agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4389 .



Duminică dimineață
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [sache ]

2005-08-30  | [This text should be read in romana]    | 



Corina: - Costel.
Costel: - Mm?
Corina: - Vezi ăla… Vezi și tu telefonu’ ăla fix că sună într-una…
Costel: - Mnnalo... Ouă? Care? Pentru maioneză?
Corina: - Închide, dragă! Nu vezi că-i greșeală… De ce n-or fi mai atenți oamenii ăștia când formează, nu știu. Măcar duminica dimineață…

* * *

Corina: - Na! Costel, vezi dragă cine-i la ușă. Parcă au înnebunit cu toții…
Costel: - Bună dimineața. Cum? Ce-aveți? Nu știu, s-o întreb pe nevastă-mea… Dragă, vrei morcovi?
Corina: - Nu.
Costel: - Dar dovlecei culeși aseară?
Corina: - Nu!
Costel: - Sau castraveciori pentru murat… Auzi că-s d-ăia subțiri.
Corina: - Tu, mergi în pat! Tu, mergi la piață!
Costel: - Vai!
Corina: - Ce?
Costel: - I-ai închis ușa în nas. Ce părere și-o fi făcut femeia despre noi.
Corina: - Ssst! Măcar până la zece…

* * *

Corina: - Nu, că-i extraordinar! Vezi cine sună la ușă, că fac moarte de om!
Costel: - Bună dimineața. Poftim? Nu știu, s-o întreb pe nevastă-mea… Dragă, avem borș?
Corina: - În frigider… Cine e?
Costel: - O doamnă… Da, avem borș. Da, la sticlă… Zece mii? Mulțumesc.
Corina: - Ce vroia?
Costel: - BorÈ™.
Corina: - Și i-ai dat borșul nostru?
Costel: - Păi…
Corina: - Ești teribil! Aia vroia să cumpere borș de la Irina, de la unu. Eu cu ce mai acresc ciorba?
Costel: - Mă duc după ea…
Corina: - Stai aici și dormi! Lasă, cumpărăm altul mai târziu.

* * *

Corina: - Aiaiaiii! Sună la ușă!
Costel: - Mă duc, mă duc…
Corina: - Să fi scurt!
Costel: - ‘Neața. Cum? S-o întreb pe nevastă-mea. Dragă, vrei oală de zece litri?
Corina: - Iar începi?
Costel: - Cu capac.
Corina: - Nu vreau!
Costel: - Sau tigaie pentru cuptor?
Corina: - Nu!!
Costel: - Dar vreo haină veche, pe care n-o mai purtăm, avem?
Corina: - N-avem nimic! Costel, tu nu poți fi niciodată hotărât? Să închizi pur și simplu ușa?
Costel: - Somn ușor.

* * *

Corina: - Nu se poate! Iar!
Costel: - Mă duc...
Corina: - Vezi cine e, apoi închizi ușa cum te-am învățat! Dacă iar începi cu întrebările…

* * *

Costel: - Gata!
Corina: - Cum gata? Atât de repede?
Costel: - Da.
Corina: - Fără întrebări?
Costel: - Fără.
Corina: - Vino să-l pupe fata pe băiatul ei dulce…

* * *

Corina: - Ce faci?
Costel: - Mndorm, nu vezi că dorm? E duminică.
Corina: - Somn ușor…

* * *

Corina: - Auzi?
Costel: - Sună iar?
Corina: - Nu, nu sună. Eram doar curioasă… Lasă.

* * *

Corina: - Totuși…
Costel: - Ce-i dragă?
Corina: - Nu spui?
Costel: - Ce să spun?
Corina: - Cine era la ușă…
Costel: - A! Mama soacră.

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!