Ca de fiecare dată Generalul de trei stele, M.A.I. Ițilă, se trezi cu noaptea-n cap și cu multe idei, unele mai limpezi decât altele, câteva confuze, cele mai multe bune de aruncat la coș, sau în mașina de tocat idei, toate însă ordonate pe două linii foarte bine definite: a) idei pentru planul de bătaie; și b) idei pentru planul de rezervă.
– Trăiți! domnule general. Să v-aduc stelele?
(Menționez aici că din rațiuni de maximă securitate de stat și personale, generalul nu se mai culca acasă, cu nevasta, ci la birou, la fel ca premierul misogin al Italiei, Berlusconi, deși el avea altă atitudine față de femei în particular și față de nevastă-sa în general, care era liberă să se culce noaptea cu un bun prieten de-al ei, știut fiind că dacă era singură în pat i se făcea „o frică de moarte”, toate astea chiar dacă povestea alimenta tot soiul de interpretări fanteziste despre viețile lor private, începând cu fanteziile neamurilor, continuând cu ale prietenilor și terminând cu cele ale scormonitorilor și profitorilor de pe urma vieților lor intime, precum și ale altora.)
– Bună, da. Vreo supernovă, ceva?!
– De data asta nu, domnule. Cu tot respectul, a venit numai o notă cu iz și de uz intern, de la..., știți dumneavoastră de unde! în care scrie, negru pe alb, că ridicările în grad și acordarea de stele nu se mai fac decât în funcție de creșterea gradului de poluare. Dar ce s-a întîmplat? că aveți așa... o față cam... Să le aprind?
– Aprinde-le p-astea de le am, lasă comentariile, și adă carnetele.
– Toate trei?
– Toate! M-am trezit iar cu o privire globală, m-am trezit privind cu un ochi la slănină și cu unul la făină. Aproape că am o perspectivă de 360 de grade la cald și la rece, și ar fi păcat să pierd oportunitatea asta. Acum scrie așa, în carnetul albastru: nicio informație nu va mai trece Carpații, însă vom proceda în așa fel, încât informațiile să treacă precum tancurile prin furcile caudine.
– Vă aduc micul dejun, domnule?
– Da! Vreau să scoți ochii presei, la conferința de presă provocată intempestiv, peste câteva minute, și să-mi servești, la sfârșit, ochii ăstora copți, copți și ieșiți din orbite pe ecranele tuturor televizoarelor mari consumatoare de electicitate.
– Ce urmărim în subsidiar, domnule?
– Urmărim să informăm corect publicul, cum că nivelul culturii de consum al populației a atins cote nebănuite, vizibil prin nivelul uluitor al masei de peturi, pungi de plastic și alte resturi fără aditivi oxo-biodegradabili încorporați, repartizate, toate, pe centimetrul pătrat și în elevație, până la nivelul și anvergura unor zgârie-nori din statele așa-zis dezvoltate. În altă ordine de idei, o să arătăm, cu cifre, nivelul nesperat de propagare al culturii grătarului, în ciuda condițiilor meteo improprii, tip de cultură care ne asigură menținerea originalității și specificității comportamentale, prin comparație cu elementele instabile de originalitate ale altor așa-zise civilizații mai vechi sau mai noi din întreaga lume, în special din U.E. și din țările arondate N.A.T.O. Întâi să le spui că D.G.I.P.I. (Direcția Generală de Informații și Protecție Internă) este, contrar tuturor așteptărilor, cea mai tânără structură de informații din peisajul instituțional de specialitate românesc, că e complet demilitarizată – asta să o spui cu voce ridicată! – și că personalul, a cărui medie de vârstă este de aproximativ 36 de ani, e majoritar format din ofițeri cu specializări corespunzătoare diverselor profiluri de muncă, ceea ce denotă că personalul instituției se compune din funcționari publici cu statut special, care au drepturi și obligații prevăzute de lege. Tot cu voce clară să spui că instituția are o cultură organizațională bine conturată, cu nivele de exigență majore, cu standarde profesionale și de integritate riguros proiectate și că acordăm o atenție deosebită acestui lucru, printr-o structura specializată cu atribuții în domeniul resurselor umane. Să accentuezi că: educația, inteligența, personalitatea echilibrată și dorința de perfecționare continuă sunt caracteristici de bază ale lucrătorilor; că angajatul nostru trebuie să manifeste loialitate față de țară, față de principiile și valorile democrației și statului de drept; că el are obligația să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Constituția și legile țării; că solicităm angajaților să dea dovadă de cel mai înalt grad de abnegație, abilitate, încredere, și spirit de sacrificiu, fiindcă, nu-i așa, curajul – în cel mai înalt grad – este o cerință obligatorie –, pentru că siguranța cetățeanului este prioritatea fiecărui membru al instituției, dat fiind că fiecare acțiune și activitate desfășurată are ca principal obiectiv servirea interesului comunității, asigurarea unui răspuns prompt și eficient, alături de celelalte instituții cu atribuții de aplicare a legii, la nevoile de siguranță ale oamenilor; în concluzie – chiar așa să spui: “în concluzie!” – a fi angajat al instituției înseamnă să ai conștiința îndeplinirii unei sarcini unice și indispensabile pentru siguranța cetățenilor, să-ți placă să faci performanță și să fii profesionist, adică nu e vorba doar de un loc de muncă, ci este vorba de o responsabilitate față de siguranța cetățeanului și fața de aplicarea corectă a legii prin vocație.
