agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4576 .



Răsărit marin
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [alchimina ]

2005-07-10  | [This text should be read in romana]    | 





Tăcerea dinaintea zorilor. Rînduiți pe firmament, se coc aprinși ciorchinii de lumini ai nopților. Coroană subțire, Casiopeea încununează fruntea de tînără zeiță a tăriei. Aldebaran scînteie, ochi de taur furios, scurmînd în copite praful Căii Lactee. Cu toate lampioanele aprinse, Vizitiul își zorește careta întîrziată. Și-ncearcă Lebăda aripile în avînt spre zenit. Îngenuncheat în mare, uriașul Orion își încordează spre ținte nezărite arcul. Doar la margine de zare, Dragonul varsă foc pe Lira adormită.

Spre răsărit, de-o palmă, cenușa se luminează-ncet. Stelele pălesc alene. Zarea-și prepară-n vinețiu fardul discret. În lumina nehotărîtă se iscă, umbre mute, primele zboruri de fantasmatici pescăruși – tăceri peste vuietul discret al valurilor. Fomalhaut, gloria întregii nopți, capitulează veștejit de strălucirea luceafărului.

Vinețeala s-a-mpurpurat. Lumina răsfață nuanțat toate tainele roșului. Marea-i gri de-argint. Doar nisipul ud sub cutreierul valurilor ține isonul purpurei. Pescăruși izbucnesc din neguri, sclipitori în rumeneala matinală. Două arcuri îmbinate mișcător pe-o bănuială de trup – nimic nu-ndreptățește mai lămurit emblema grațioasă a zborului.

Între roșuri și albastru – loc de atingeri și prefaceri – se plăsmuiește duhul luminii. Eroic se mistuie luceafărul în alba strălucire. Mai sus, unde portocaliu de aur se-nfruntă cu azurul, amăgește o febră de verde.

Cruțînd doar un accent de galbenă incandescență, dresul dimineții se șterge în limpezimea zărilor. Marea albește dantelată, vaporoasă. Mai mult mărturisește de-acum doar pironirea fascinată a privirii.

Tîrziu, cînd nimeni nu pare să mai aibă răbdare, soarele crește zăbavnic, paloare vișinie peste ape. Apoi deodată, ca fecundată de-un bănuț de aur, începînd din creștet, lumina se agită, culoarea se-nfierbîntă, miezul dă în clocot.


Image hosted by Photobucket.com




.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!