– Bătă-l drumul țarului, să-l bată de băbălău! Eu nu am timp să mă scarpin în fund de câtă treabă am, iar el, câtu-i ziulica de mare se învârte ca titirezul, pe capul meu. Ducă-se pe pustii cu pețitul său cu tot! Parcă eu altă trebă nu am, decât să stau toată ziua bună ziua, la hala-bala și să mă uit la el cum belește fasolea? Șoptea Măria a Gorunului, de parcă-și rostea rugăciunea de dimineață.
Nici nu crăpase bine de ziuă, iar ea deja bătea cu ochii ulița pustie, pe care vântul gonea turbat rotocoale de fum, trântind ici-colo câte o portiță.
– Nu pot să scap de Pătru Moroșanu, nu pot și pace! Om bătrân și fără minte, nici nu mă trezesc bine dimineața... hop și el! «No ce zici Mărio?». Și uite așa zilnic încearcă să mi se bage sub piele, ca satana sub mânăstire. Își agață medaliile-n piept, ca Irozii din Viflaem și vine să mă pețească... eroul lui foaie verde! I-au zburat toți fluturii din căpățână, cred că acum sună a gol ca toba lui Ieremia a Dobașului. Mare cât crucea de pe Dealu Tătarului și sănătos ca un taur, da munca-i place, ca măgarului fuga... Poate nu mai vine după cele de ieri. Pagubă-n hribe! Oftă amar bătrâna, continuând să privească ulița pustie.
– Ei și ce dacă n-o să vină? N-o să-mi agăț doliu la poartă. Eu mă rog de el să-mi cosească iarba din Prilazuri, iar el se strâmbă la mine ca miercurea la vineri... «Mărio eu îs veteran de război, cunosc carte și am fost căprar, acum am pensie, uite aici!» îmi arată portofelul plin de sute. N-am mai putut răbda, am țipat la el ca la un câine: Ia mai dute-n aia mătii cu tot cu cartea pe care o cunoști! Iar portofelul ști ce poți să faci cu el? Să ți-l bagi în cur! A belit ochii la mine ca vițelul la poarta cioplită și a tăcut mâlc de parcă i-a scuipat cineva în sân. S-a găsit cine să vorbescă despre carte! Cartea din capul lui s-a evaporat demult săraca în cărciuma lui Șchiopu, unde atâta bere a trecut prin mațele sale, că n-ar încăpea nici în Lacul Morii. Nu am auzit eu cum bea Petrea Moroșanu? Găl-găl-găl și halbele se golesc una după alta. După aceea vine la mine: «Ești atât de frumoasă Mărio, ca o fată! Mărită-te cu mine Mărio, pe palme o să te port!» Zici că umblă cu vorbe frumoase-n buzunar. Atunci o să mă mărit cu el când o să treacă cămila prin urechea acului! Când s-a întors de pe front îl pufnea râsul, ori de câte ori mătușile mele îi spuneau să mă ia de nevastă, iar acum «Ești atît de frumoasă Mărio?...» Auziți?! «Ești atît de frumoasă...ca o fată!..» Și atunci cum am fost?... Zi!... Cum am fost? Nu ai găsit una mai frumoasă ca mine? Iar eu te-am așteptat Pătrule! Dacă ai ști cât de mult te-am așteptat... Am stat nemăritată și te-am așteptat cuminte, nu m-am așternut sub nici un veteran întors de pe front, cum a făcut cățeaua de Dochița, la ea ți-ai petrecut toată tinerețea, iar acum «Ești atît de frumoasă Mărio!...» Dispari din ochii mei că te calc în picioare ca pe un vierme! Și s-a dus. Azi nu cred că mai vine, bine că am scăpat. Oftă bătrâna intrând în casă. Vru să pară veselă că în sfârșit scăpă de Pătru Moroșanu.
– Bine că s-a oprit ploaia. Toată noaptea a turnat ca din butoi, nu puteai scoate nasul afară, potop nu alta.
De afară se auzi scârțâitul porții, a început să latre cîinele.
Inima bătrânei începu să bată mai repede, iar în suflet i se făcu primăvară. I s-a părut că aude: «Ești atît de frumoasă Mărio!...»
– Iar vine la pețit! Bătă-l drumul țarului, să-l bată de băbălău!