte mult la bătrân. Hai, că-ncepe! se bucura Michel. - Nu-i chiar aÈ™a bătrân! Arată bine! comentă Bogdan cu aerul că doar face conversaÈ›ie. Văzând privirea atentă a celuilalt, începu un joc de glezne uÈ™or. - Pe cât că te bat? întrebă Michel rânjind. - ÃŽÈ›i vrei banii înapoi? îi trânti Bogdan fără nici un menajament. - Pe dracu! EÈ™ti singurul tip care mă interesează din toată adunătura de-aici! Þi-aÈ™ lua banii! - Dac-ai putea! fu rândul lui Bogdan să rânjească impertinent. - Bravo! Uite unde era lupul! Te prinzi? Hai alege tu miza pe care È›i-o poÈ›i permite ... La mine nu contează. Și-apoi eu te-am văzut trăgând. Oi fi tu bun, dar se vede că n-ai mai tras de mult! Hai, doar eÈ™ti jucător, se vede în ochii tăi! Nu te simÈ›i în stare? Hai! The winner takes it all! - EÈ™ti nebun! S-ar putea să te cred. - Hai, spune-mi preÈ›ul tău. Poate È›i-l voi È™i plăti, fredonă Michel ațâțat. - N-am preÈ›! - ToÈ›i o spunem, dar câți o È™i-ndeplinim? Hai, joacă! Nu-È›i place valuta? PoÈ›i să câști. Bogdan îl privea cu acel calm indiferent, chiar dacă în acelaÈ™i timp, reuÈ™ea să exteriorizeze expresia jucătorului împătimit, cu degetele arzând de pofta câștigului. - 5.000 de dolari. E tot ce am È™i-mi pot permite. - SoÈ›ia ta È™tie de banii ăștia? - Nu È™tie nimeni! Și nici nu trebuie, clar? întrebă el tăios. - Clar! Gentlemen’s agreement. Cred că te-ai spart adunându-i! remarcă francezul maliÈ›ios. - Sunt curaÈ›i! Noi ăștia mai È™i muncim dacă n-ai observat! - La egal sau cu handicap? - Cum vrei, dar măcar o dată ai putea fi corect! - Adică? întrebă Michel contrariat. - Ai o muniÈ›ie superioară, tragi cu arma ta È™i-È›i poÈ›i permite È™i să pierzi... pe când eu!? Nu-i corect?! - E adevărat. Trei la unu te satisface? - Vreau altceva! La aceeaÈ™i valoare, dacă se poate ... dacă nu, nu. - Spune! - MaÈ™ina ta! Are doi ani, e model de serie È™i are cam 70.000 de km rulaÈ›i. Căutată bine, o găseÈ™ti în Germania la banii ăștia. - Asta ar face cam patru la unu! - Nu-È›i plac banii mei munciÈ›i? Iei sau laÈ™i! - O.K.! Bate palma. ÃŽÈ™i strânseră mâinile încrâncenaÈ›i. ÃŽncepuse concursul. * * * După prima tragere, rămăseseră în concurs doar primii cinci concurenÈ›i. Bogdan È™i Michel ocupau la egalitate locul trei. Fiecare ratase câte o dublă. Se studiau reciproc în tăcere È™i se încurajau reciproc din vorbe È™i din priviri. Cel mai surprins însă, era Mihai. Cel clasat pe locul întâi era chiar fratele lui, care-l însoÈ›ise la toate concursurile È™i era poate un trăgător mult mai bun decât mulÈ›i sportivi ai lotului naÈ›ional de tir sportiv al României. Se aÈ™teptase ca francezul să fie bun, dar nu chiar atât de bun. Pentru el, marea surpriză însă, o constituia Bogdan. Ieri trăgea ca o cizmă iar azi...! MiÈ™cări scurte, economice È™i precise, poziÈ›ii impecabile, miÈ™care domoală È™i elegantă. Dar ceea ce-l mira nespus era asemănarea stilului de a da drumul focului. Trăgeau la fel, pe prima parte a traiectoriei talerului, cu o viteză incredibilă, făcându-l pur È™i simplu să explodeze în centrul focului. Chiar dacă ratau, aveau rezerve confortabile de spaÈ›iu È™i timp pentru a doua tragere. Rataseră în mod egal, dar din ce în ce mai puÈ›in. AceeaÈ™i È™coală de tir. AceeaÈ™i clasă! Dar cine dracu l-a antrenat pe Bogdan să tragă în halul ăsta? Când, cu câteva zile în urmă, primise 50.000 de lei de la parÈ™ivul ăla bătrân de Armeanu, pentru care lucrase în străinătate, se mirase. Tot ce avea de făcut era să-l aducă pe Bogdan Topliceanu la acest concurs. La care oricum trebuie să participe! Tăcuse È™i luase banii, ce-i picaseră exact în gaura pe care o avea în buzunare. La început se temuse că va fi ceva complicat È™i riscant, ca pe timpuri È™i se mirase ce l-ar putea interesa pe acela, fantomatică apariÈ›ie din cercurile oculte ale vechii securități, la un papagal anodin ca Bogdan? Oftă È™i fără să vrea, privi pentru a nu È™tiu câta oară spre bătrânul cu ochi albaÈ™tri. ÃŽÈ™i întoarse apoi privirea asupra concurenÈ›ilor È™i îi surâse uÈ™or iritat lui Bogdan, care-l privea pe sub ochi. "Mare scârbă mai eÈ™ti È™i tu, amice !", îi adresă el în gând. "Cred că ai tras la viaÈ›a ta un munte de cartuÈ™e!" oftă el întristat, realizând dintr-o dată că un om pe care-l cultiva doar pentru bani È™i relaÈ›ii, dar pe care nu-l respectase niciodată, considerându-l aproape un fătălău, era probabil o cu totul È™i cu totul o altă persoană. Ceva în el îi spunea să nu se amestece, dar începuse să-l roadă curiozitatea È™i invidia. "Mamă, È™i ce nevastă miÈ™to are Michel ăsta!" se oftică Mihai, privind spre grupul femeilor, între care Luiza lui părea doar o bucătăreasă. "ÃŽn definitiv d-aia am È™i luat-o, cu cei doi copii ai ei!" oftă el È™i se concentră asupra rezultatelor. Avea probleme, deoarece nu prevăzuse o situaÈ›ie atât de strânsă. - Te interesează locul unu? se amuza Michel. - Mă mulÈ›umesc cu MerÈ›ul tău, zâmbi Bogdan cu toată faÈ›a strălucind de batjocură. - Poate n-ai bani de benzină! râse Michel. - Mizez pe faptul că mi-o vei da cu plinul făcut. - Să-È›i trimit È™i chitanță pentru decont? Asta ar înnebuni-o pe asociata ta! Râseră amândoi copios È™i în aÈ™teptarea turei lor, se aÈ™ezară pe iarbă. Se alimentau turnurile de lansare. AÈ™teptară un timp în tăcere, umăr la umăr, fiecare cu gândurile lui. Când Mihai strigă concurenÈ›ii, se ridicară. Mai agil, Bogdan îi întinse mâna. Michel îl privi adânc în ochi È™i apucând mâna întinsă se trase în sus cu toată puterea. ÃŽÈ™i aranjă hainele deranjate È™i mormăi: - Doi, câștigă! Trei, pierde! Ne-am înÈ›eles, da? Lăsăm mecanicul ăsta să-È™i câștige suta! GreÈ™im ca È™i el, după care continuăm. - Tu tragi înaintea mea, fă jocul. Suntem înÈ›eleÈ™i doar! - Dacă, hm! , pierzi, când plăteÈ™ti? - Mâine la 12°°. ÃŽn parcare la Otopeni. - Dacă câștigi, tot acolo îți aduc maÈ™ina, oftă Michel gândind că n-ar fi crezut niciodată că va ajunge să È™i creadă că asta e posibil. Actele le facem luni! - O.K.! aprobă Bogdan È™i spre surprinderea lui Michel se închină. La a doua tragere, Sorin Bălăceanu rată un singur taler lansat din turnul mic, de pe al treilea post. La rândul lui, Michel rată, chiuind È™i trăgând direct în sus iar Bogdan, la acelaÈ™i taler puse pur È™i simplu arma pe umărul stâng È™i cu palma dreaptă streaÈ™ină, urmării talerul până se sparse în crengile unor copaci, spre deliciul publicului din ce în ce mai numeros, atras de împuÈ™cături. "Ce mama dracu' fac ăștia, se miră Mihai?" apoi strigă în microfon: - Rugăm concurenÈ›ii să fie mai serioÈ™i, altfel riscă descalificarea, dar strigatele de protest din public îl dezarmară rapid. Bogdan continuă impecabil tragerea È™i reuÈ™i să-l egaleze pe Michel într-un ropot de aplauze. După ce-È™i verifică atent È›evile, se întoarse È™i făcu un gest din cap spre Mihai în timp ce cu antebraÈ›ul drept, imită bascularea unei balanÈ›e. Mihai privi întrebător spre francezul care aprobă cu un gest scurt al capului. Se întoarse apoi spre ceilalÈ›i membri ai juriului care aprobară necondiÈ›ionat balotajul. Afișând un zâmbet de zile mari se întoarse È™i spre public È™i anunță: - Doamnelor È™i domnilor, deoarece pe locul doi s-au situat la egalitate domnii Topliceanu È™i Hassan, la cererea lor expresă È™i cu acordul onoratului juriu, vă rugăm să ne ajutaÈ›i să luăm o decizie corectă! Cei doi mai cer o tragere de balotaj, sunteÈ›i de acord? râse el întrerupt de un "Daaa" È™colăresc È™i de un puternic ropot de aplauze. Oricum, concursul nostru oficial s-a încheiat cu următorul clasament. Locul întâi È™i câștigător al marelui Premiu, Bălăceanu Sorin, locul doi È™i surpriza plăcută a acestui concurs, încăpățânatul Topliceanu Bogdan, iar locul trei, Mănescu Teodor. După tragerea de balotaj, urmează să vedem cu cine va împărÈ›i locul, invitatul nostru de onoare. Rog concurenÈ›ii să se pregătească. Vor trage posturile unu, trei cu dublă, cinci È™i È™ase cu dublă, sunteÈ›i de acord? interogă el publicul È™i primi ca răspuns acelaÈ™i "Daaa" entuziast. ÃŽntre Irina È™i Camelia, Tania comenta râzând acoperindu-È™i gura cu palma uÈ™or îndoită. Se dădu cu banul pentru a stabili ordinea în care vor trage. Ca de obicei Bogdan pierdu aÈ™a că urma să fie ultimul. ÃŽn sinea lui se bucura. Era rece È™i-È™i făcuse planul. Doar juca pentru maÈ™ina viselor lui. Știa perfect cum va câștiga. ÃŽn buzunar cele două cartuÈ™e îl ardeau. Doar se puteau materializa într-un Mercedes impecabil! ÃŽÈ™i alunga orice alt gând È™i începu să se concentreze. Fusese calvarul lui, blestemul multor ore de poligon È™i pedeapsa preferată a lui Poc-Poc, care o numea DUBLA DUBLEI. Când respiraÈ›ia i se încetini, închise ochii È™i-ncepu să se roage ca-n copilărie. UÈ™or amuzat, Michel îl privea cu superioritate. Traseră pe rând cu aceeaÈ™i precizie È™i acurateÈ›e. ÃŽncordarea creÈ™tea chiar È™i în rândurile publicului. UÈ™or iritat, Michel îl privea din ce în ce mai des pe Bogdan. Nu mai percepea nici un semnal, nici o informaÈ›ie despre starea celuilalt. Izolat într-un fel de transă, Bogdan se miÈ™ca, ca un robot de o eficiență îngrozitoare. Fără să vrea Michel se simÈ›i înfiorat È™i iritarea lui crescu odată cu constatarea că sub masca de fanfaron se ascundea cel puÈ›in un om al tenebrelor. Deja regreta provocarea pe care o făcuse mai mult în joacă. Totul era să nu piardă în faÈ›a acestui om cu o seriozitate de piatră. Dar È™tia că dacă va pierde, va trebui să È™i plătească! Văzuse aceeaÈ™i privire în ochii fiecărui asasin pe care-l cunoscuse. Se concentră È™i mulÈ›umind cerului pentru antrenamentele zilnice, trase impecabil foc după foc, reuÈ™ind să nu rateze nimic, dar siguranÈ›a È™i precizia focului său scăzuseră. "Să fiu al dracului! se înviora Mihai uluit. “L-a bătut! Moral e terminat!" Urmări atent ultima dublă a lui Michel. Ultimul taler abia fusese atins, dar acesta deja sărea triumfător strigând de bucurie cu pumnii ridicaÈ›i. "Las' mă că eÈ™ti terminat!†râse Mihai È™i se întoarse spre Bogdan care în centrul poligonului parcă executa un ritual. Cu o iuÈ›eală incredibilă, își răsucea capul privind în gura celor două turnuri apoi fanda adânc în spate, epolând spre înaltul cerului. "E complet nebun!†își zise Mihai È™i privi curios spre publicul amuÈ›it, curios dar respectuos. Bătrânul cu ochi, albaÈ™tri era acum în primele rânduri È™i-l privea pe Bogdan cu o figură răvășită. Michel, rezemat de È›evi ca ciobanul în bâtă, îl privea însă cu un aer superior È™i dispreÈ›uitor. Și totuÈ™i, în mintea lui Mihai, acest ritual părea ceva familiar. Auzi comanda "FOC" È™i declanșă aruncătoarele. Bogdan explodă în acel ciudat È™ir de miÈ™cări È™i trase destul de târziu, un singur foc, spre surprinderea lui Mihai, dar toată lumea văzu acelaÈ™i lucru. Ajunse unul deasupra celuilalt, venind cu viteze diferite, sub unghiuri È™i la altitudini diferite, cele două discuri zburătoare fură intersectate de jetul de alice È™i lovindu-se unul de celălalt se pulverizară instantaneu. Imposibilul se materializase sub ochii tuturor, în timp ce Bogdan se lăsă să cadă pe spate cu un aer sfârÈ™it iar Michel urla înciudat: - Merdeee! È™i ridica furios pumnul către cer. Năucit, Mihai privi spre bătrânul ce se îndepărta aranjându-È™i părul cărunt. Nu-i venea să creadă. Văzuse odată în URSS un tip din trupele OMON încercând figura, dar ratase È™i de-atunci Mihai făcuse un miÈ™to teribil de toÈ›i care vorbeau despre acest fel de a trage. Propriile glume răutăcioase îi răsunau acum în urechi: Reflexe de robot japonez făcut de nemÈ›i, ochii ca scanerele de pe Enterprise È™i capul cât reÈ›eaua Internet! “Și ultimul om la care m-aÈ™ fi gândit, o face în faÈ›a unui nenorocit de public adus doar pentru a plăti bilete, la un nenorocit de concurs, mai mult spectacol!†Renunță înciudat la ceea ce ar fi trebuit să fie marea atracÈ›ie, demonstraÈ›ia lui de tir. "Mi-a luat caimacul nenorocitul ăsta!†se oftică el privind spre cel prăvălit în inima poligonului. "Și lu' ăsta-i propuneam io un IJ nenorocit!" pufni el în râs È™i apucând microfonul se întoarse spre publicul nedumerit care aplauda totuÈ™i cu multă tragere de inimă. ÃŽn picioare, cu o privire extaziată Irina aplauda frenetic fără să se mai oprească. * * * ÃŽn seara aceleiaÈ™i zile, târziu, pe terasa restaurantului Pacea, de pe malul lacului Snagov, Camelia È™i Bogdan leneveau pe fotoliile largi de răchită. Mihai È™i Luiza se retrăseseră deja în camera lor, iar Tania se plimba pe malul lacului însoÈ›ită de soÈ›ii Hassan. - Și chiar ai de gând să le cumperi maÈ™ina? întrebă Camelia pentru a nu È™tiu câta oară. - ÃŽhî! mormăi Bogdan. - Dar nu ne putem permite! De unde să luăm atâția bani?! se mira ea sincer. E o nebunie! Ai văzut că È™i preÈ›ioasa ta asociată spune asta, nu? - E doar opărită! N-o băga-n seamă. - Dar de unde, Bogdan? De unde atâția bani! Zece mii de dolari, pfu! - Poate ne ajută ai tăi! mormăi Bogdan. - VeÈ™nica problemă! Aici voiai de fapt să ajungi, nu? se ofuscă ea, ca de fiecare dată când era vorba de ai ei. O durea faptul că Bogdan îi reamintea zgârcenia familiei ei. - Nu. Aici suntem, draga mea. Și nu de ieri, de azi! Dar nu-È›i face probleme, n-am de gând să-È›i buzunăresc tăicuÈ›ul înÈ›elept È™i iubit! - Dar noi nu avem atâția bani! se revoltă ea. Și-n definitiv nici nu ne trebuie nouă o asemenea maÈ™ină! încercă ea să închidă discuÈ›ia. - Sigur! exclamă Bogdan fără să deschidă măcar ochii. Vouă nu! Camelia-l privea amuÈ›ită. Știa că nimeni nu-i va mai putea scoate din cap ideea. Nici nu merita să-È™i mai bată capul. Ea se săturase de sacrificii. Copilărise în două rochii È™i până se măritase cu el, nu avusese niciodată un ban al ei, numai pentru ea. Chiar È™i ultimii ani de studenÈ›ie lângă el, nu fuseseră prea bogaÈ›i, deÈ™i el câștiga foarte bine. Chiar dacă ar fi vrut, ceea ce era exclus din start, ...o nu, cu siguranță nu, È™i mai ales lângă Bogdan.... ai ei n-ar fi avut de unde s-o ajute. Fuseseră dintotdeauna două mâini sparte! - O să ne împrumutăm, adunăm salariul tău, trăim din al meu È™i în următorii ...... 