Imi pun mereu întrebarea, cât sunt de liber. Pot oare sã fac ce vreau? Adevãrul este cã nu stiu. Am aflat cã am niste drepturi pe care legea ar trebui sã mi le apere si de la aflarea lor au fost multe situatii care m-au pus in dificultate si care mi-au dat de gandit. Aud cã pot spune orice, adicã am libertate de exprimare, dar sunt sigur cã dacã ies in stradã si strig cuvinte obscene voi fi arestat. Atunci, cât sunt de liber? Asta este numai o intrebare, pentru cã dacã mã gândesc la toate drepturile pe care le stiu, la fiecare mi-am pus câte o astfel de întrebare. Asa cã m-am hotãrât sã aflu adevãrul despre aceste drepturi pe care - se pare - cã le am. Hotãrîrea este rezultatul unui semiesec pe care l-am avut atunci când am vrut sã scriu un eseu despre drepturile omului. In acel eseu se vedea cât de nesigur sunt si se observa cã imi exprimam opinia despre lucruri pe care nu le cunosteam si pe care credeam cã le stãpânesc.

Asa cã, m-am pus pe treabã si am inceput sã studiez. Am sistematizat totul. Mi s-a pãrut firesc sã vãd mai întâi definitia exactã a drepturilor si am gãsit într-un dictionar general al limbii române o definitie multumitoare:


"Drepturi = Totalitatea regulilor si normelor care reglementeazã relatiile sociale intr-o societate datã."


Am observat cã drepturile se referã la relatiile dintr-o societate, asa cã am cãutat si definitia cuvântului societate si iar am gãsit ceva interesant.


"Societate = Totalitatea oamenilor intre care exista anumite relatii, in temeiul unor legi comune."


Observ cã o trasãturã definitorie a societãtii este constituitã de relatiile dintre oamenii care formeazã respectiva societate, asa cã, imi dau seama imediat de importanta drepturilor, din moment ce acestea reglementeazã relatiile sociale. Pânã aici eram teribil de multumit pentru cã, în sfârsit, stiam si eu ceva sigur: la ce folosesc drepturile. Devenisem constient de importanta lor. Acum, plin de "elan muncitoresc" m-apuc sã citesc ceva despre drepturi. Am început cu opinia lui Marx referitoare la drepturi. Eram foarte curios, doream sã citesc ceva mai amplu despre opiniile lui Marx pentru cã el a fost parintele comunismului si am auzit de foarte multe ori cã teoria lui Marx, din care s-a dezvoltat si comunismul, pare perfectã pe hartie dar nu se poate pune în practicã.

Dupã o lecturã atentã îmi dau seama cã Marx era împotriva drepturilor dând o nouã interpretare dreptului de libertate ca fiind un drept care separã pe om de om. Nu m-a impresionat opinia lui, ci m-a impresionat modul in care a combãtut drepturile si argumentele pe care le-a adus. Dacã un ignorant citea scrierile lui Marx, fãrã sã aibã deja formatã o opinie privitoare la drepturi, eu cred cã imediat ar fi îmbrãtisat opiniile marxiste, dar dacã avea însa, o pãrere, prima reactie era sã-si dovedeascã corectitudinea opiniei lui, bineînteles incercând sã combatã ceea ce era neconcordant opiniilor lui Marx. Spre exemplu, Marx respinge egalitarismul teoriei drepturilor pentru cã, in opinia lui, acesta sfârsea prin a recunoaste inegalitãtile dintre indivizi.

Tot ce-i posibil dar eu nu citisem decât o singurã opinie si mi-era greu sã cred cã numai Marx are o pãrere referitoare la drepturi asa cã am continuat. Parerile lui Thomas Hobbes, au fost urmatoarele pe care le-am citit, si am rãmas impresionat la început. Hobbes vorbeste despre un asa-zis drept al naturii care are urmãtoarea definitie:


"este libertatea pe care o detine orice om de a-si folosi propria putere in felul in care va dori el insusi, pentru conservarea naturii sale; adica, a propriei sale vieti; si prin urmare, de a face orice va putea concepe prin propria sa judecata si ratiune ca fiind cel mai potrivit mijloc pentru aceasta."


Am rãmas de-a dreptul trãznit. Eu cãutam sã inteleg ce sunt drepturile si uite cã citesc fraza asta care mi se pãrea cã sintetiza toate drepturile pentru cã din el pot fi derivate toate celelalte drepturi. Si atunci vine intrebarea fireasca; de ce trebuie sã am n drepturi când pot avea unul singur care le include pe toate? Mi se pãrea cã facusem o descoperire asa de importantã, încât nu mai stiam ce sã fac de bucurie. Acum aveam rãspunsuri la toate intrebarile (cel putin asa credeam). Puteam sã raspund mereu legandu-mã de acest drept pe care eu il consideram absolut.

Bucuria n-a durat prea mult, pentru cã am gãsit in excelenta carte a lui Michael Freeden, Drepturile, o dezbatere a acestui drept care este considerat deopotriva corect si eronat. Nu mai discut de ce este considerat corect pentru cã la prima vedere nici n-are cum sã parã altfel. Am spus mai devreme cã toate drepturile din "Declaratia universala a drepturilor omului" pot fi derivate din acest drept al naturii emis de Hobbes. Ceea ce n-am observat însã, este faptul, cã din acest drept pot fi derivate si alte drepturi decât cele din declaratie, asa cã observ, cã de fapt, dreptul iti dã o libertate absolutã, mai ales cã nu existã un criteriu independent de apreciere a valorii relative a actiunilor orientate de cãtre drepturi atunci când acestea intrã in conflict unele cu altele.

Si uite asa, s-au transformat raspunsurile mele în si mai multe întrebari.

M-am tot gândit la primul meu contact cu notiunea de drepturi ale omului si nu puteam sã-mi amintesc când a avut loc. Si deodatã mi-am adus aminte de revolutia francezã din secolul 18 si de sloganul acela faimos : "libertate, egalitate si fraternitate". Ce vremuri! Tin minte cã profesoara ne repeta acest slogan aproape obsesiv, de parcã din toatã lectia sloganul acesta era cel mai important. Nu mai stiam toate detaliile acelei revolutii, desi imi aminteam o parte din numele sonore implicate in acea revolutie, cum ar fi Robespierre sau Danton, asa cã, am gãsit repede o carte de istorie universalã si am început sã citesc despre revolutia francezã si d-abia atunci am înteles de ce era asa de important acel slogan. Oamenii aceia nu aveau nici unul din acele trei lucruri pe care ei le repetau cu atâta frenezie. Erau constienti cã le apartineau si supãrati pe conducãtorul lor cã nu le oferea ceea ce de fapt trebuia sã fie al lor. Am realizat incã o datã, cã poporul se conduce singur si cã, de fapt puterea apartine majoritãtii. Francezilor le-a luat cam mult timp pânã au inteles asta, dar vorba aia : "mai bine mai târziu, decât niciodata". Reamintindu-mi de acest moment crucial din istoria lumii mi-am dat seama ce norocos sunt cã trãiesc într-o tarã democraticã, apoi revenind la drepturile omului pe care tot încercam sã le studiez nu mai mi se pãrea asa o tragedie cã nu le inteleg. Din moment ce ele sunt discutate în strânsa relatie cu democratia, eram sigur cã sunt un lucru bun.

Dar ceva avea sã-mi umple mintea cu noi întrebari. Acel ceva sau mai bine zis cineva are si un nume, Jeremy Bentham. Acest domn nu numai cã a fost împotriva declaratiei franceze a drepturilor din 1791 (declaratie datã în urma revolutiei franceze) dar a si încercat sã demonstreze pe textul acestei declaratii, deci intr-un mod stiintific, aspectele gresite ale declaratiei. De fapt acesta considera declaratia, cu totul, o gresealã, pentru cã în opinia lui "nu ar fi trebuit sã se incerce (nici o Declaratie a Drepturilor Omului), sub un asemenea nume si cu un asemenea scop". Bentham a prezentat drepturile naturale ca pe o reductio ad absurdum. Acesta mai spunea despre drepturi: "Dreptul, substantivul drept, este copilul legii : din legi reale apar drepturi reale, insa din legi imaginare, din legile naturii… apar drepturi imaginare".

Vã dati seama ce fel m-am simtit. Din clasa a VI-a declaratia aceea a drepturilor omului, care venea sã concretizeze lupta francezilor într-un rezultat pentru care meritase sã se lupte, m-a impresionat enorm, si dupã ce am recitit lectia despre revolutia francezã din secolul 18, am devenit plin de încredere si sperantã. Nu mã mai interesa corectitudinea drepturilor omului. Dacã intr-o zi am fi descoperit cã sunt incorecte, puteam sã le schimbãm chiar dacã cineva s-ar fi impotrivit. Mi se pãrea cã o lupta mareatã ca lupta francezilor poate avea loc in fiecare zi dacã este neapãrat nevoie, si acum, vine acest domn despre care nu am mai auzit pânã acum si dã totul peste cap.

Este prima datã când intâlnesc un subiect despre care nu pot sa-mi formez o opinie personalã. Nu pot sã spun dacã aceastã declaratie universala a drepturilor ne este folositoare sau nu. Tot ce pot sã fac este sa formulez anumite concluzii care nu fac decât sã sublinieze incapacitatea mea de a judeca într-un mod absolut si de a fi sigur cã am dreptate.

Pentru mine drepturile ar trebui sã fie un invelis protector. Imaginati-vã cã drepturile sunt ca o cupola mare de sticla care vã acoperã. Nu ar trebui sã vã deranjeze. Sticla este transparentã, iar cupola este construitã in asa fel incât sã te afli mereu în centrul ei. Deci, nu te incomodeazã cu nimic. Sã ne gândim la aspectul de transparentã al cupolei. Observãm, cu ajutorul ochilor, cã aceastã cupolã este transparentã. Dar fiecare poate vedea diferit. Cineva poate sã nu vadã prin cupolã sau sã spunã cã nu-i convine cupola pentru cã deformeazã spatiul care se aflã in spatele ei. Perceptia vizualã este relativã la persoanã, asa cã si proprietatea de transparentã a cupolei este si ea relativã. Acum dacã substituim cupola de sticlã cu "Declaratia universalã a drepturilor omului" ne dãm seama de relativismul proprietãtilor acestei declaratii.

Intr-un fel era de asteptat. Lumea noastrã este caracterizatã în primul rând de acest relativism. "Totu-i relativ" spunea Einstein. Aceste drepturi apartin lumii noastre, asa cã era de asteptat ca aceste drepturi sã nu fie absolute, sã nu fie intelese de toatã lumea la fel.

Ceea ce mã surprinde insã este faptul cã ele sunt referite ca ceva absolut. Au fost emise ca fiind legi absolute si în unele tãri (de exemplu S.U.A) sunt folosite ca legi absolute, o parte din drepturi sau chiar toate, fiind incluse in constitutie.

Când am început sã mã documentez cu privire la drepturile omului am vrut sã-mi rãspund la anumite întrebãri. Asta era scopul meu principal : sã-mi gãsesc un rãspuns la fiecare întrebare sau la cât mai multe dintre ele. Nu stiu în ce mãsurã am reusit sã rãspund la acele întrebãri. Ceea ce stiu cu sigurantã este cã acum am de trei ori mai multe intrebãri decât atunci când am început sã studiez aceastã problema.