EL IMI FACE INTOTDEAUNA CAFEAUA

(tableta de cofeina)




Ador ritualurile misterioase. Facutul cafelei in
ademenire. Facutul ceaiului in racourci. Simturile
se
isca din pulberi de prafuri, din manunchiuri de
arome
ce dau trupului si mintii, prin contrabanda,
nebanuite
virtuti. Virtutea trupului de a se descotorosi de
volum. Virtutea animei de a se descotorosi de
limita. Cladind pe acest ecran o holograma a mintii in
expansiune, plecind de la germenele starii de imponderabilitate.
Cafeaua si ceaiul marturisesc simturilor faptul ca omul se
mobilizeaza si se pune in miscare numai conform
principiului
placerii.

Dimineata, cind moleseala inca te asterne in bratele
lipsei de vointa, aroma cafelei vine ca ispita
ancestrala: viu sau mineral? tinar sau stravechi?
aer sau cer?

Citeva secunde, decalate , contrapunctice, un
baleiaj
al starii de trezire pe fundalul aromei cafelei:
ochii
se deschid pe dinauntru, mai intii, deschizind in
aceeasi secventa, fereastra catre lumile bine
imblinzite ale perceptiilor mai subtile.Nehotarita:
sa
ma ofer zilei sau sa nu ma ofer? Aroma cafelei ca
moderator al starii de decizie: da.

Vag, misterios ritual petrecut parca ieri, cu V.,
in prima noastra
vara de la 2 Mai. Ma trezeam si cadeam din nou in
adormire, pe plaja, printre stinci si scoici
proaspete. Facuse el cafeaua. Eu, intinsa pe nisipul
alb, fara vointa, semisomnie, delir in asteptarea desertului.
El,
tirind incet cescuta de cafea pina sub nasul meu. In
timp ce aburul cafelei ma coplesise, V. imi desena
pe
spate un talaz de alge. Daca in clipa aceea mai
aveam
corp, era numai din cauza ca aburul cafelei ma
mingiia
pe obraz precum nasul frematator al unui ciine
securizant, mare, alb.
La doi pasi de noi, se zbatea in lanturi, alt ciine
mare, temperamental, care este marea. Pe care
mi-as
fi dorit-o ocean.

Cafeaua ca pretext de deschis un capitol nou.Intre
un
barbat si o femeie,doar atit: o cafea si aburul desenind
starea
cu care incepe sa se scurga prin clepsidra nisipul
asteptarii...