agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-11 | [This text should be read in romana] |
Senatorul: - Alo! Alo! Buna ziua. Sunt Daniel Bursucescu, senator de Bahlui si pentru ca am apucat deja sa ma prezint as dori sa stiu cu cine vorbesc.
Dirijorul: - Sa traiti, domnule senator. Sunt Alecu Pitigoi, dirijor la Opera Romana. Senatorul: - La fix, domnu’ Pitigoi. Pe dvs. va cautam. V-am sunat sa va propun o afacere. Sa stiti ca aveti de-a face cu un om drept, integru si cinstit. Uitati care-i treaba: in cartierul verde, la cativa km de Bucuresti, am o casuta cu etaj si curticica. Acolo vreau sa organizez un party in cinstea nevastei mele adoptive, sa-i fac o surpriza cu ocazia implinirii a doua luni de cand suntem uniti pe vecie. Dirijorul: - Cu ce pot fi de folos? Senatorul: - Domnu’ Pitigoi, sunt business man din tata-n fiu. Vedeti, sotia mea e melomana prin dobandire si, ca atare, iubeste ariile celebre. Stiti sa cantati asa ceva? Dirijorul: - Pai, noi asta facem aproape in fiecare seara. Senatorul: - Perfect. Cati sunteti in orchestra? Dirijorul: - Doisprezece. Senatorul: - Domnu’ Pitigoi, eu, ca om serios, drept si integru, va ofer doua mii de euro daca veti canta sambata noapte in foisorul din curtea mea. Doua mii de euro pentru doua ore de arii. Convenabil? Dirijorul: - Desigur, domnule senator. Incheiem afacerea. Senatorul: - Bun. Maine batem palma si, dupa o repetitie de cateva minute, vom semna actele. Eu respect legea, dom’le, nu ca altii… Sunt integru! Dirijorul: - De acord cu dvs.. Veniti maine, la Opera, pe la pranz ca avem repetitie cu Verdi. Senatorul: - Cu siguranta la ora douasprezece voi fi acolo. Sunt om de onoare! * Senatorul: - Buna ziua. Sunteti domnu’ Pitigoi? Dirijorul: - Buna ziua, domnule senator. Eu sunt. Sa va prezint trupa. Senatorul: - Domnu’, ati uitat ca sunt foarte ocupat si parolist? Nu mai pierdeti vremea si dati-i drumu’ la arie. Dirijorul: - Cum doriti. Domnilor, atentie la dirijor. Un, doi… Senatorul: - Stop! Ce-i asta domnilor? N-am vazut atata nedreptate! Chiul in adevaratul sens al cuvantului! Pai, in vreme ce unii muncesc, altii citesc ziare? Si mai primesc si bani pe de-asupra. Dirijorul: - Nu sunt ziare, domnule senator, sunt partituri. Si nu chiulesc, ci asteapta sa le vina randul. Senatorul: - Ce rand sa le vina, dom’le?! Sa faca bine si sa cante cu totii! Dirijorul: - Un, doi… Senatorul: - Stop! Alta nedreptate! Pe domnul ala din colt, gras si falos, il puneti sa cante intr-un betisor si p-ala de-l ia vantul de slab ce e, sa sufle in magnetofon? Dirijorul: - Domnule senator, alea-s tobele. Domnul Vasiliu, care-i mai solid, canta la piculina, pe cand domnul Alexandrescu, cel slab, bate la tobe. Nu sufla, ci loveste tobele. Senatorul: - Nu-i drept, domnu’ Pitigoi! Eu, ca om integru, nu suport chiulul. Asa ca, fa bine si roteste-i. Pune-i invers. Dirijorul: - Dar… Senatorul: - Nici un dar, domnu’ Pitigoi! Ala mare sa bata tobele si ala slab sa sufle in pipilina. Dirijorul: - Piculina. Senatorul: - Piculina, cum dracu’ i-o zice! Dirijorul: - Domnule senator, fiecare cunoaste un anumit instrument. Nu-i pot schimba intre ei. Senatorul: - E, nu puteti! Hai! Hai, ca-i tarziu! Terminati aria asta, ca si asa am pierdut o groaza de timp. Dirijorul: - Unu, doi… Senatorul: - Stop! Sunteti teribili, domnilor. Te ri bili! Peste tot, nedreptate! Uita-te numai la cei patru din dreapta. Doi sufla mai tare de le ies tevile pana-n ceafa alora din fata, iar ceilalti doi abia respira. Asa-i, domnu’ Pitigoi? Dirijorul: - Sunt suflatorii, domnule senator. Si alea-s trompete. Senatorul: - Si, ma rog, de ce nu sufla toti la fel? Dirijorul: - Pai depinde cum scrie in partitura. Asa a compus Verdi opera. Senatorul: - Ce Verdi, dom’le!? Si daca Verdi a fost extremist si exploatator facem ce-a zis el? Pe cuvant, domnu’ Pitigoi, imi amintesti de ‘Coliba unchiului Tom’… Auzi la el: sa compuna muzica la care unii sa traga si altii sa frece menta?! Ca-n sclavagism, ce sa mai vorbim! Domnu’, sunt om cu principii, si nu voi permite astfel de comportament in curtea mea. Ori canta toti la fel, ori nici unul! Dirijorul: - Dar nu se poate, domnule senator. Senatorul: - Ba! Sa faci bine ca, pana sambata la ora 20, sa se poata. Altfel ciu-ciu euro! Sunt senator de Bahlui, dom’le, om integru, cu cherestea! Ales prin vot liber, democratic, nu asa… * Dirijorul: - Buna seara, domnule senator. Am venit cu orchestra. Senatorul: - Buna seara. La fix ati ajuns! Hai repede, pregatiti-va sa acompaniati un mare solist contemporan. Stiti, am vorbit aseara cu nevasta-mea si mi-a zis ca intre Verdi si Adrian De Vito il prefera p-asta din urma. O fi Verdi celebru, dar nu canta pe gura dom’le! Asta e! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy