agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3461 .



Moțul ozeneului
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [anton ]

2009-07-11  | [This text should be read in romana]    | 



Îmi amintesc, ce-i drept, nu foarte clar, o întîmplare de pe vremea cînd eram preșcolar și frecventam grădinița, mai precis căminul cu orar prelungit. Purtam, evident, uniformă, adică un fel de șorțuleț bleu, fundă roșie în piept și bască albă. Programul era destul de lejer, dimineața stam într-o sală cu jucării, care, de fapt, erau doar niște cuburi cu imagini, mașinuțe de tablă și cîteva păpuși cu membre lipsă. Pe alea le lăsam fetelor, normal. Sau ele le alegeau, nu-mi mai amintesc exact. Îmi amintesc doar că ne luam porția de urecheală și cîteva scatoalce peste cap din motive pe care nu le-am înțeles niciodată. Mai puțin cei care aveau părinți cu funcții pe la partid sau în comerțul socialist și organizat. Pe urmă, dacă era frumos afară, ne scoteau în curte, unde ne jucam la groapa cu nisip cu găletușe, greble și lopățele în timp ce doamnele educatoare croșetau, își beau cafeaua și bîrfeau. Curtea era mare, era interesant s-o explorăm, un mic univers care ne atrăgea ca un magnet. Avea și pomi fructiferi în care ne suiam cînd educatoarele nu ne vedeau și mîncam corcodușe și caise verzi. Dudele nu le mîncam verzi, le așteptam să se coacă și să cadă pe jos. Le ștergeam de țărînă pe șorțuleț, căruia, în urma acestei provocări, îi rămîneau mici pete colorate care o făceau pe mama să ofteze cînd îl spăla. Pe urmă, ne fugăream prin curte pînă ne opreau tovarășele educatoare și luam a doua porție de urecheală. La fel pățeam și cînd ne duceau la masă și ne dădea o felie de pîine cu brînză frămîntată, amestecată cu ceapă tocată mărunt. Brînza mirosea urît, dar nu din cauză că ar fi fost franțuzească și cei mai mulți plîngeau și refuzau să mănînce, mai ales prietenii mei Stelu și Relu, care erau și verișori. Pe ei îi țin minte pentru că am fost colegi și la școală, pînă la terminarea liceului. De fapt, Relu n-a mai apucat să termine liceul, s-a înecat la pescuit, cînd l-a trimis taică-su să descurce nylonul agățat în apă. Dar asta este altă poveste...
După masă trebuia să dormim o oră sau două. Nouă nu ne plăcea, ședeam întinși și vorbeam între noi în șoaptă pînă venea o educatoare și ne urechea după care plîngeam nițel și adormeam. Apoi, cînd făceam ochi, veneau și părinții de la serviciu și ne luau acasă. Educatoarele ne lăudau că am fost cuminți și mamele erau bucuroase sau se prefăceau că sînt. Dacă le spuneau că am luat bătaie, se supărau și ne mai urecheau și ele, așa că mai bine tăceam și ne înghițeam mucii.
Într-o zi de primăvară, pe cînd ne jucam în curte, am ajuns lîngă microferma zootehnică (zootelnică, cum spunea un fost primar al orașului). Microferma era, de fapt, împărțită în două: cotețul găinilor și cocina porcilor. Erau trei porci albi din nuștiucerasă care scurmau cu rîtul în noroi (sau rîmau cu botul?) și din cînd în cînd catadicseau să ridice privirea la noi și să scoată un fel de oftat plictisit (mdeah, aveam eu impresia că spun). Noi ne sprijineam de gardul din plăci de ciment, cățărați pe niște cărămizi și admiram spectacolul dat de rîmători. Găinile nu ne interesau, erau gălăgioase, așa cum erau niște colege de-ale noastre, Gina și Ileana, care se certau mereu și uneori se trăgeau și de păr, nu ca noi, băieții care ne loveam la țurloaie. Dar pe ele doamnele educatoare nu le urecheau, doar le amenințau că le spun părinților. Tatăl Ginei era gestionar la carne și mezeluri, iar al Ilenei nu știu precis ce anume, dar avea uniformă cu petlițe frumoase albastre cu stele. Mai tîrziu, cînd eram la liceu, l-am cunoscut și personal și i-am cunoscut și palma, cînd un coleg de clasă a fost prins că trimisese scrisori la Europa Liberă. Fraierul, le pusese la cutia poștală. Pe urmă a ajuns șef la Timișoara cînd cu revoluția. A făcut cîteva luni de arest, apoi a devenit scriitor dizident și s-a umplut de bani.
Și cum ședeam noi așa și ne strîmbam la porci și viceversa, nu’ș ce-i vine lui Stelu că îmi smulge basca de pe cap și o aruncă în aer. Basca a plutit nițel pe aripile vîntului de aprilie, precum fulgul din Forest Gump (care încă nu se turnase și nici eu nu-l văzusem, evident) și a aterizat lent, ca un OZN (nici de alea nu auzisem încă) direct în cocina porcilor, în noroi. Porcii și-au mutat mirarea și privirea asupra noului obiect, scoțînd guițături de plăcere sau de spaimă, n-aș putea să vă spun. Unul dintre ei, probabil liderul, s-a repezit la bască și i-a mîncat moțul dintr-o sigură înghițitură. Ceilalți, prinzînd curaj, au tăvălit-o prin noroi, încercînd probabil s-o mănînce sau s-o anihileze. N-au mai apucat, că a venit tovarășa educatoare și a recuperat-o. Apoi au început explicațiile: „Liviu și-a aruncat-o singur, tovarășa”, a spus Stelu, iar văru-său l-a susținut: „Așa este, noi i-am spus să fie cuminte, dar el ne-a înjurat”. Drept pentru care mi-am luat porția de scatoalce, fără să apuc să mă justific. Ideea răzbunării mi-a venit însă mai tîrziu, după ce toți băieții din grupă au rîs de pățania mea. Am așteptat ora de somn, fără să mai comentez sau să vorbesc cu cineva. Am stat liniștit pînă au adormit toți (era cît pe ce să adorm și eu) și m-am strecurat afară. N-a fost greu, educatoarele erau toate la bucătărie, mîncau omletă și parizer și făceau concurs de pîrțuri. În brațe, aveam toate băștile colegilor. Le-am aruncat una cîte una în cocină sub ochii plini de satisfacție ai porcilor, sau cel puțin așa mi se părea mie. Au plutit în aer tot ca niște mici ozeneuri albe și au căzut cu un mic pleoscăit în noroiul din cocină. Ca niște nuferi imaculați în mlaștină. Comparația asta însă, n-am realizat-o decît mai tîrziu, cînd ne-a dus cu școala la film și, în jurnal, ne-au pus un documentar cu Delta Dunării, în care niște oameni mergeau cu barca printre nuferi și pelicani, iar pescarii umpleau bărci întregi cu pește, la fel cum fac braconierii. M-am întors înapoi în pat și m-am culcat. Educatoarele nu m-au observat, dormeau și ele. Numai știu exact cum s-a terminat povestea, oricum tovarășele educatoare nu puteau recunoaște oficial că nu am fost supravegheați. Ai mei însă au fost destul de înțelegători, doar două palme după ceafă de la mama. Tata a rîs și m-a scos în oraș la o înghețată.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!