agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-03 | [This text should be read in romana] |
Cuvant inainte
In urma cu ceva vreme, calarind prin stepele aride ale spatiului virtual, iapa mea batrana ma facu sa ma opresc intr-un loc dominat (as zice) de mizeria umana (spirituala, materiala, cum vreti voi). Am stat sa ma "adap" din acel loc, cu gandul de a pleca cat mai repede, dar fara sa vreau, am dat peste un Om. Un om, cu "o" mare.Bineinteles, prima si ultima mea intrebare:"ce cauta un astfel de OM intr-un astfel de loc ?"... Drept raspuns, am primit o scrisoare care m-a facut sa plang.Pentru el, pentru acest OM, am sa scriu deci aceasta istorioara.Mi-am permis sa modific multe, sa divaghez, dar finalul incert respecta realitatea.O realitate trista. Viata lui Tudor Cu placere imi aduc aminte de primele zile ale scolii.Venise foarte multa lume la deschidere, pai da cum, era cea mai importanta unitate de invatamant din tot Xulestiul, se putea sa nu ? Venira muncitori tineri si harnici, dame bondoace trecute de prima tinerete, bunici batrani si garbovi, si mai ales o puzderie de copii ce nu faceau altceva decat sa tipe si sa urle (fraze de genu` "vreau acasa!", "vreau la mami !"). Dar ce ! Mai bine sa trec peste aceasta descriere plictisitoare.Am picat coleg de banca cu un baiat timid, numit Tudor, slabut, roscat, pistruiat, cu ochelari, intr-un cuvant ceea ce s-ar putea numi drept "tocilar".Vorbea putin, si-l intelegeam.Deja dupa doua luni, devenise "ciuca" batailor de joc a colegilor marunti si rautacios. Dar cine era defapt Tudor ? Si de ce era el asa de special ?Mama sa era o dama rafinata si foarte bine educata, Ecaterina parca se numea, descendenta unor stravechi familii de grofi habsburgi si boieri moldo-valahi de prin Teleorman, iar tatal sau, Ionel, era un ziarist important prin tara, care cu un ochi de-a dreptul "caragialesc", radiografia bolnava societate romaneasca a acelor timpuri. Familie bogata, familie de intelectuali, ce mai ! Si Tudor avea in el acel sange.T udor stia sa faca ceea ce nimeni altcineva nu stia. Mai are rost sa va mai spun ca rezolva deja la 10 ani ecuatii , mai are rost sa va mai spun ca la 12 ani citea fluent in latina, persana, araba, chineza, avara, huna, pecenega, mongola, franceza, egipteana, engleza, etc ? Mai are rost sa va mai spun ca la 15 ani participa la savante discutii despre geneza limilor pre-indo-europeano-semitice, ca la 17 ani a prezentat o lucrare traznet despre cuceririle imparatului roman Perpessicius, ca era expert in teoria romanizarii daco-avarilor rasariteni, ce mai ! Geniu ! "Parol" geniu ! Devenisem prieten cu Tudor. Si-a fost poate cea mai minunata prietenie din viata mea. Dincolo de carapacea plina de solzi a intelectualului absolut dar de neinteles, era un suflet mare, naiv, si trist. Desi excela, Tudor suferea. Caci era singur. Ne apropiam de absolvirea liceului, cand Ecaterina, mama lui Tudor, cu ochi in lacrimi a venit la mine. -Alexandre, as vrea sa te rog ceva...E rugamintea unei mame, nimic mai mult! -Orice, doamna, zic eu politicos, gandindu-ma ca imi va cere cine stie ce fel de banalitate. -Alex, Tudor sufera foarte mult, se simte foarte singur, uite, toti din clasa de la voi aveti cate-o prietena, iesiti in oras, va simtiti bine, dar el, saracu`, sta noaptea singur, si plange privindu-va pe voi. -Si cum as putea eu sa il ajut, doamna ? -Pe vremea mea, fetele, femeile, priveau mai intai la sufletul omului, mai putin la cele exterioare, asa am fost si eu, asa a fost si mama mea, dar acum sunt alte vremuri, vremuri unde superficialitatea este stapana.... te-as ruga, daca poti, sa il ajuti si pe Tudor sa isi gaseasca o prietena, e la varsta la care are nevoie de un suflet de fata care sa-i fie alaturi, sa-l inteleaga, sa-l ajute in munca sa. -Doamna, eu am sa fac tot ce pot.Absolut tot ce pot ! Am plecat iute acasa, am sunat la iubita mea si i-am spus ca seara asta sa nu iesim in parc, apoi iute luai un taxi pana la Tudor. Grea misiune. Sincer, si eu abia imi gasisem aceasta iubita, numai Dumnezeu stie cate icoane facatoare de minuni am sarutat, cate slujbe la Biserica am platit, si cate matanii am facut ca sa o am. Capitalismul in dragoste... asta e ! Il iau pe Tudor. Prima destinatie, un