Dlui X îi plăceau filosofii, doar că-i găsea cam lihniți și livizi și trebuia să le dea el să mănânce. Altminteri, îi asculta cu plăcere, neștiind ce să învețe mai degrabă. Unul pretindea că suprema ordine a naturii nu poate fi cuprinsă cu mintea și că, în această ordine, substanța vie tinde să se realizeze pe sine în absolut. Așadar, cosmosul, pentru că are tot ceea ce-i trebuie, va deveni biologie curată. Sau psihologie, încă nu se hotărâse. Poate geologie. Altul afirma că nu e rostul lui să facă pronosticuri- omul trebuie să se asigure că navighează într-o cunoaștere suficientă. Ceea ce se întîmplă cu Universul este spre deplina solidarizare a omului cu natura. Altul spunea că toate acestea n-ar valora nici două parale dacă n-ar exista conștiința care să le dea înțeles. Pentru om, nimic nu poate fi mai important. Altul completa, spunând că, în fapt, conștiința e ca o gară în care fiecare percepție trage de sirenă și-și plimbă locomotivele, cu alte cuvinte se dă mare, în ciuda celorlalte percepții. Sau poate că în ciuda celorlalți care locuiesc prin cotloanele noastre. Altul, cel mai vorbăreț, afirma că, la urma-urmei, singure cuvintele ce mai pot spune ceva despre conștiință! Sau orice tip de semnificare. Orice gest este rezultatul voinței. Prin acesta, omul tinde să se alieze marii voințe universale, să se transforme din biologie frustă-în energie.
Dl X forfotea cu tava în jurul filosofilor înfierbântați, punându-le în farfurie tartine cu unt și tăcând respectuos întrucât nu-l băga nimeni în discuție... Iar dacă spunea ceva, nici nu-l înțelegeau...