Plaja era plină de tineret, ca în fiecare an de 1 Mai. Vremea ținea cu ei, soarele strălucea trimițânu-și cu generozitate razele călduțe. Exact așa cum îi plăcea Irinei. Se simțea în sfârșit în elementul ei tolănită pe prosop și pentru moment nu-și mai dorea nimic altceva de la viață.
- Oare o fi rece apa?întrebă Andreea pentru a cincea oară, răsucindu-se neliniștită pe prosopul ei.
Irina oftă refuzând să se mai enerveze. Prietena ei se comporta exact ca o babă speriată de un blestem, nu uitase cu desăvârșire noaptea ciudată de pe munte și ghicitul bătrânei în cafea. Abia reușise după săptămâni întregi de lămuriri, amenințări și rugăminți s-o convingă să petreacă împreună câteva zile la mare, înainte de toate examenele care le așteptau la începutul verii.
„Și dacă tocmai la Marea Neagră se referea bătrâna când a zis să mă feresc de o „apă mare”? Cu siguranță se califică. Poate ar fi bine să te duci singură de data asta, Irina. Mi-e frică.” „Și o cadă plină cu apă se califică, Andreea, și-ai făcut deja numeroase băi și n-ai pățit nimic. Vrei să spui că n-o să mai mergi niciodată la mare? Realizezi cât de absurd te comporți?”
Discuția continuase o vreme, până cand Andreea se hotărâse să cedeze. Odată ajunse însă pe plajă o luase de la căpăt. Fire aventuroasă adora să se avânte în larg oricât de rece era apa și nu se putea mulțumi să stea doar tolănită pe prosop. Să scape de gura ei Irina o însoțise de două ori în ziua precedentă tremurând necontrolat în apa rece, dar azi n-avea de gând să mai cedeze. În plus petrecuseră până târziu în noapte și se simțea obosită, așa că o baie era ultimul lucru pe care și-l dorea.
- Andreea, du-te în apă dacă asta îți dorești și nu mai lăsa niște zaț de cafea să aibă asemenea putere asupra ta!îi spuse cu voce somnoroasă.
Urmări câteva secunde trupul zvelt al prieteni sale îndreptându-se către marginea apei și adormi mulțumită.
Se trezi complet odihnită și zâmbi înainte de a deschide ochii. Ce idee bună să petreacă aici câteva zile, se vor întoarce la învățat odihnite și pline de energie. Deschise ochii și văzu doar prosoape sau cearșafuri goale și își spuse că fie toată lume intrase în apă, fie se dădea bere gratuit pe undeva. Se întoarse în cealaltă direcție și tresări văzând mulțimea adunată la marginea apei, cîteva zeci de metri mai departe de ea.
Se ridică nedumerită în picioare și o căută cu privirea în apă pe Andreea. Dar nimeni nu era în apă și Irina simți brusc o durere ascuțită în piept. Încremeni o secundă, apoi porni într-o alergare disperată către grupul de oameni, cu inima bătându-i atât de puternic încât era convinsă că toată lumea o poate auzi.
Își croi drum prin mulțime împingând nepoliticoasă cu coatele până ajunse la corpul întins pe nisip. Nu îndrăzni să ridice ochii către fața victimei. Rămase cu privirea lipită de costumul de baie albastru cu buline pe care îl cumpăraseră împreuna de la magazinul Star din Brașov, cu un an în urmă. Și apoi, ciudat lucru, noaptea veni brusc peste plaja din Costinești, o noapte adâncă și rece cum nu mai văzuse niciodată.
Când își reveni avea fața udă și tremura de frig. Era întinsă pe un scaun de plajă și cineva o acoperise cu un prosop. Sări în picioare înainte ca cei din jurul ei s-o poată opri.
- Andreea! Unde e Andreea?șopti ea articulând cu greutate cuvintele.
- Au dus-o la spital, îi răspunse un bărbat tânar cu pantaloni scurți roșii. Sunteți rudă cu ea? Am scos-o chiar eu dar a fost prea târziu, n-au mai putut face nimic băieții de la salvare. Păcat că n-am văzut mai repede că are probleme, nu era prea departe în larg dar probabil i s-au blocat mușchii de la apa rece. Să faci baie în mare așa devreme nu-i pentru toată lumea, abia în iunie începe să fie mai acceptabilă temperatura...
Bărbatul continua să-i ofere explicații care pe Irina n-o interesau deloc și-ar fi vrut să-l oprească dar n-avea destulă energie.
„Nu, asta nu poate fi realitatea. E un vis tâmpit, poate am făcut insolație și am febră, s-au mai văzut cazuri...Trebuia să-mi cumpăr o pălărie încă de ieri dimineață, cu soarele nu-i de glumit, doar am citit atâtea articole despre pericolele expunerii prelungite...”
- Stai jos, domnișoară, să nu cazi cumva!îi spuse bărbatul ajutând-o să se așeze înapoi pe scaunul de plajă.
- Nu, nu, trebuie să plec, trebuie...
O femeie în costum de baie întreg de culoarea spicului de grâu copt îi duse la gură o sticlă de apă și Irina înghiți supusă câteva guri fără să înțeleagă pentru ce i se cerea să facă asta, nici măcar nu-i era sete.
- Doamne, ce nenorocire!exclamă cu milă femeia mângâind-o pe păr cu un gest matern. E sora sau prietena ta? Așa de tânără...păcat de ea!
Irina nu răspunse. Își duse mâna la obraz și-l descoperi uscat, cum oare putea să stea așezată pe scaun fără măcar să plângă când până și pe femeia de lângă ea o auzea suspinând? Oare ce nu funcționa bine în creierul ei? Andreea murise, jumătate din inima și ființa ei murise, și ea stătea încremenită pe scaun?
Încercă să se ridice, dar piciorele n-o țineau încă și căzu înapoi. Începu să tremure necontrolat și închise ochii. Se aștepta să-i apară în față imaginea Andreei, zâmbetul ei, strălucirea luminoasă a ochilor verzi. Dar imaginația se juca nemilos cu sufletul ei și nu reușea să vadă altceva decât un chip brăzdat de riduri și privirea înlăcrimată a unei bătrâne. Se ghemui pe scaun strângând mai bine prosopul în jurul ei și dorindu-și să adoarmă. Pentru multă vreme.