club celebru de rockeri din oras. Ziceam in gandul meu "da, rockerii astia sunt ciudati, cu siguranta au sa-l accepte intre ei". Ajungem la intrerea in club, unde ne opreste un barbos ce degaja un puternic miros de alcool, tigari si cocaina. Ne baga o privire de ne ingheata sangele in noi. Clar, nu aici ! In nici un caz. Eu eram manelist, desi mereu mi-a fost sila de acei tiganusi ce sar "din floare in floare" cu ajutorul "mertanelor" lor decapotabile. Am zis totusi, sa merg cu Tudor intr-un club de manelisti. Proasta idee. La intrare, ne opreste un tip brunet si burtos: -Baiatu`, zice el catre mine ranjind si aratandu-si dintii de aur cariati, unde vrei sa mergi cu uratu` asta ?! Nici ultima tiganca de la satra nu l-ar vrea, arata ca dreacu... Tudor plangea. Am mers mai deoparte cu el. L-am imbarbatat, spunandu-i clisee de genul " nu e sfarsitul lumii" , "esti special, de aceea lumea nu te intelege"... L-am dus acasa. Anii au trecut, si eu m-am casatorit. Se schimbasera multe in acest timp. Tudor, devenise membru in Academia Romana, statea mai mult prin Bucuresti, si striga sus si tare impotriva integrarii Romaniei in Liga Araba. Ah, da , am uitat sa va spun. UE (Utopia Europeana) nu mai exista pe-atunci, si alti smintiti au venit cu ideea aderarii la Liga Araba. Ca argumente, se spunea ca romanii cuceritori ai lui Perpessicius au colonizat in Dacia sirieni si numidieni, ca Basarab ar fii fost defapt un arab, ca manelele sunt o mostenire muzicala comuna, etc. Se oferea Romaniei din partea Ligii si un program de ajutorare benefic: "petrol contra femei". Aparuse tot pe-atunci in tara, si-un "Doctor Honoris Causa", roman nationalist, cu diploma in rang de "comandor" de la Universitatea de Stiinte Aristoteliene din Jamaica, un anume Mustafa Vasilievici-Protopopesco. Acesta sustinea sus si tare ca a descoperit pe-undeva prin albia unui parau din satul transilvanean Ciorogarla Mica Montana de Jos, o inscriptie apartinand daco-avarilor romanizati. Bineinteles, Tudor , ca membru al Academiei , il invita la o dezbatere televizata pe un post national, unde il facu sah-mat pe domnul Protopopesco, aratand naivitatea si lipsa de valoare artistica a afirmatilor sale. Am urmarit in direct emisiunea, si desi nu am inteles nici macar jumatate din cele dezbatute, am aplaudat frenetic. Peste ceva vreme, mai mult din pricina straduintelor Ecaterinei, Tudor ajunsese sa se casatoreasca cu o anume Loredana. Au tinut nunta in Bucuresti, si cum nu mi-am permis din pricina preturilor "piperate" sa calatoresc pana acolo, m-am multumit doar sa ascult numeroasele zvonuri ce au circulat dupa aceea pe seama celor doi. Se spunea ca in ziua nuntii Loredana ar fi plans in exces, se spunea apoi ca in prima noapte ar fi strigat catre Tudor ceva in genul "nu te vreau,uratule", dupa care s-a auzit un strigat de barbat si un zgomot de vaza Ming zdrobita... Dupa ceva vreme, Tudor s-a intors cu Loredana in Xulesti. Toata lumea stia, ca ea nici macar nu l-a lasat sa o atinga, ca in fiecare dimineata Tudor o gasea in pat cu cate-un alt barbat... Dar Tudor ramanea. Era ferm. Nu ceda. Rabda, rabda in fiecare dimineata sa vada femeie ce o iubea tavalindu-se in pat cu altul. Intr-o buna zi, Tudor a venit la mine. Tacut. Palid, mai slab si mai fin parca, cum nu fusese niciodata. Avea ceva ciudat in ochi, privirea acelui om ce nu mai avea nimic de pierdut, a omului ce a pierdut rusinos si definitiv lupta cu Viata. -Alex, nu mai pot ! N-am stiut ce sa-i raspund. Nu gaseam, (oricat m-as fi gandit), o cale sa imi ajut prietenul acum. -Tudor, fii tare. Nu uita ca intr-o zi va rasari soarele si pe strada ta. -Nu, Alex. Am 25 de ani, tot ce am cerut de la aceasta viata a fost un suflet cald de femeie sa ma inteleaga,sa ma iubeasca, dar nu, nu am primit... nici macar un strop de dragoste... ai fost singurul meu prieten adevarat, de aceea am venit sa imi iau ramas bun de la tine. Am ramas masca! Stiam ceea ce urma. Tudor a fugit inapoi in masina sa, si a plecat. Am sunat imediat tot Xulestiul, politia, neamuri, parinti, prieteni, etc.Tremuram. A doua zi , Tudor era in spital.Se zbatea intre viata si moarte. Iar eu plangeam , blestemand o viata care... ... . |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy