agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3984 .



Sotii mei
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [sache ]

2005-07-19  | [This text should be read in romana]    | 



A mai trecut o iarna…, si-o primavara. Anul asta Pastele a picat tot duminica si iar n-am primit nici o zi libera de la stat. Nu i-ar mai indura Dumnezeu!

Azi dimineata m-a trezit, cu noaptea-n cap, Mariana. Teribila e vecina asta de la parter! Nu poate sta o clipa locului, parca-ar manca jaratic. La ora noua, zor-nevoie, sa ciocnim oua rosii. Asa, pe nepusa masa. Dar e smechera, stiu eu ce zic. A venit cu unul singur, de gasca, si-n cinci minute mi-a spart tot cartonul de oua de alimentara. Adica pe toate. Doamne, ce femeie…

Dar are si-o calitate de necontestat. Aduce vin negru de la tara… mmm! puterea ursului! Bei un pahar si canti o ora. Azi dimineata am cantat mai putin, c-a inceput domnul Pantalon sa bata in calorifer. Asta-i vecinul de la doi, cel pensionat pe caz de MAN. Cica n-auzea jurnalul… Da’ minte, va zic eu. De fapt joaca in fiecare saptamana la loto si se uita toata ziua dupa rezultate. Mare figura domnul Pantalon! N-are bani de cozonac, dar la 6 din 49 n-ar renunta nici mort! Baremi de-ar castiga ceva… Eu, in schimb am cozonac cu rahat de la Nick.

Dupa ce-a plecat Mariana m-am dus la Urgenta. S-o vad pe Loredana. Asa-i frumos de Paste, sa faci surprize prietenelor. Mi-e draga Loredana pentru ca danseaza turceste. E de meserie, dansatoare exotica. S-a internat acu’ o saptamana sa-si faca vaccinul antigripal si n-a gasit inca locul potrivit. Dandana mare cu artistele astea! Daca-si face injectia in umar, adio admiratori. In picior, adio amanti. In… spate, adio plaja la nudisti. Saraca! Nici la coafor nu poate iesi nefotografiata. Iar acum, alta! Fara vaccin nu pleca-n turneu, in Asia.

Deja s-a inserat. A venit si domnul Pandele s-o aranjeze pe Indesita. Auziti si voi, tocmai in ziua de Paste! Eu i-am spus ca nu-i bine, ca-i pacat, dar cu cine sa te intelegi? Mare capos, dom’le!

La ce-o fi bun Pastele cand stai singura, ca o pupaza, in fata televizorului si n-ai un ou intreg in toata casa. Dar n-am fost mereu asa. Oo! sa fiti voi sanatosi de cate ori am fost eu maritata! Dar n-a iesit. Tii!! Ce idee mi-a venit: ce-ar fi sa-i sun pe fostii mei soti si sa le fac o bucurie, asa, de sfintele sarbatori. Si trece si vremea mai usor... Sa le urez de exemplu ‘Sarbatori fericite!’ Nu, nu merge, c-aduce a revelion. Paste fericit! Da, le voi ura ‘Paste fericit!’

Stai sa aduc agenda, sa-i iau in ordine alfabetica: Alecu, Alfredo, Agripina… Cine naiba-s astia? Barbu, Barbulescu, Bunescu… A! Uite-l pe Bariera. Opt luni de casnicie. Va dati seama? Daca stau bine sa ma gandesc un mariaj reusit pe termen scurt. In toamna aceea am fost impreuna la mare, in Saturn. Aveam camera la etajul cinci… ce frumos se vedea plaja de la nudisti.

- Iubito, diseara ma intalnesc cu Gica, la Romanta. Te sun eu mai tarziu, ca nu stiu cat dureaza, bine? asa mi-a zis si a plecat intr-un costum alb de tergal. Tergalul e cel mai bun material, sa stiti de la mine. Tine la terfeleala si nu trebuie niciodata calcat. Din tergal ar trebui sa fim si noi facute, sa nu ne sifoneze nimeni. Da, cum ziceam... El a plecat sa se vada cu Gica, iar eu am ramas sa-mi oblojesc bronzul, cu iaurt si niveea. La televizor era festivalul de la Mamaia. Dupa jumatate de ora ma suna Florica, invatatoare ca mine la scoala 31.