150 de ani plătim noi È™i datoria, râse Bogdan batjocoritor. O privea direct în față, pândindu-i reacÈ›ia. - M-am săturat de sarcasmele astea ieftine! Păstrează-le pentru noul tău serviciu! aruncă ea plictisită. - Nu-i nevoie! Avem pe stoc! râse el È™i se ridică în capul oaselor. Chiar nu È›i-ar place o maÈ™ina ca asta? - Dar mai ai un Renault 5! - Amintirile tinereÈ›ii! - Și-o Dacia nouă! - Cumpărată de mine, pe numele tatălui tău. - Dar mi-ai cumpărat-o mie! se revoltă ea. - Bine, bine, zgripÈ›uroaico! râse Bogdan È™i aplecându-se în fotoliu o sărută râzând. Ultimul ei accident, făcut de fratele tău însă m-a costat o avere! remarcă el continuând să râdă, iar Camelia trebui să-È™i înghită furia. - Atunci ai grijă să-i faci È™i actele dacă vei reuÈ™i s-o cumperi È™i pe asta, trânti ea È™i sorbi uÈ™or din paharul de È™ampanie. Știi ceva? Eu n-am nici un chef de ceartă. Sinceră să fiu, mi-ar place o asemenea maÈ™ină, dar pentru că È™tiu că nu am cum s-o plătesc È™i mai ales, că n-am s-o conduc niciodată, eu n-am de gând să fac nici un sacrificiu pentru a o obÈ›ine! - Dar nici nu se poate pune problema asta draga mea, o privi Bogdan galant È™i se aplecă sărutându-i umărul fin. Am s-o plătesc eu ... într-un fel sau altul, adăugă el râzând bine dispus dintr-o dată. Turnă È™ampanie în paharele lor È™i ciocniră. Totul e să nu fii împotriva mea, de restul mă ocup singur! ridică el paharul a toast È™i golindu-l dintr-o dată, începu să râdă. Să ne fie într-un ceas bun! ură el È™i trânti paharul de podea. Camelia tresări speriată, iar picolo-ul apăru impacientat. Bogdan îl puse să mai deschidă o sticlă È™i se lăsă leneÈ™ în fotoliu, cu capul rezemat de spătar. Se simÈ›ea extenuat, dar bine. ÃŽncă se mai descurca în cuibul viperelor, iar vechile lui instincte tocmai îi spunea că a nimerit într-unul foarte mare. Rămaseră un timp tăcuÈ›i, privind jocul nebun al fluturilor în jurul puternicelor lămpi cu neon. Singură pe pontonul È™trandului, Irina admiră reflecÈ›ia lunii pe lacul clipocind adormitor. Bogdan se simÈ›ea răscolit. Privindu-l hoÈ›eÈ™te, Camelia, muÈ™cată de È™arpele geloziei își spunea: "E imposibil să nu încerce ceva! Cred că È™i chestia asta cu maÈ™ina, nu-i decât din cauza ei. Și ea-l place! Cred că Tanguy e totuÈ™i al ei. Cât despre tine, domnul viselor È™i inimii mele, ar fi imposibil să nu-È›i placă! E exact genul tău! Frumoasă, fină, elegantă! De, îi dă È™i mâna! Sportivă, exotică, misterioasă! Ah! Cât îmi doresc să te prăjeÈ™ti È™i tu odată! Ajută-mi Doamne să-l prind! Nici măcar în prezenÈ›a mea nu-È™i poate lua ochii de la ea." - ÃŽÈ›i place? îl întrebă ea aproape È™optit. ÃŽl văzuse tresărind surprins È™i se bucurase. Nu reuÈ™ea asta prea des. - Þie, nu? zâmbi el maliÈ›ios lăsându-se adânc în spătarul împletit al fotoliului. - Pare interesantă. Oricum mi se pare destul de sofisticată. Nu crezi? Bogdan ridică din umeri È™i privind spre cerul senin, preferă să nu răspundă. Stătu aÈ™a o vreme sub privirile reci ale Cameliei, apoi se ridică spunând - Am chef de-o baie! Ce zici? Camelia dădu plictisită din mână È™i aranjându-È™i fusta largă se cuibări mai adânc în fotoliul comod. Privi atentă la ceilalÈ›i, care râzând zgomotos, se apropiau urcând scara de piatră. - N-am nici cea mai mică intenÈ›ie! Bogdan o studie interesat, zâmbi È™i întrebă râzând spre ceilalÈ›i: - Are cineva chef de-o baie ? Cum niciunul nu păru interesat de propunere, râse È™i se pierdu neauzit în noapte. Curând îl văzură alergând tăcut pe scara largă, oprindu-se pe pontonul din lemn. Se dezbrăcă rapid, luci pentru o clipă gol în lumina lăptoasă, apoi plonjă neauzit în apa călduță. Reapăru la o distanță apreciabilă în largul lacului. ÃŽl priveau toÈ›i È™i Michel Hassan spuse ceva în franceză. Irina se mulÈ›umi să zâmbească, dar Tania izbucni în râsul ei enervant ce uneori semăna cu nechezatul unei iepe în călduri. - Ce-a zis ? o întrebă Camelia curioasă. - A zis că Bogdan se miÈ™că ca un ... nu È™tiu cum se traduce asta, își dădu ea un pic de importanță ... spirit al nopÈ›ii, hoÈ› de noapte, cam aÈ™a ceva! - Atunci spune-i să doarmă numai lângă nevastă-sa, mârâi Camelia, privind încordată spre larg. Tania reîncepu să râdă în hohote È™i înÈ›elegând că replica nu i-a scăpat Irinei, îi traduse amuzată lui Michel care, ca un om de lume, râse È™i apropiindu-se galant, sărută mâna Cameliei, complimentând-o. Se aÈ™ezară în jurul mesei È™i Michel umplu paharele, în timp ce Tania se aplecă insinuant spre Camelia întrebând-o: - Și tu crezi că asta l-ar ajuta pe Michel prea mult? - Nici un pic! râse Camelia dispreÈ›uitoare. Aici suntem în deplin acord. * * * A doua zi Parcarea Aeroportului Otopeni Bogdan parcă È™i își privi uÈ™or înfrigurat cronometrul de la mână. Era aproape de cinci, ora stabilită cu Michel. Nu avea emoÈ›ii, se obiÈ™nuise cu gândul că de aici va pleca la volanul unui Mercedes proprietate personală, dar totuÈ™i simÈ›ea un ghem în stomac È™i își È™terse din nou fruntea umezită. ÃŽÈ™i adună calm obiectele din Dacia ce urma să petreacă noaptea în parcare È™i coborî. Se îndreptă spre intrare È™i nu se putu stăpâni să nu se închine din mers. ÃŽn restaurantul cochet erau doar câțiva consumatori È™i Bogdan identifică fără nici o greutate exponenÈ›ii faunei locale pe care se aÈ™teptase s-o găsească la post. Se aÈ™eză È™i comandă o cafea cu apă minerală, întrebându-se pentru a nu È™tiu câta oară în aceea zi, ce va face dacă Michel Hassan nu va apare. Alungă gândul supărător È™i privind peste balustradă începu să studieze pasagerii È™i însoÈ›itorii lor. Din când în când își privea ceasul, încercând să-È™i stăpânească îngrijorarea. Undeva, sub el, în planul îndepărtat al intrării pe care o privea cât putea mai rar, i se păru că recunoaÈ™te o figură. Un fior neplăcut îl cuprinse de la primul contact cu privirea aceea tăioasă È™i în aceeaÈ™i secundă Bogdan realiză că este urmărit. Se concentră încercând să-È™i stăpânească enervarea, spunându-È™i că nu are nici cel mai mic motiv de teamă, că asta s-a încheiat de mult. Aproape că nu-l observase pe Michel Hassan, care intrase în aeroport È™i acum urca cu un aer obosit scara spre restaurantul de la mezaninul clădirii. Mai privi odată spre necunoscutul din hol, dar acela dispăruse È™i Bogdan nu-È™i putu opri un fior de gheață să alunece pe È™ira spinării. Se întoarse zâmbind simplu spre cel pe care îl aÈ™teptase È™i observă, cu o uÈ™oară nemulÈ›umire, că Michel era însoÈ›it de doi indivizi masivi. ÃŽÈ™i strânseră mâinile în tăcere È™i se aÈ™ezară în jurul mesei. Noii veniÈ›i comandară răcoritoare È™i cafele È™i continuau să vorbească între ei în arabă. Bogdan îi asculta atent deÈ™i în aparență afiÈ™ase aerul unui om ce nu pricepe nimic. Se liniÈ™ti curând înÈ›elegând că subiectul discuÈ›iei lor nu era un automobil Mercedes. Michel se scuză în franceză È™i zise râzând: - Cred că deja îți făceai planuri de pedeapsă, nu? - Asta n-ai s-o È™tii niciodată, răspunse Bogdan uÈ™urat. Cum facem? Michel zâmbi È™i ridică din umeri: - Cum vrei tu! MaÈ™ina e afară, actele sunt la mine, trebuie doar să le semnezi! Bogdan surâse È™i întinse mâna, iar Michel scoase un plic lung din buzunarul interior al hainei de vară È™i i-l întinse. Bogdan citi contractul cu mare atenÈ›ie, semnă în câteva locuri È™i împărÈ›i atent hârtiile cu Michel sub privirea indiferentă a însoÈ›itorilor acestuia. Apoi întinse mâna È™i ceru râzând: - Cheile de la Mercedesul meu, te rog! - Ar mai fi o singură problemă, zâmbi Michel È™i văzând aerul încruntat cu care privea Bogdan, continuă râzând. Nu este în defavoarea ta. E vorba de faptul că în chitanță am trecut o sumă mai mare, te deranjează? - Depinde, ridică Bogdan din umeri. Hai, dă-i drumul. Să văd! Michel scoase tăcut o altă hârtie È™i i-o întinse peste masă. Bogdan o privi atent È™i începu să râdă. - Cine mă cunoaÈ™te n-o să creadă niciodată. Douăzeci de mii de dolari pentru un jaf de maÈ™ină! exclamă el în È™oaptă. Bine că ai scris È™i că È›i i-am plătit în momentul predării maÈ™inii! se amuză el mai departe. Mă rog, dacă asta te aranjează, ridică! din umeri È™i semnă hârtia autocopiativă, oprindu-È™i originalul È™i atașându-l celorlalte acte. Michel îl privea viclean pe sub ochi. Tania avusese dreptate, uite-l că semnase fără nici o împotrivire. ÃŽl bătuse la cap toată dimineaÈ›a, îi amintise datoria pe care o avea față de ea din vremea când lucrau împreună. Nu-i plăcuse râsul ei perfid când îi povestise că de fapt el pierduse Mercedesul la pariu È™i nu-i plăcuse nici insistenÈ›a ei de a primi o copie după chitanÈ›a maÈ™inii. Nu înÈ›elegea de ce insistase ca el să impună o sumă mult mai mare peste cea convenită, dar în final acceptase să facă tot circul ăsta. Dar cel mai mult, îl intrigase faptul că imediat după ce se despărÈ›iseră o văzuse discutând cu un aer foarte supus cu tatăl Irinei, care È›ipa pur È™i simplu la ea. Alungă plictisit amintirile dimineÈ›ii È™i privindu-l pe Bogdan nu se putu împiedica să nu se întrebe dacă ceea ce-i spusese Tania despre el era adevărat, sau era doar orgoliul ei de femeie refuzată. Adevărul era, că după naÈ™terea celor doi copii, se îngrășase nepermis de mult. Bogdan terminase de ordonat în servieta de piele, hârtiile pe care le citise încă o dată, sub privirile plictisite ale celor doi însoÈ›itori ai lui Michel. ÃŽi privi zâmbind È™i se întoarse spre Michel cu mâna întinsă. ÃŽÈ™i strânseră mâinile È™i Michel îi întinse brelocul cu cheile maÈ™inii: - Are È™i plinul făcut! râse el, dar am uitat să iau o chitanță pentru decont. Crezi că Tania o să mă poată ierta? se amuză el studiindu-l pe Bogdan. - Pe tine da, dar pe mine niciodată începând cu ziua de azi, hohoti Bogdan aparent nepăsător. - Nici nu È™tii tu câtă dreptate ai, bătrâne! se amuză Michel bătându-l pe spate. Unul din cei doi însoÈ›itori ai lui, îi spuse ceva în arabă È™i Michel privi instinctiv spre Bogdan. Cum celălalt insista, se întoarse uÈ™or stânjenit spre acesta È™i întrebă: - Partenerul meu te întreabă dacă nu v-aÈ›i cunoscut cumva la ministrul comerÈ›ului. ÃŽntr-o străfulgerare Bogdan își aminti, că fuseseră împreună pentru câteva minute în cabinetul unui secretar de stat cu care fusese coleg de liceu. După plecarea arabului, acela îi spusese că refuzase o È™pagă barosană, de frică, deoarece nu-l cunoÈ™tea pe arab È™i nu avea nici cea mai mică încredere în propunerile lui. ÃŽl privi mai atent È™i recunoscu gestul acela nervos cu care arabul își aranjase cravata când fusese refuzat politicos. ÃŽi zâmbi È™i i se adresă în engleză: - ÃŽmi cer scuze că nu v-am recunoscut, ce mai faceÈ›i? Sper că afacerile vă merg mai bine! - Nu prea cred, râse arabul întinzându-i mâna. Mă numesc Nidal Kemal. Ce mai face prietenul dumneavoastră de la minister? zâmbi el insinuant. - Mi-ar place să cred că foarte bine! zâmbi Bogdan la fel de insinuant. Arabul râse È™i scoase o carte de vizită pe care i-o întinse privindu-l serios. - Sper că ai să mă suni cât mai curând, poate chiar mâine, ce zici? Sunt convins că avem foarte multe de discutat, adăugă el È™i-i făcu cu ochiul. Bogdan luă cartea de vizită surâzând È™i o puse cu grijă în servietă, sub privirea amuzată a lui Michel. “Poate că Tania a avut totuÈ™i dreptate, măcar în unele privinÈ›eâ€, se enervă el È™i făcu semn ospătarului, dar Bogdan i-o luase înainte. - Hei, eu fac cinste! Dacă nu "ud maÈ™ina cea nouă", se strică, explică el râzând. ÃŽn parcare Bogdan se oferi să-i conducă până în BucureÈ™ti, dar ceilalÈ›i îl refuzară. Se urcară în limuzina BMW a lui Nidal È™i demarând în trombă dispărură. ÃŽn acel moment Bogdan își aminti de codiÈ›a pe care o observase în aeroport È™i zâmbi răutăcios. Porni motorul Mercedesului È™i reglă cu mare atenÈ›ie retrovizoarele. Demară lin È™i se angajă pe aleea ce străbătea parcarea. ÃŽÈ™i văzu Dacia È™i-i făcu un semn de adio. Zâmbea È™i privea în continuare retrovizoarele, dar nici o maÈ™ină nu se desprinse din parcarea aproape liberă. Plescăi mulÈ›umit È™i porni aparatul stereo reglând volumul muzicii. Aprinse o È›igară È™i deschise trapa din pavilionul maÈ™inii. Se simÈ›ea bine È™i avea chef de rock and roll. Manevrând elegant, se înscrise pe direcÈ›ia BucureÈ™ti È™i acceleră uÈ™or. Puternicul motor respira sănătos È™i-i dădea un plenar sentiment de forță. Se angajă pe centura capitalei urmărind indicatoarele spre autostrada BucureÈ™ti-PiteÈ™ti. Retrovizoarele largi rămâneau tăcute, nu îi trimiteau încă nici un semnal de primejdie, dar Bogdan È™tia că trebuie să aibă răbdare. ÃŽÈ™i făcuse un plan cu mai multe variante. Era amuzat È™i liniÈ™tit. Reduse câte puÈ›in viteza È™i opri pe marginea È™oselei de centură. Trase capota motorului - “Și-aÈ™a n-am verificat nimic la maÈ™ina asta! Doar n-oi fi-nebunit să caut calul de dar la dinÈ›i!â€, se amuză el - È™i coborî de la volan. Ridică capota motorului È™i aÈ™teptă să treacă un TIR, apoi dădu ocol maÈ™inii, ridică capota portbagajului verificând cu multă atenÈ›ie roata de rezervă È™i cricul, se bucură la vederea unei truse de scule aproape neatinse, dar nu scăpă nici o clipă de sub ochi È™oseaua. Arar trecea câte o Dacie sau vreun camion de marfă È™i Bogdan se strădui să le memoreze numerele de înmatriculare încercând să vadă feÈ›ele È™oferilor. ReÈ›inu din instinct faptul că doar unul din È™oferii ce îl depășiseră, trecuse fără să îi arunce măcar o privire. Un tânăr solid, pletos, ce mesteca flegmatic chewing gum È™i asculta probabil heavy-metal în căștile unui walkman, la volanul unui Renault 18 Turbo roÈ™u, care părea a fi într-o formă sportivă, după uÈ™urinÈ›a cu care demarase câțiva metrii mai în față. Bogdan strivi cu tocul È›igara fumată pe jumătate È™i închizând capotele se urcă la volan. AÈ™teptă cam cincisprezece minute È™i pornind motorul întoarse maÈ™ina, rulă vreo doi kilometri È™i opri din nou pe dreapta. Cu ochii mai mult în oglindă, porni să studieze cu atenÈ›ie interiorul impecabil. Deschise cutia torpedoului È™i observă nemulÈ›umit că spatele acestuia fusese demontat È™i remontat de mântuială. Luă o È™urubelniță din portbagaj È™i desfăcu cele câteva È™uruburi È™i cleme, dar nu găsi nimic în spatele peretelui de plastic înlăturat. Bogdan mormăi È™i cu un ochi la È™osea, montă rapid peretele la locul lui. Tocmai punea la loc mărunÈ›iÈ™urile pe care le găsise, un notes ars de soare sau de căldură, câteva pixuri de reclamă uscate, o busolă de plastic, câteva brichete golite È™i o hartă turistică a României - când văzu apropiindu-se în viteză Renaultul 18 ce îl depășise mai devreme. Zâmbi mulÈ›umit È™i desfăcu harta prefăcându-se adâncit în studiul ei. Lăsă Renaultul să se îndepărteze È™i râzând, întoarse în loc, apoi porni spre autostradă. "Ageamiule!", se amuză el manevrând printre fisurile È™i gropile de pe È™osea. Rula acum cu viteză mare spre PiteÈ™ti. Era mulÈ›umit de maÈ™ină È™i de el însuÈ™i. La radio auzea È™tirile de seară, dar nu le acorda prea mare atenÈ›ie. Schimbă canalul de câteva ori, încercând să găsească muzică. Ar fi folosit casetofonul dar nu avea nici o casetă. Din retrovizor botul roÈ™u al Renaultului apărea arar, la câte o depășire È™i Bogdan se întreba cine o fi tânărul care îl urmărea. RenunÈ›ase cu câțiva kilometri în urmă să mai ghicească de ce anume îl urmărea. Văzu în depărtare o terasă cu umbrele multicolore È™i se hotărî să oprească. Se aÈ™eză la o masă È™i comandă cafea È™i Coca-cola. Văzuse Renaultul trecând cu viteză mică, parcă nehotărât È™i zâmbise. Bău rapid cafeaua leÈ™ioasă È™i plăti fetei care zâmbea stânjenită de gluma că ar fi fost cea mai grozavă cafea din viaÈ›a lui. ÃŽÈ™i aprinse o È›igară È™i-È™i clăti gura cu câteva înghiÈ›ituri mari de Coca-cola. Mai aÈ™teptă câteva minute È™i văzând doi bărbaÈ›i îndreptându-se spre o Dacia break se apropie È™i îi rugă să îl ia câțiva kilometrii până la maÈ™ina unui prieten rămas în pană. Cei doi acceptaseră È™i acum privea încordat spre marginea È™oselei. Se liniÈ™ti văzând Renaultul roÈ™u pe dreapta È™i rugă să fie lăsat în faÈ›a acestuia. Coborî din maÈ™ină cu un aer agil, mulÈ›umi frumos pentru serviciu È™i se îndreptă hotărât spre Renault. Văzu tresărirea de spaimă a pletosului È™i rânji. "Te uitai în oglindă, tolomacule!" se amuza el în gând făcând semne liniÈ™titoare spre celălalt care pornise impacientat motorul È™i semnalizarea. Era pregătit să eschiveze dacă acela ar fi demarat în trombă. Dar celălalt aÈ™tepta. ÃŽi simÈ›ea privirile încordate prin parbriz. Se apropie de geamul lăsat È™i salută: - Căldură mare, nu ? Tânărul își scoase căștile È™i răspunse cu un aer plictisit: - Nu mai mare ca ieri. AÈ™tepta cu un aer amuzat, iar Bogdan scoase pachetul cu È›igări, își alese pe îndelete una, apoi făcu un semn de invitaÈ›ie cu pachetul către celălalt, care se servi fără să facă mofturi. Fumară un timp în tăcere studiindu-se pe sub ochi. Ciudat era faptul că Bogdan nu simÈ›ea nici o ostilitate din partea celuilalt È™i nici împotriva lui. ÃŽi plăcea privirea luminoasă, de băiat deÈ™tept, a tânărului, deÈ™i îl iritau pletele prăfuite. - Cred că ar trebui să-mi spui ceva! suflă Bogdan fumul spre cerul senin pe care soarele îl părăsise de câteva minute bune..., Dacă nu vrei, nu e o problemă prea mare, dar mă gândesc cum să facem să ne uÈ™urăm viaÈ›a amândoi. Ce zici? Tânărul nu avea mai mult de douăzeci È™i cinci de ani. ÃŽl privi lung, dar nu răspunse. Fuma liniÈ™tit, mângâind arar volanul îmbrăcat în piele roÈ™ie... Bogdan se sprijinise de stâlpul dintre uÈ™i È™i aÈ™tepta curios. Văzu un led verde clipind la staÈ›ia de emisie recepÈ›ie È™i i-l arătă tânărului cu un gest tăcut. Acela râse È™i ridică din umeri: - Ce dracu' să le spun, mârâi el cu un ton uÈ™or interogativ. - Ce vrei tu ... Eventual adevărul, sugeră Bogdan nepăsător. Sau nimic... - Mai bine nu spun nimic, hotărî tânărul È™i trase enervat din È›igară. Poate nici nu ar trebui să stăm de vorbă! - Poate! Dar mai bine să vedem ce avem de împărÈ›it, nu crezi? - Nu cred că avem ceva de împărÈ›it, noi doi, se îmbufnă tânărul. Mai bine raportez incidentul! se hotărî el È™i apucă microfonul staÈ›iei. - Dacă vrei tu! ridică Bogdan din umeri. Oricum eÈ™ti singur! Cine să ne deranjeze? Sau preferi să alergăm ca nebunii până la noapte! Ce zici? Văzându-l că tace continuă. - Dacă aveaÈ›i a doua maÈ™ină era altceva, nu? Dar probabil i-ai convins că te descurci È™i te-au lăsat singur, doar eÈ™ti băiat mare, râse Bogdan cu un aer înÈ›elegător. - Tânăr cum sunt până acum m-am descurcat de minune. ÃŽÈ›i miros picioarele de câteva zile È™i nici nu m-ai fi simÈ›it dacă nu .... Dar se opri înciudat È™i aruncă È›igara enervat. Coborî de le volan È™i se rezemă de portieră alături de Bogdan. Pe lângă ei maÈ™inile treceau în viteză. - Ai dreptate, oftă Bogdan È™i își încrucișă mâinile liniÈ™tit ca orice automobilist oprit să admire crepusculul. Colegul tău din aeroport ar fi trebuit să fie mai atent, ridică el din umeri cu nepăsare. - Cum dracu l-ai mirosit? Curiozitatea tânărului era nedisimulată, enormă. - Pute! râse Bogdan È™i își frecă nasul semnificativ. Dar e foarte bun, constată el cu un aer serios, spre nemulÈ›umirea interlocutorului său care pufni dispreÈ›uitor, dar rămase tăcut. Serios, continuă Bogdan pe acelaÈ™i ton. Nu m-am prins când m-a pasat... - Dar mă aÈ™teptai... protestă enervat tânărul. N-am avut nici o È™ansă... exclamă el ridicând din umeri resemnat. Anul ăsta puteam să avansez... exclamă el nostalgic. - Cum? se miră Bogdan sincer. - Termin facultatea, îl lămuri tânărul. Mi-ar fi crescut È™i mie salariul... oftă el a pagubă. Acum... - Acum ce? întrebă Bogdan repede. Nu depinde decât de tine! aruncă o nadă. Tânărul îl privi neîncrezător È™i începu să râdă, dar văzând figura serioasă a lui Bogdan întrebă: - Ce vrei să spui? - Nimic din ceea ce nu vrei să auzi. Sau orice vrei tu să auzi, completă Bogdan zâmbindu-i cât a putut el de sincer. Vorbesc serios, adăugă cu acelaÈ™i aer. Tânărul continua să-l privească neîncrezător dar începuse să arate interes. - Ai făcut aÈ™a o pasiune pentru mine, nu? îl ironiză el. Privi lung în urma unui TIR È™i scuipă înciudat. De ce m-ai ajuta... se miră el necăjit. - De ce nu! protestă Bogdan pe acelaÈ™i ton. Pentru mine nu se schimbă nimic, nu? - Adevărat... râse tânărul. - Și nici nu prea am cui să te reclam... continuă Bogdan insinuant, dar realiză că celălalt s-a simÈ›it ameninÈ›at È™i schimbă rapid sensul È™i tonalitatea discuÈ›iei. - EÈ™ti căsătorit? întrebă în continuare È™i văzând că tânărul aprobă din cap adăugă: Ai È™i copii? - Unu' pe drum, zâmbi tânărul. De ce mama dracului ai oprit? Nu puteai È™i tu să ..... Se opri È™i-l privi lung, dădu să întrebe ceva, dar renunță cu o figură resemnată. - Ce e? întrebă Bogdan curios. Văzu tresărirea celuilalt È™i-l încurajă. Hai, zi... dă-i drumul băiete, că viaÈ›a-i scurtă! - Știi ce voiam să întreb? Văzând că Bogdan tace, continuă. Tu, pentru cine lucrezi? Bogdan izbucni în râs È™i se bătu cu palmele pe genunchi. Se potoli cu greu È™i își privi posomorâtul interlocutor . - Dar tu ce crezi? întrebă È™tergându-È™i lacrimile. - Nu cred nimic. Dar nu eÈ™ti un fitecine, asta e clar, afirmă tânărul convins. Ai lucrat pentru ai noÈ™tri? păru el iluminat. Bogdan aprobă simplu cu o miÈ™care a capului. Nu mai râdea. - Contraspionaj? Bogdan râse dar preferă să nu răspundă. Aprobă tot cu o miÈ™care incertă a capului. - A treia cizmă? râse tânărul amuzat. - Aproape... aprobă Bogdan. - Cum vine, asta... aproape, se miră tânărul. - Am lucrat cu Păciulescu, îl lămuri Bogdan. Eram cam de vârsta ta, zâmbi apoi cu un aer nostalgic. - Chiar a fost o cârtiță americană? întrebă tânărul cu un aer uÈ™or stânjenit. Bogdan zâmbi È™i ridică nepăsător din umeri. - Cine È™tie ? se întristă el. - Dar tu ce crezi? se interesă tânărul, curios. - Nu cred nimic, oftă el. Depinde de unghiul din care abordezi noÈ›iunea de patriotism în contextul social sau politic al unui moment dat. - Oare? se miră tânărul. Oricum , a călcat un jurământ, nu! Bogdan îl privi îndelung, îi zâmbi È™i spuse: - Poate! Dar am mulÈ›umit cerului că nu eu am fost în locul lui. - De ce? Era numărul doi, avea o putere imensă, avea totul. Și…! , insistă tânărul. - Dar cu ce preÈ›? La asta te-ai gândit vreodată? Tânărul nu răspunse È™i rămaseră aÈ™a un timp, unul lângă celălalt, privind la goana automobilelor. Bogdan È™tia că nu l-a convins, dar mai È™tia È™i faptul că nu asta era problema lui. ÃŽntr-un târziu întrebă: - Chiar nu È›i-au spus nimic? Văzându-l că tace, Bogdan îi întinse mâna. - Bogdan Topliceanu, maior în rezervă. Ultima încadrare...DIA. Tânărul îl privi respectuos È™i-i strânse mâna. - Anton Udățeanu, locotenent SRI. ÃŽmi pare bine, domnule maior! Se priviră adânc È™i își zâmbiră. - Acum, ce vrei să facem? îl întrebă Bogdan zâmbind amuzat. Pentru mine discuÈ›ia asta n-a avut loc, e-n regulă ?! Anton Udățeanu aprobă stânjenit. Un È›urÈ›ure de gheață i se înfipse în coloana vertebrală amintindu-È™i că È™eful său îi ceruse să fie atent, pentru că va avea de-a face cu un È™arpe uns cu toate alifiile meseriei. Pentru o clipă se îndoi de veridicitatea celor întâmplate È™i se întoarse suspicios spre Bogdan. SimÈ›ea că îi vine rău, inspiră adânc de câteva ori È™i încercă să își revină, sub privirea înÈ›elegătoare a lui Bogdan, care parcă îi citea gândurile. Se simÈ›ea emoÈ›ionat È™i nesigur, exact ca în È™coala de ofiÈ›eri în faÈ›a instructorilor nemiloÈ™i. - Am să raportez că v-am urmărit pe terasa aia, unde aÈ›i băut o cafea cu doi bărbaÈ›i ce păreau că vă aÈ™teaptă, apoi o să văd eu ce voi avea de raportat, zise el pe un ton hotărât. Sper că nu vă supăraÈ›i pe mine, domnule maior, se scuză el. Bogdan aprobă din cap È™i întinzându-i mâna spuse zâmbind: - E-n regulă! Mi se pare corect, sper că ai reÈ›inut numărul Daciei cu care au plecat ăia doi, peste... își privi ceasul È™i continuă, să zicem cincisprezece minute, spre PiteÈ™ti. 3 AG 22l5, e maÈ™ina unui prieten, È™ef de secÈ›ie de la Uzină, care a trecut acum câteva minute pe lângă noi. Era cu fiul lui, 1,99 înălÈ›ime, 85 de kilograme, blond, ochi căprui, jucător de baschet la Dinamo. Taică-su 1,75, 90 kg, È™aten spre chel fiindcă se rade în cap în fiecare vară, circa cincizeci de ani. Vor să-mi cumpere Renaultul 5TS È™i le-am cerut 1500 de mărci pe el, dar ei au cerut o păsuire. DiscuÈ›ia este adevărată doar că s-a purtat pe o terasă din BucureÈ™ti pe la ora l6°°, dar nu cred să verifice cineva până acolo. Pe băiat îl numeam Bucă, vezi că nu are decât 17 ani, dar pare mult mai matur, iar pe taică-su l-am strigat de două ori cu Gicule. Ei mi-au zis Bob. Udățeanu mulÈ›umi È™i își strânseră mâinile. - Vă mulÈ›umesc, domnule maior! - Și eu îți mulÈ›umesc, domnule locotenent. Multă baftă, surâse Bogdan uÈ™or maliÈ›ios È™i întorcându-se, porni să alerge uÈ™or, pe marginea autostrăzii. Anton Udățeanu îl urmări un timp, dar curând farurile maÈ™inilor alergând spre PiteÈ™ti îl făcură să îl piardă din vedere. Urcă la volan È™i pornind staÈ›ia, făcu apelul cu baza. După un timp întoarse È™i acceleră privind pe banda cealaltă spre terasa luminată a giorno acum. Zări Mercedesul undeva în față È™i se înscrise în urmărirea lui. După câțiva kilometrii își scoase peruca lățoasă de pe cap È™i începu să râdă. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy