PORCUL

Nicolae Vrăbiescu nu era un om bogat, însă muncitor și priceput la mai toate cele dintr-o gospodărie și totodată omul de casă al tatălui meu atunci cănd era liber de oierit. De la sfântul Gheorghe la sfântul Dumitru era cioban, ba chiar un cioban priceput și căutat de organizatorii de stâni. Între sfântul Dumitru și sfântul Gheorghe gospodar la curtea lui și acolo unde era chemat. Firea lui veselă și faptul că nu știa să refuze când i se solicita ajutorul toți consătenii îl iubeau și apreciau. Dacă nu ar fi pățit nenorocirea din vara aceea fatidică, în mod sigur lumea l-ar fi pus în fruntea satului, chiar dacă nu prea avea carte multă, că nu a avut posibilitatea de a învăța la timpul potrivit, dar Dumnezeu l-a înzestrat cu darul de a reține și învăța ușor, de a discerne ce este bine și ce este rău. Și peste toate acestea era tare priceput în preparea cărnii de porc, lucru pentru care era solicitat mai de toată lumea care vroia să-și facă o șuncă sau cârnți și jamboane mai gustoase.
În timpul verii cât era la stână, o primă condiție pe care o punea era să i se permită să-și crească doi porci și cel puțin 30 de găini. Porcii creșteau liber pe lângă stână, păscând iarbă și cel puțin de două ori pe zi primeau urluială îmuiată cu zer. Se spune că din aceast motiv șunca și jamboanele făcute din aceșiti porci erau cele mai gustoase. Acest lucru l-a aflat și popa Mitrea, care în fiecare iarnă trecea pe la Nicolae și-i cerea câteva șinci și un jambon.
-Apăi părinte, i-a zis odată Nicolaie revolat de pretenția popii, mai ales că de la an la an cerea și mai mult, te cam bucuri la sărăcia mea și văd că pretențiile sfinției tale sunt din ce în ce mai multe. Eu zic să mai mergi și pe la alții să ceri...
-Nicolaie, de unde dai Dumnezeu îți va da...
-Deocamdată văd că mai mult dau eu...
-Dacă faci și marfă bună... ce să-ți fac, dragă Nicolae.
-Păi părinte hai mai bine să te învăț să faci și dumneata „marfă”la fel de bună...
-Nu mi-ai dat odată rețeta, și degeaba că nu iese ca a ta...
-Poate că ai greșit undeva .
-Fii atent aci, zise popa ca și cum ar fi fost la o examinare, după ce se tranșează porcul scoțându-se carnea după trebuință, șuncile la șunci, jamboanele deoparte, mușchii și iepurile la vânt, toate puse pe căprării așa cum faci și tu. Imediat slănina pentru șuncă se pune ala sare cât este deja caldă ca să rămână șoricul moale. Se pune cât mai multă sare că șunca își ia sare cât îi trebuie. Se pune covata deoparte la loc răcoros și acoperită cu șervet pus măcar în două și se lasă la sare circa trei stămâni, având grijă să o învârtim odată. După care se dă la fum rece de rumeguș de stejar și paltin în podul casii cel puțin o stămână. La jambin se scoate osul mare, șe înțeapă cu cuțitul cât mai des și se freacă bine cu sare având grijă să se bage sare în îmunsături. După p săptămână se pune la saramură cu vin și mirodenii circa o stâmână apoi la fum lângă șuncă E bine până aci?
-E bine...
-Dar știi, Nicolae, ce spune la sfânta carte, că de unde dai ți se va da...
-Așa-i părinte dar de ce nu primesc înainte și apoi să dau?
-Așa-i vrerea Domnului...
Nu te puteai pune cu popa că nu o mai scoteai la capăt și ca să nu i se mai năzare să mai ceară și altceva Nicolae îi punea câteva șunci și jambonul bine afumat în brațe și-i arăta dosul porții.
Într-o zi n-a mai putut răbda și s-a plâns, nimănui alt cuiva, dacât lui tăticu.
-Nicolae, i-a zis tăticu după ce s-a gândit un pic, fă și tu o mică hoție. Anul ăsta nu mai pune în cămară decât o șuncă două și vreo doi cârnați și la restul găsește tu alt loc de păstrare. Când va veni popa tu du-l la cămară și lasă-l să-și aleaga, dacă are nesimțirea să ia ceva, după ce tu, mai întâi, să te plângi ce ghinion te-a lovit când dintr-o mică neatenție câinii vecinilor ti-au luat cărnăraia de pe masă.
Zis și făcut. Nicolae a pitit porcul în podul casei, agățat de căpriori și-n cămară a pus un but afumat, doi. trei cârnați, mai micuți, vreo două șunci și o ciosvârtă de coastă. Popa a venit ca deobicei, Nicolaie i-a povestit cu lux de amănunte și atâta suflet, pățania cu câinii vecinilor, că îți venea să-i plâgi de milă. Numai că popa s-a dus la cămară, i-a golit-o, dând dovadă și de ceva omenie, lăsându-i o jumătate de coastă și o ciosvârtă de șuncă la care i s-a părut că soricul era cam tare.
-De Nicolae, de unde dai, Domnul îți va da, i-a zis popa în poartă în loc de la revedere.
Să fi văzut ce râs era pe ai mei, dar și pe noi copiii, pe Nicolae și Florica lui când le-a povestit cum l-a păcălit pe popă.
Iarna a fost destul de blândă și cu puțină zăpadă că pământul era aproape gol și puțin înghețet. Nicolae era mai tot timpul în curtea noastră mai ales că tata i-a spus că pe lângă oile noastre poate să-și aducă și cele două nelipsite oi ale lui, oi ca să poată spune că-i cioban cu adevărat. El nu avea pământ și vara fiind la stână era greu pentru el să strângă furaje, așa că nu ținnea decât două oi, ca Florica să aibă ce toarce iarna la gura sobii.
Într-o zi, mai spre seara, cănd Nicolae taman robotea în grajd la vacă, Aurel, fi-su, intră val vârtej în curte îndreptându-se direct la grajd.
-Mă, tătică, vino fuga acesă că-i groasă așa a zis maica.
Până să apuce Nicolae ce-i, Aurel o zbughi pe poartă într-o fugă de se ridica în slavi colbul drumului de aproape nu-l vedeai. Nicolae aruncă furca în grămada de gunoi și o luă după el, noi urmândul ca la comandă.
Cănd a ajuns în curte, ce să vezi? O namilă de porc râma de zor în grădină, unde în vară Florică pusese straturile de ceapă și usturoi.
-Florică, de unde a apărut râgoacea asta?
-De pe drum...
-Cum așa?
-A intrat singur pe poartă. Am uitat-o deschisă puțin.
Nicolae și-a luat căciula cu dreapta și cu stânga a început să se scarpine pe creștet de parcă îl tăbărâse o turma de păduchi. A privit la porc apoi spre drum mai cu atenție după care s-a dus la cotețul, acum gol și a deschis ușa.
-Na mă, intră la locul tău, a zis Nicolae porcului de parcă acolo i-ar fi fost locul dintodeauna. Dar și porcul de parcă ar fi înțeles invitația și intră docil în coteț.
-De unde dai, zise îngândurat Nicolae în timp de închidea ușa cotețului în urma grăsunului, iaca Domnul mi-a dat.
Seara i-a spus lui tăticu pățania cu porcul, fiind iar ocazie să tragă o porție de râs.
-Și acum ce-ai să faci, Nicolae, cu porcul?
-Don director, dacă nu se plânge nimerica, înseamna că sfânta scriptură zice adevarat și așa Domnul mi-a dat porcul ăsta, răsplătindu-mi dărnicia. N-am cu ce să-l tin așa că am să-l tai. După ce fac șuncile si jambonul am săl chem pă popa Mitrea să-i dau daru’.
După două zile noi copii călăream porcul aburind sub sacii de iută, după care ne-am înfruptat din urechi și șorici cald.
Nu trece o săptămână, când tot satul știa de acuma pățania cu porcul, că Nicolae se trezeșet cu popa Mitrea la ușa.
-Mă, Nicolae, cum ți-a venit ție să-mi furi și să-mi tai porcul?
-Cum părinte să-ți fur porcu?
-Uite așa bune, ce faci pe prostu’? Tot satul știe, așa că nu mai face pe nisnaiul.
-Stai să ne înțelegem. Nu ți-am furat nici un porc. Și apoi nu dumenata spuneai că „din ce dai, Domnul îți dă”? Mie mi-a dat trimițându-mi un porc, pe care, în marea Lui mărinimie, mi l-a trimis drept în curte. Toată lume știe că a intrat singur...
-Lasă, Nicolae, nu mai umbla cu șiretlicuri. Îmi dai sau nu porcul chiar dacă l-ai tăiat?
-N-am ce să-ți dau e porcul meu. Ai martori că ți l-am furat?
-Nu vrei să neînțelegem omenește? Biiiine, ai să regreți...
Și popa a plecat furios înjurând și blestemând în barba ce-i flutura ca un steag în vânt.
După circa o lună Nicolae se trezi cu citație acasă, chemat de popă pentru furtul porcului. Lui Nicolae nu i-a venit a crede dar când a realizat că nu-i lucru de glumă a venit la tăticu și i-a cerut părerea.
-Nicolae, nu prea-i de glumă . Popa are bani și poate să te câștige.
-Și ce să mă fac?..
-Știu eu...
Nicolae a plecat dezamagit, mai ales că avusese o experientă cu justiția când, nevinovat fiind, a făcut câțiva ani de pușcărie pentru un omor pe care nu-l făcuse, și i-ar fi putrezit oasele la Gherla dacă adevăratul criminal, cuprins de remușcări, pe patul de moarte nu și-ar fi recunoscut crima.
Când a fost termenul de judecată, cu toate că Nicolae a plecat la oraș cu gândul să se prezinete la judecătorie nu a avut puterea și curajul să urce treptele tribunalului, că-l cuprinsese vechile amintiri cu pățania nefericită din trecut și s-a întors acasă.
-N-ai făcut bine Nicolae, i-a zis tăticu la aflarea veștii. Trebuia să te prezinți.
-Mi-a fost târșă, don director, și știi și de ce...
-Treaba ta dar nu-i bine.
Nicolae a primit și a doua citație și iar nu s-a prezentat. Judecătorul i-a cerut popii să facă tot posibilul să-l aducă la judecătorie pe Nicolae, că altfel nu se poate ține procesul.
Popa s-a înființat la Nicolae la ușă.
-De ce nu ai venit la judecătorie, Nicolae?
-N-am avut cu ce mă îmbrăca.
-Cum așa?
-După cum vezi astea sunt singurele mele țoale, că, de, sunt om sărman și n-am.
-Dacă îți dau eu ceva, vii?
-Ce să-mi dai, părinte, că ale matale sunt mici de mine. Mai bine dă-mi niște bani împrumut să-mi cumpăr cele necesare și vin la proces. Ba ți-i dau și cu dobândă.
-Bine să mergem la Ionică la cooperativă și-ți iau eu o haină și pantofi și mi-i plătești tu alta dată, găsim noi o soluție.
-Părințele, îmi dai banii, eu merg la compirativă la Ionică și-ți aduc bonul și ce rămâne ți-i dau înapoi. E bine? Cu o condiție, știm numai noi.
Bucuros popa s-a învoit și i-a dat banii necesari.
Nicolae a mers la cooperativă s-a îmbrăcat cu costum și pantofi noi, cămașă și chiar cravată, de arăta Nicolae ca un ginerică.
La termen Nicolae și cu popa s-au prezentat în fața judecătorului. După ce l-a legitimat și i-a atras atenția că declarația mincinoasă se pedepsește, judecătorul i-a cerut lui Nicolae să spună cum a furat porcul.
-Onorată înstanță, îmi pare rău dar trebuie să vă atrag atenția că în fața dumneavoastră, chiar dacă la o primă impresie se află o prea onorată față bisericească, nu-i chiar așa. Dumnealui, reclamantul, este cunoscut de tot satul cât este de hapsân, că vine în casa ta și cere câte toate cele și dacă nu dai te amenință cu judecata. Mulți de frica aceasta, să nu ajungă pe aici, îi dau, cum am dat și eu numai că acum, m-am săturat și nu i-am dat. E in stare de orice. Ba chiar să susțină că și hainele aste de pe mine sunt ale lui. Rog întrebați-l...
-Reclamant, hainele sunt ale dumitale?
-Da, domnule judecător, sunt cumpărate de mine. Am și martori că-i așa!
-Păi vedeți, ce vă spuneam eu. Rog audiați martorii...
Bineânțeles martorii nu știau nimic de învoiala lor.

Epilod
Nicolae de data asta a câștigat procesul, iar popa nu s-a mai dus niciodată la ușa lui să-și ceară darul...