Adesea, când văd rochii cu multiple pliuri, volănașe și zorzoane, care cad bine pe un corp frumos, mă gândesc că nu se vor păstra multă vreme astfel, ci se vor șifona, nu se vor mai călca întocmai, se vor umple de praful care, pătrunzând adânc în garnituri, nu va mai putea fi îndepărtat, și că din această cauză nu-i nimeni care să-și dorească să se întristeze și să se facă de râs, punându-și în fiecare dimineață aceeași rochie de preț, pentru ca seara s-o dezbrace.
Totuși văd fete care sânt într-adevăr frumoase și oferă privirii o seamă de mușchi ispititori și articulații cu oase mici și piele netedă și o grămadă de păr subțire; totuși apar zi de zi deghizate parcă într-un asemenea costum natural, își sprijină mereu același chip în același pod de palmă și se lasă reflectate în oglindă.
Doar câteodată, seara, când se întorc târziu de la o petrecere, li se pare, în fața oglinzii, că sânt uzate, buhăite, prăfuite, văzute deja de toată lumea, într-o ținută aproape imposibil de purtat.