1 iunie 2008
La Wanda



Trăia în România o frumoasă violonistă care dorea să cucerească lumea cu muzica ei. Exersa mult la vioară, practica gimnastica de întreținere în timpul liber și afișa o siguranță de sine ieșită din comun. Era convinsă că va reuși, în Franța, în Suedia, oriunde în lume! În cele din urmă a ajuns în Brazilia. Un admirator îi aranjase un concert într-unul din orașele junglei amazoniene. La despărțire, mamă-sa a plâns, i-a spus că are o presimțire că n-o să o mai vadă și a rugat-o să renunțe, să nu plece în necunoscut. Fata a râs și a mângâiat-o drăgăstos pe chip. "N-o să stau toată viața peste mări și țări, mă lansez și pe urmă mai văd! Și-apoi tata n-a venit dintr-o altă lume și a găsit fericirea când te-a întâlnit pe tine? O să vorbim la telefon, ai să vezi, o să fie bine!"
La aeroportul din San Paolo a avut însă un șoc, Alfonso, logodnicul, n-a așteptat-o așa cum îi promisese, a întâmpinat-o un localnic, venise cu propria mașină, o hurdubaie cu etaj.
I-au trebuit câteva minute să-și revină din uluială, cel care îi oferise o floare era excesiv de politicos și știa o mulțime de lucruri despre ea. În cele din urmă a luat loc "sus", pe o platformă deschisă, voia să respire aerul proaspăt, îmbătător, din acea lume exotică.
Somnul nu i se lipea de gene deși părăsise Bucureștiul cu vreo 19 ore în urmă. Părul îi flutura în vânt, inima îi bătea puternic și tot felul de gânduri se îngrămădeau în capul ei.
Nici nu și-a dat seama că mașina a oprit. De-a curmezișul drumului se postase o arătare, după gâtul foarte lung putea fi o girafă dar asta era imposibil! Probabil era un șarpe că prea își unduia capul.
Fata și lighioana s-au privit câteva clipe intens. În loc să se sperie, Wanda ar fi vrut s-o îmbrățișeze, s-o mângâie.
Parcă simțind dragostea fetei, animalul a scos o limbă uriașă și a trecut-o peste fața ei, peste ochi și păr. La început a înghețat de spaimă, apoi un val de căldură a cuprins-o, o plăcere cum nu trăise vreodată i-a străbătut corpul. Fremăta de bucurie, striga acolo în pustietate, sunt aleasa, aleasa, aleasa, iar pădurea îi răspundea asa, asa, asa!
La fel cum apăruse, arătarea a dispărut, în hățișurile întunecoase, în aer, nu știa unde.
Șoferul a răsuflat ușurat. A ambalat motorul și mașina s-a urnit greu. Fata a coborât în cabină lângă un mulatru ai cărui ochi de pisică străluceau în beznă. L-a întrebat pe tânăr dacă văzuse minunea și el râdea spunând, "ayahuasca, ..... ahuasca, ...huasca"...
Când a ajuns la destinație, Wanda n-a mai fost în stare de nimic. Privea undeva departe, convinsă că nimeni nu va crede în povestea ei. După mai multe săptămâni ea însăși se întreba, oare a fost adevărată întâmplarea?! Oare n-am avut o halucinație?! Își amintea că la aeroport, înainte de a porni la drum, bărbatul care o întâmpinase îi dăruise o sticluță c-o băutură specială, i-o trimisese Alfonso, admiratorul ei. De sete, o băuse toată. Nici pe Alfonso nu-l mai întâlnise de atunci.
Ani de-a rândul a căutat zadarnic, încercase tot ce i-a stat în putință să afle adevărul. S-a întors descumpănită în țară, luase o hotărâre grea mai ales că îi murise mama pe neașteptate. Se frământa cât era ziua de lungă că nu fusese în preajma ei s-o ajute. Îi lăsase moștenire un apartament în București și o vioară cu un sunet desăvârșit.
A mângâiat vioara care îi trezea atâtea amintiri. Parcă ieri se întâmplase! Veniseră doi tineri căsătoriți la mamă-sa, pentru a cumpăra acea vioară. Ea asculta în camera alăturată cu ușa întredeschisă.
"Vioara nu este de vânzare. Nu știu cine v-a spus că o am, n-am bătut toba despre asta. Și cum s-o vând, fiică-mea studiează pe ea! Adevărat, am și altele dar aceasta sună cel mai bine. "Totuși cât ar costa?" insistase tânăra doamnă. "Dacă instrumentul este original, probabil un Guarnieri, sute de mii de dolari. Dacă este doar o copie, valorează patruzeci, cincizeci de mii, iar dacă vioara nu-i originală și nici copie dar sună atât de bine, fără zece mii de dolari n-aș da-o! O să-i fac expertiza în Londra, până atunci o păstrăm...
Se simțea vinovată că ascultase la ușă dar fusese surprinsă și revoltată că tocmai mamă-sa negociează vioara pe care i-o pusese în mână chiar tatăl ei. Acum ar fi vrut s-o aibă alături să-i spună "m-am întors mamă, târziu, n-am avut curajul să recunosc că ai avut dreptate. Într-adevăr, Alfonso nu m-a așteptat la aeroport, i-am mărturisit la telefon că am luat altă vioară cu mine, nu pe aceasta. M-am descurcat de una singură pe acolo, nu mi-a fost deloc ușor Am făcut și lucruri urâte pe care acum le regret. Poate ... mă vei ierta".
După câteva luni de post și rugăciune a bătut la porțile unei mânăstiri de maici. A slujit cu râvnă un timp și într-o noapte a vizitat-o iarăși arătarea din junglă. Ca și atunci s-a topit de plăcere când lighioana și-a plimbat limba peste fața, părul și ochii ei. S-a trezit întrebându-se furioasă "Ce caut eu aici?" Cu mintea întunecată de tulburare și îndoială a mers la maica stareță, a cerut iertare și i-a spus că părăsește lăcașul de rugăciune fiindcă o cheamă freamătul orașului, viața, muzica. Bătrâna maică nu s-a arătat surprinsă, i-a vorbit cu îngăduință și a sfătuit-o să nu dea frâu liber instinctelor. O săptămână mai târziu însă, într-o frumoasă zi de mai, Wanda pornea la drum cu un plan bine pus la punct.
A mers la coafor, a îmbrăcat o bluză care îi punea în evidență sânii, apoi a cerut audiență la domnul KXK, directorul unei importante instituții naționale, fost prieten intim cu mama ei. Nimeni nu a știut despre ce au vorbit ei la acea întâlnire care a durat mai multe ore. După bârfa lumii, era vorba de o înțelegere secretă. Se sprijineau reciproc în orice împrejurare, căzuseră de acord că nimic nu se va hotărî acolo fără acordul lor. La scurtă vreme de la întâlnirea istorică, instrumentiștii din orchestră nu mai știau cine îi conduce, ea își impunea tot mai des părerea, devenise "sosia" directorului. El era prea genial să mai coboare printre pământeni, își găsise vocația, ajunsese "mare" dirijor, cel mai cel, în România și pe mapamond.
Presa nu mai prididea în a găsi epitete pentru a-i elogia prestația. Cu alura sa sportivă și aerul olimpian, afișa, ca și Wanda, o privire superioară, oriunde, oricând, oricum, chiar și când dormea avea masca imprimată pe figură. Așa au păcălit ei pre mulți, foarte rar se întreba câte unul: "De ce naiba sunt ridicați atâta în slăvi? Mai au un pic și vor fi declarați oameni planetari, sau va fi inventată o distincție specială pentru ei. Premiul Nobel nu li se poate acorda, acolo e prea mare înghesuială, iar contribuția lor pentru "pace" era inexistentă, doar se știa ce viermuială era printre instrumentiști!
Deși Wanda nu era lăudată în presă precum KXK, era mulțumită că alesese această cale. Dispunea de o putere discreționară asupra colegilor, urca pe scenă când avea chef și se bucura în continuare de atenția lighioanei, o vizita din ce în ce mai des, în nopțile cu lună plină. Nici nu-i păsa că întâlnirile puteau fi rodul unor halucinații, trăia niște plăceri cum nu credea că mai există în lume... Avea și zile proaste, mai ales când trebuia să răspundă la comenzile primite. Deși nu era prea greu să le facă față, nimeni nu îndrăznea s-o contrazică, să i se împotrivească sau s-o critice, solicitările de afară erau tot mai multe și practic nu mai încăpeau în program! Piese de doi bani, ale unor compozitori netalentați, mai ales din afară,trebuiau neapărat cântate. Astfel de probleme o stresau și-atunci o cuprindea îndoiala. Uneori, seara, înainte de a adormi își făcea bilanțul.. Trecuse prea repede tinerețea dar nu-i părea rău, "atinsese" marea performanță! Peste mine nu va trece nimeni! Vor urca pe scenă doar violoniștii al căror sunet va fi net inferior viorii și interpretării mele..... Era convinsă de asta, îl avusese ca mentor pe cel mai bine cotat profesor... Uneori o copleșea însă tristețea, își amintea cât de naivă fusese când crezuse că trăiește o iubire unică, dar, numai după câțiva ani, rămăsese singură. Încercase să-și găsească liniștea slujindu-l pe Dumnezeu și dădsuse greș. Se întorsese la vioară dar instrumentul n-o mai mulțumea ca altă dată. .Dorea să fie strânsă în brațe de un bărbat adevărat, să i se spună câ reprezintă totul pentru el! A încercat să-și întemeieze o familie, însă nu avea disponibilitate să slujească, nu știa să gătească, să calce pantalonii și cămășile soțului așa că acesta plecase fără să privească în urmă. Își descărca năduful pe colegi, îi certa că în loc să exerseze pierd nopțile în chiolhanuri, că sunt leneși, că studiează prea puțin pentru pretențiile pe care le emit. Când vreunul din băieți se lua în gură cu ea, îl punea imediat la respect. "Să vorbești când vei folosi săpunul mai des! Și nici nu vreau să aud ce spune un căcat de tutist ca tine!". Nici băieții nu se lăsau mai prejos, o alintau între ei cu diminutivul Buha, sperietoarea porumbeilor din Piața Ateneului. Mai ales seara când se retrăgea în apartament și rămânea singură o cuprindea panica, o speria bătrânețea. "Oare ce voi face peste câțiva ani când n-o să mai mă asculte nimeni?" Încerca să uite sorbind cu plescăieli de limbă licoarea pe care i-o trimetea mulatrul cu ochi de pisică.. Aștepta cu nerăbdare zilele cu lună plină...


Un an mai târziu, într-o sală de spectacole din centrul capitalei. Multă agitație în jurul clădirii, printre melomani și pe scenă. La pupitru este însuși domnul KXK, iar ca primă vioară a Orchestrei, celebra Wanda Viciu. Regia spectacolului este semnată de "genialul" artist Amilius Șerbu. Cu ani în urmă același regizor pusese în scenă o tragedie antică într-o altă sală. Deși presa consemnase cu surle și trâmbițe evenimentul, s-au auzit unele voci, timide, care au spus că publicul românesc nu este pregătit pentru a recepta un spectacol atât de elevat, cu toți actorii în pielea goală! De data asta s-au luat măsuri severe. Cordoane de jandarmi și polițiști păzesc intrările. Accesul este permis numai pe bază de invitație. Un bener (banner) uriaș, deasupra scenei, invită la reflecție. "Noi suntem goi. Folosim banul public doar pentru Voi".
Instrumentiștii au pe cap coronițe cu flori în care beculețe aprinse luminează vag scena. Toți sunt în pielea goală. Se vorbește că bugetul pentru acest spectacol este de milioane de Euro pentru a fi repetat în toate localittățile .
"Domnule", s-a adresat un tânăr vecinului de scaun înainte să înceapă concertul, "m-am fofilat, n-am înghițit băutura ce ni s-a dat în hol, dumneavoastră ați procedat la fel?" Niciun răspuns de la bărbatul de alături, a cărui față este acoperită de o barbă albă, iar ochii, de ochelari fumurii.. Tânărul s-a mai foit o vreme pe scaun și a continuat: "Sunt student la istorie, fac parte din grupul "Prietenii muzicii". Mergem la Operă, Ateneu, Radio, suntem nelipsiți de la concerte. Mă enervează rău de tot dirijorul și umbra domniei sale, Wanda, cu fandările alea și morga lor de oameni superiori. Uneori îmi vine să mă ridic, să părăsesc sala. Acum n-o fac, abia aștept să-l văd cum dirijează în pielea goală și pe Ea cum se fâțâie cu fleșcăitele alea de țâțe. Îh! El este un eshibiționist iar "sosia", scorpia în persoană, am prieteni în orchestră, ei mi-au spus!. Îmi permit și o părere: domnul KXK nu este un dirijor mare așa cum îl laudă presa!. Sunt alții în țară mai talentați, numai că aceștia nu l-au avut pe Goguță Guguman Răducu, persoană cu funcție politică foarte înaltă. El l-a instalat în post și tot el îi fredona la urechea muzicală (unii spun că nici n-o are) Dealu-i deal și valea-i vale când te-apleci bine din șale".
"Spuneți lucruri foarte interesante, vă înregistrez pe un reportefon, se poate?" a întrebat cu o voce baritonală domnul căruia i se adresase tânărul.
"Categoric nu! Vreți să nu mai termin facultatea?" Vecinul nu i-a mai răspuns.
"Credeți-mă, nu l-am vorbit de rău pe Goguță, fie-i țărâna ușoară, și nici pe dirijor, dar știe toată lumea că e vorba de homunculi! Wanda se crede aleasa. Ea decide programul în stagiune, cine urcă pe scenă, turneele în străinătate iar domnul KXK aprobă! Regula? Au trecere doar d-ăștia cu mărgica de mărgăritar în măseaua de minte..Domnia Sa a primit o sarcină specială, trebuie recuperată orice fosilă de pe mapamond: din Australia, Noua Zeelandă, America! "Autohtonii? Să aștepte, mârâie gutural Aleasa. Le vine rândul și lor, poate, post mortem". Doi mascați, au cagule pe cap dar sunt în pielea goală, se apropie de tânărul istoric, îi pun cătușe, apoi îl ridică în uralele celorlalți. Câțiva spectatori se întreabă dacă scena a făcut parte din spectacol. "Oricum", murmură în barbă anonimul cu reportofon, "tânărul reprezenta un pericol public. Avea păreri proprii în consemnarea evenimentelor". În fundal Orchestra interpretează "Eroica" de Beethoven, iar gulerații din sală, femei și bărbați laolaltă, strigă entuziaști;"Și noi vom fi ca voi, goi, goi, goi!!!!" Finalul este apoteotic,spectatorii se dezbracă și aruncă hainele în sus în timp ce orchestra intonează în forță "Marșul măgarilor"
Luni de zile s-a vorbit în presă despre spectacolul de pomină ce a avut loc în acea seară. Despre Wanda Viciu s-a subliniat că a atins maturitatea artistică, că vioara îi sună la fel de bine în orice poziție și cei care au avut ocazia să o vadă împodobită cu splendidele ei podoabe naturale, au fost niște favorizați ai sorții. Coloane întregi i-au fost dedicate și artistului dirijor care cu bagheta în mână arăta ca un Dionisos sculptat de însuși Michelangelo. Cuvinte de laudă au rezervat și pentru publicul meloman, care, minute în șir, a scandat Viciu KK, Viciu KK, Viciu KK,...


P.S.
În anul de grație două mii și un pic, vor avea loc în București festivalul și concursul E...Deși aceste evenimente sunt acaparate în totalitate de marțieni, o manifestare și mai importantă va atrage atenția întregii lumi, discuția în direct cu Mozart, Schubert, Beethoven, Dinu Lipatti și George Enescu, într-o ședință de spiritism organizată de inegalabila Wanda Viciu. Deasupra porții un afiș avertizează "La Wanda accesul e liber, liber, fără discriminare"



Morala
Unii vor spune "Nimic de făcut", alții "Să gândim pozitiv". Eu încerc să rescriu povestea "Piticului Cinabru".