- Fata, ce i-ai facut bietului Bariera? ma intreaba ea.
- Ce i-am facut, draga, bietului Bariera?
- Pai, sta singur la masa si da intr-una telefoane. Saracu’. Are in frapiera numai vinuri scumpe, are icre negre, aperitive din caracatita, stridii... Halal sa-ti fie! Si tu intarzii ca o mototoala!
- Draga, se intalneste cu Gica!
- Fugi d-aci! Auzi tu? Daca nu te-asteapta pe tine, atunci precis ca se-ntalneste c-o puicuta. La cat e de-aranjat…
- Pana aici, fata! Pana aici. Nu-ti permit sa-l denigrezi pe Bariera! asa i-am spus si am inchis telefonul.

Credeti c-am mai avut dupa aceea liniste? Nici la televizor nu mai eram atenta... Gata, se dusese pacea conjugala, increderea matrimoniala. Ma framantam ca o coca in lighean, ca o momeala in acul pescarului, ca o… proasta, ce mai tura-vura! Am inchis televizorul, mi-am tras pe mine un tricou marinaresc si, cand sa ies, suna iarasi telefonul:

- Florica, ma lasi! strig eu in aparat.
- Ce-ai patit, draga? De ce tipi? imi aud sotul contrariat. Ma gandeam ca poate vrei sa vii tu la Romanta, ca Gica al meu a facut toxiinfectie alimentara de la icre si zace in pat.
- De la icre? Saracu’ Gica, ma prefac ingrijorata, sarind pe-ascuns intr-un picior. Victorie!! Ai vazut-o, dom’le, pe Florica? Sa bage zazanie intre oameni. Sa-si vare ea repede coada intre noi. Lume invidioasa, ce sa mai vorbim! Si ce mancare ma astepta…, ce bauturi.

Pornesc imediat in goana prin statiuni si ajung intr-un suflet la Romanta. Ma arunc ca o nebuna in bratele lui Bariera, ii sarut obrajii…, iar dimineata am divortat. Pai, stiti ce-i ramasese in frapiera? O sticla cu bere la kil, din aia de plastic, iar pe masa doua pungi cu chips-uri.

- Bariera! Unde sunt, draga, vinurile alea scumpe de care zicea Florica? Icrele negre? Stridiile? Platourile cu caracatita? Porcule!

Tii! Ce prostie era sa fac... Urari pascale ii mai trebuiau animalului!

Mai departe... Constantinescu, Calinescu, Crofan… Asta-i ala de mananca bataie de la nevasta-sa in fiecare noapte si tot nu se satura. Dragoste cu nabadai, ca da si el.

Cristescu, Croitoru, Costica Cojocaru... Ce domn a fost Costica. Doua luni si sase nopti am fost casatoriti. Dar ce nopti… Ce nopti, dom’le! Ii placea mazarea si reclama de la margarina Rama. Seara imi cerea sa fac tumbe precum gimnastele din Deva. Si eu faceam, din dragoste faceam. Il iubeam…, mama! ce iubire. Si am facut tumbe pana-ntr-o sambata, cand am cazut cu un picior pe servanta si altul in televizor. Doua luni am stat in ghips. Cand am iesit din spital, am venit acasa cu masina salvarii. Imi era dor de el, de zambetul lui copilaresc, de privirea profunda, verde - smarald… si l-am gasit cu ortopedul meu in pat. Al dracu’ babalac, se chinuia sa faca snurul pentru Costica… Si eu fraiera! Cat p-aci sa-l sun.

Dumitriu, Dumitrecu, Dumitru… Astia parca-s rude. Imi amintesc de saracul tati cand i-a raspuns unuia la telefon care cerea, pentru a treia oara, cu familia Lupulescu.
Alo! Alo! Ati gresit numarul, domnu’! Aici e familia lu’ Ionescu! Bietul tati, intotdeauna a fost cam surd. Acum nu mai e…, de cand s-a retras la tara, aude si greierii vecinilor.

Elena, Erbasu… Ia uite, asta-i ala care-a uitat de revizia de la Apa Nova… Ce inseamna, dom’le sa fii om de afaceri, sa fii mereu ocupat si sa nu te mai uiti la stiri.

Florica... Ia uite-o si pe-asta! Cand oi fi scris-o aici? Stai s-o sterg…, ba nu! mai bine rup pagina.

Gheorghita. Vai, ce amintiri frumoase. Cate drumuri am facut impreuna, ce romantic... Prima oara ne-am intalnit in tren, in Vaslui: el c-o sacosa cu ceapa, eu cu jerseul cu nasturi. El divortat, eu neconsolata. El fara serviciu, eu invatatoare. El fara casa, eu c-o garsoniera… Uite, acum ca analizez problema la rece, nu stiu ce-oi fi gasit la baiatul asta. Ca repede l-am mai bagat in casa, deh! asa sunt eu, inima buna, generoasa. Ne-am casatorit dupa o saptamana si-am divortat in doua. Doamne! Ajunsese garsoniera mea hala de asteptare, vagon de dormit… Venise sora-sa cu cei trei copii, venisera si ceilalti patru frati mai mici cu neveste cu tot. Insa capacul l-a pus mama soacra cu cataracta ei la ambii ochi. A naibii mincinoasa! Cica sa-i platesc eu operatia sa poata vedea cat sunt de frumoasa. Aoleo, ce era sa fac! Pai daca-l sunam sigur se invitau cu totii la mine. Doar deh! e Pastele, nu?

Jan! Vai, de cand n-am mai vorbit cu Jan. Ieri s-au implinit trei ani de la casatorie. Sau de la divort…, nici nu mai stiu. Atat de balcanic! Barbat asa gelos n-am vazut in viata mea…

- Draga, azi ti-ai schimbat coafura! Asta-i semn ca ma inseli cu altul! Recunoaste, hai! acu’ oricum m-am prins. Precis e ala de la IT, ala care ti-a dat acces nelimitat la site-urile matrimoniale. Cum adica nu intri niciodata acolo? Atunci unde-ti sunt agrafele? Azi dimineata aveai parul strans in coc si acum... Ai tacut, nu? Dar praful asta alb de pe pantofi de unde e? Unde ai umblat? La serviciu, nu? De cand aveti voi praf alb pe mocheta? Ia sufla aici… Ai fumat! Acolo te-a agatat, netrebnicu’, la fumoar. Cele mai interesante idile acolo se infiripa, la locul de fumat. Pe bancuta, in curte, sub tei. Parfum, romantism, idila in toata regula. Ma contrazici, nu? Gata, asta-i dovada certa de vinovatie, contrazicerea. Mai bine ti-ai cere iertare. N-ai pentru ce? Esti prea mandra, asta-i defectul tau. Si sa taci cand vorbesti cu mine, auzi tu?! Ia lasa…, lasa ca stabilim maine ce-i de facut cu infidelitatea ta. Acu’ liniste! vreau sa ma uit meci. Asa a zis, apoi si-a dat pantalonii jos. Cateva secunde am ramas incremeniti amandoi. In locul indispensabililor pepit, cumparati de mine de la Bucur Obor, din salariul meu de invatatoare, avea o pereche de bikini rosii cu dantela.

- Astia ce sunt?
- Care astia?
- Chilotii.
- Care chiloti, draga? A! I-oi fi luat din greseala pe-ai tai, azi dimineata. Ce mare smecherie?
- Pe-ai mei? Cand ai vazut la mine bikini rosii cu dantela?

Ce netrebnic, dom’le! Cica balcanic, gelos, iubaret cu scene in fiecare noapte, de ne strigau vecinii din balcoane tot felul de chestii. Curios… Intotdeauna m-am intrebat cum ii veneau tipei izmenele, ca lui bikinii… Hm! Desigur, am divortat imediat. Si eu care ma gandeam sa-l sun..., sa-mi consum impulsurile personale…

Uite-l si pe Marin, inginerul. Ce vlajgan, dom’le. Are peste doi metri inaltime. Frumos, manierat, educat si cu principii. De cand sunt, n-am intalnit altul ca el. Intai ne-am casatorit si apoi ne-am cunoscut. Timid, calculat si hotarat. Dupa ce-am iesit de la Sfatul Popular am mers direct la terasa Everest, sa ne cinstim cu bere si salata cu ton. Apoi am intrat la Patria, la ‘Asa bunic, asa nepot’ si abia dupa aceea am ajuns acasa:

- Acum, ca suntem uniti pe vecie, jura-mi iubire vesnica, imi spune el emotionat.
- Iti jur iubire vesnica, convin eu.
- Ma vei adora in fiecare zi si-n fiecare noapte?
- Te voi adora mai ales in fiecare noapte, iubitule. Nu vrei, mai bine, sa ne bagam in pat? Mi-e atat de frig… Ia-ma in brate.
- Mai intai sa calculam lucid toate aspectele problemei si apoi ne culcam.
- Dar e prima noastra noapte, iubitule. Sunt atat de nerabdatoare…
- Inca un pic. Uite, aici, pe foaia asta vom calcula in metri cubi dragostea noastra. Ia sa vedem rezultatul… Bun. Acum sa facem acelasi calcul in metri liniari.
- Mi-e somn, dragule. Nu vrei sa continuam maine?
- Putina rabdare! Nu esti curioasa sa afli aria iubirii noastre, graficul hexagonal… Vezi ce desen a iesit?! Cu echerul si compasul putem duce rezultatul in mijlocul cercului...

Spre dimineata am adormit pe divan, in timp ce el imi demonstra stiintific avantajul trigonometriei in fata aritmeticii. A fost cea mai obositoare nunta! A doua zi, la pranz, am anulat casatoria pe motiv de incompatibilitate. Pe cat era de inalt, pe atat era de abstract. Si vorbea…, Doamne! cat vorbea! Nu, nu-l sun. Nu-l sun ca incepe cu probabilitatile si-mi mananca tot creditul. Stiti ce m-a intrebat imediat dupa divort? Sa-i spun in Km patrati cat de mult regret despartirea.

Am ajuns la Petrica. A fost singurul meu sot paranormal. Trei luni am impartit garsoniera impreuna. Atat de tandru si facea niste masaje… Mmm! Intr-o seara, cand m-am intors acasa, l-am gasit in pat c-o mierla.

- Ce-i asta, Petrica?
- Tu nu vezi? O mierla.
- Cum mierla, draga? Bruneta asta din pat e mierla? Asa-i zici tu?
- N-o vezi tu bine, iubito, ca nu esti paranormala. E o pasare cu aripa rupta. O oblojesc si-i dau drumul sa zboare.
- O oblojesti? Si de ce-i goala mierla asta? De ce se inveleste cu plapuma noastra?
- Cum adica goala, draga? Ia uite ce pene frumoase are. Si cum canta… Vino sa-i vezi aripa.
- Ce aripa sa-i vad, ma’ tarane!?
- Aripa rupta. Uite ce frumos i-am vindecat rana. Abia se mai vede. Hai, mierla! Scoala-te si zbori…, repede, ca poti.

Si a zburat mierla, cu Petrica cu tot a zburat. Sa-i fi vazut pe-amandoi cum ciripeau in fata blocului. Au iesit vecinii de la doi, si domnul Pantalon, s-au strans si copiii din blocurile vecine. Ciripeau si bateau din aripi, dar nu zburau. Probabil n-aveau aripile sudate, sau penele… Ia sa nu ma mai gandesc atata la el, ca asta, paranormal cum e, imi simte intentiile. Nu-l sun!

Of, cu atatea telefoane am obosit. Ce-o face Pandele in baie? O fi terminat cu Indesita? Stai sa-mi strang foile si sa-i fac o cafea, c-o fi obosit… Ia uite! Suna mobilul! Precis e unul dintre soti…

Alo, da. Paste fericit si dvs. (nu, nu e nici un sot!) Care e stadiul? Sotia? Aa! gata, m-am prins: vorbiti de domnu’ Pandele. Ii ziceati doctor si nu intelegeam… Cum a iesit operatia? Bine, cum sa iasa. A dezmembrat-o toata, stiti, asa se intampla cand nu-i utilizata corespunzator. I-a demontat dosul c-avea partile interioare erodate de apa, i-a pus filtru nou. Facuse piatra la iesire si nu mai elimina rezidurile. Vedeti dvs., cand a fost desigilata nu s-a procedat corespunzator si-a suportat o sarcina inoportuna. Ce mai, inca de la-nceput a purtat o greutate prea mare si asta i-a largit pliurile. D-aia si sarea la stoarcere. Aa! Si n-a fost folosita mereu de acelasi utilizator. Asa se intampla cand o dai si la prieteni... Vorba aia: masina si nevasta nu se imprumuta niciodata! Oricum i-a inlocuit si ventilul din spate sa nu mai stropeasca. Ce-i mai straluceste acum cuva…, ceva de speriat! Ca doar a curatat-o cu soda caustica... Nici butoanele din fata nu se mai ridicau. Ca sa nu vorbim de scurgerea masiva din fata. Ajunsese o relicva, ce mai... Asa-i in economia de piata: o folosesti doi – trei ani si-o schimbi. Cum? Alo!? O iubiti? Sa fiti sanatos, iubiti ce vreti! Ce tot ma luati cu sotia dvs.? Domnu’ Pandele termina dintr-o clipa in alta, o testeaza de cateva ori si gata! acasa. Cum de ce-o testeaza? Sa n-aibe alte scapari pe undeva. Alo! Ce-aveti, dom’le? Ce respirati asa greu? Alo! Alo!

Vai, Doamne, ce Paste agitat! Ce-or avea astazi cu totii? Auzi si la asta! Daca sunt asistenta la maternitate… Si apoi, cum sa n-o testeze pe Indesita? Sa platesc asa, pe NeVe… Stiti voi ce masina de spalat e asta?

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!