– ‘Þeles, s’ trăiți! Despre obiective și priorități strategice, protecția informațiilor clasificate și prevederile legale și reglementările privind activitatea Registrului Intern nu spun nimic?
– După cum sunt definite toate astea, ele nu fac obiectul informării presei și publicului. Toate țin de bucătăria noastră. Acum, imediat, du-te și vezi dacă discuția noastră a fost înregistrată și dacă e gata stenograma. Consiliera-șefă de cabinet, care face parte din personalul angajat contractual, după cum bine știi, să ia copiile și... să facă ce trebuie cu ele, știe ea ce trebuie să facă! Du și notele astea la financiar. Să-i dea prima, să-i facă lichidarea și să-i calculeze daunele cuvenite pentru desfacerea unilaterală a contractului de prestare de servicii. Înainte să ducă cui trebuie, ce știe ea că trebuie să-i ducă, să treacă pe la tribunal și să depună o plângere împotriva noastră ca instituție care a abuzat de ea, cerând judecarea cazului în regim de urgență – spune-i că am vorbit deja acolo, să nu fie îngrijorată, iar mâine să facă bine să vină mai devreme la serviciu. Și, să nu uit! să aibe asupra ei cererea de reangajare și o cerere pentru un avans din leafă. Executarea!
– ‘Þeles, s’ trăiți!

***
– Trăiți! Ordinul s-a executat.
– Scoate-ți, acum, carnetul roșu.
– Scos. La odin...!
– Scrie așa: Obiectivul nostru este cunoașterea riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților pe spațiul de competență, pentru asigurarea unei abordări eficiente și integrate a situației operative; prioritățile strategice țin de natura optimizării și modernizării, configurând astfel, noi, elementele de dezvoltare și consolidare, în contextul modificărilor structural-organizatorice, așa încât să crească teribil capacitatea de răspuns la amenințările, riscurile și vulnerabilitățile aferente domeniului de responsabilitate, concomitent cu îmbunătățirea aptitudinilor de evaluare a situației operative și previzionare a evoluției acesteia, ca să combatem eficient criminalitatea transinstituțională, care ne omoară cu zilele, noi urmărind, de fapt, să întărim planificarea și angajarea cu rigurozitate a efortului informativ cu caracter anticipativ privind vulnerabilitățile, riscurile și disfuncționalitățile, mai ales când vine vorba de propriile structuri ale ministerului nostru care mai cântă și pe la alte uși, în special când vine vorba de Planurile și Programele elaborate și aprobate de C.S.A.T., precum și de nenorocitul ăla de Plan de Acțiune Schengen, adică, pe scurt, să ne asigurăm suportul informativ necesar desfășurării în bune condiții a unor evenimente de importanță majoră pentru noi, în special în ceea ce privește protecția informațiilor noastre legate de ale ăstora care le mai dețin pe ici pe colo, cum sunt alea clasificate NATO/UE, așa încât toate acestea să se facă, evident, numai prin personal specializat din cadrul structurii REGISTRUL INTERN. Doamne ferește să-i treacă prin cap cuiva că un organism așa de mic, așa cum este “Registrul Intern”, doar o structură instituțională mică a ministerului, ce funcționează în cadrul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă, având în subordine subregistre și puncte de lucru, organizate la nivelul structurilor ministerului, a căror activitate este autorizată de către O.R.N.I.S.S. în conformitate cu prevederile legale în vigoare, dar și structură fiind în așa-numita “Componenta Sistemului Național de Registre” (CSNR), subordonată Registrului Central din cadrul ORNISS, ce asigură îndrumarea, coordonarea și controlul aplicării standardelor de protecție a informațiilor NATO/UE clasificate, să-și păstreze, ca pe ochii din cap, atribuțiunile dobândite, mai ales rolul de compartiment cheie în toată degringolada asta a subordonărilor și supraordonărilor intra, infra, ultra și extra-instituționale.
– ‘Trăiți! mai rar dacă se poate.
– Bagă viteză, că ne-apucă noaptea, și mai am și altele pe cap. Așadar: Registrul Intern din cadrul Direcției Generale de Infromații și Protecție Internă va avea în continuare atribuția de a asigura fluxul informațional către Componentele Sistemului Național de Registre - CSNR din subordine, prin activitatea de curierat, cu respectarea nivelului de clasificare pentru care acestea au fost acreditate și va coordona, până la noi ordine, activitățile necesare în vederea acreditării, reacreditării și desființării subregistrelor, cooperând cu CSNR aparținând altor instituții, în scopul asigurării disponibilității informațiilor și realizării unui flux informațional eficient la... la nivelul și conform intereselor noastre, cu atât mai mult cu cât toate arhivele ăstora sunt în mâna și în custodia noastră, de mai că-mi vine să-i mulțumesc și Celui de Sus, pentru o asemenea mană cerească.
– ‘Trăiți, n-am înțeles nimic, dar am transcris tot ce ați spus.
– Nici nu mă așteptam să înțelegi ceva, deși e cât se poate de simplu. Hai să-ți dau un exemplu: du-te până la biroul ăluia de e șef la Registrul Intern, vezi că e la etajul doi, și zi-i să-ți dea ce-i cer eu prin telefon, până ajungi tu la el. Stai așa, ia și ăsta: Ordin de declasificare a acreditării Dosarului nr. ..../ privind... / data:.. /. La întoarcere să-mi vii cu două copii ale dosarului.
– ‘Þeles. Dar cu prevederile legale cum rămâne?
– Executarea! Totul e conform prevederilor legale. Pot, prin Ordin, și chiar există mai multe astfel de Ordine, să aprob proceduri de acreditare, clasificare, declasificare, desființare sau reacreditare și reclasificare, după cum doresc eu. Pot să clasific și să declasific un document de câte ori vreau eu, când și cât vreau eu. E perfect legal.
...
– ‘Trăiți, m-am întors. Aveți aici dosarul original, cele două copii și o notă de ieșire pe care mi-a spus că trebuie să o semnați.
– Perfect! Acum, ia nota asta de confirmare de primire semnată de mine, ia și dosarul original și ia și nota asta de restituire a dosarului și du-te înapoi la el. I le dai și îmi aduci nota de restituire semnată de el. Executarea!
...
– ‘Trăiți, m-am întors. Poftiți copia notei de restituire semnată de el.
– Să mergem mai departe. Scoate carnetul portocaliu.
– Scos, ‘trăiți! Ascult.
– Primul lucru pe care n-ai voie să-l faci, e să te duci la biserică, să te spovedești. E un ordin. Ai înțeles?
– ‘Þeles, și îmi dau seam și de ce îmi dați acest ordin. Cum ar veni, m-aș băga în conflict de interese. Da’ ce zic eu?! Pe mine ca pe mine, dar pe dumneavoastră v-aș băga rău de tot.
– Acum scrie! și lasă astea. Scrie în carnetul portocaliu: referitor la “Prevederile legale ce reglementează activitatea Registrului Intern al M.A.I.” se va acorda o atenție specială capitolului “Alte ordine și instrucțiuni de linie”, dată fiind posibilitatea extrem de generoasă a acestei prevederi de a stimula inițiativa noastră în materie.
– Trăiți! recitind îmi dau seama că e adevărat ce spuneți, dar ne vor lăsa oare să și dăm curs unei astfel de prevederi generoase?
– Ba bine că nu! Legislatorii sunt niște proști. O grămadă. Puțin spus, de fapt sunt fuduli! Au ajuns până la a crede că ne pot întrerupe continuitatea în muncă și carieră. Fudulii lu’ pește ce sunt! Dar să trecem la chestiunile frumoase, de exemplu, scrie o notă prin care îmi anunț soția că, astăzi, nu ne putem întâlni să luăm prânzul în oraș, fiindcă am treabă, sunt într-o misiune la un ștrand acoperit. Apoi scrie că am rămas siderat de spusele generalului rus Suvorov, care zicea cam așa: „Am să las doar ochii românilor, ca să aibă cu ce să plângă”; după care scrie maxima asta a generalului Patton: „Vreau să vă amintiți că nici un nenorocit nu a câștigat vreodată un război murind pentru țara lui. L-a câștigat făcându-i pe alți săraci nenorociți să moară pentru țara lor”. A, că tot veni vorba de Suvorov, care detesta puștile, fiincă gloanțele, zicea el, sunt aiuristice, baioneta fiind de cel mai mare preț; scrie că am să înlocuiesc postoalele cu apă din dotarea angajaților noștri, care trezesc doar râsul atunci când inamicii își dau seama că au fost stropiți cu apă chioară, oamenii noștri devenind culmea ridicolului atunci când, folosind pistolul ca să lovească, nici măcar o vânătaie nu pot produce; așadar, angajații vor fi dotați cu pahare de sticlă cu apă, în caz de folosire efectul fiind unul de debusolare completă a adversarului, cum se întâmplă, de regulă, atunci când arunci în față omului conținutul paharului, fără a mai vorbi de faptul că-i poți provoca răni serioase, lovindu-l cu paharul gol, căci, iară, vorba lui Patton!: “Dați iama în ei! Vărsați-le sângele! Când o să vă băgați mâna în niște bucăți de carne care mai înainte era fața celui mai bun prieten, o să știți ce aveți de făcut. O să-i ținem de nas și o să le dăm șuturi în cur. O să-i lovim de o să le meargă fulgii și o să trecem prin ei ca căcatul prin cur.” Hai, ia-ți carnetele, ia și copia “Dosarului nr. ..../ privind... / data:.. /” cu tine, și marș la conferința de presă. La sfârșitul conferinței de presă să inviți, la pupitru, doi jurnaliști, chipurile ca să le transmiți felicitările mele, însă, să te prefaci că ești grăbit și să pleci, lăsând cele trei carnete și copia “Dosarului nr. ..../ privind... / data:.. /” la vedere. Ai înțeles? După aia să vii încoace. O să mă uit la televizor, ca să văd cum te descurci.
– ‘Þeles!
– Executarea!
– Să trăiți!

***
– Te-ai descurcat, adu-mi microfonul, acum!
– ‘Trăiți, pe care?
– P-ăla subcutanat, tip Malaysia, că mă duc în misiune la piscina acoperită. Sper să aibe și ăia, cu care mă văd, tot subcutanate, altfel îmi pierd timpul de pomană. Zic să dau eu un transcript mare și tare pe piață, iară ei, sper să dea un serial cu cinci episoade. Gata! până mâine ești liber.
– ‘Trăiți bine!

***
(De data asta n-o să le meargă cu șantajul, gândi generalul. Până aici le-a fost. Orice m-or întreba, am să abat discuția spre tema, oarecum eseistic-poetică, a semnificațiilor ascunse ale culturii grătarului de la noi, care înalță înspre cer, pornind de la fundamentul jărăgaiului extractor al esențielor din substanțele docil expuse pe suprafața grătarului, transformând totul într-un fum colportor al tuturor aromelor demne de remarcat. Sper să-i conving că acesta este cel mai sigur și necostisitor mod prin care se face și se propagă imaginea de țară a României în lume, chestiune care ne dă atâta bătaie de cap, din păcate. Am să accentuez, insistând chiar mai mult decât ar fi cazul, asupra valențelor comunicațional-informaționale ale acestei păduri de fumuri, care se înalță calm și promițător spre înalturi. Sper să nu uit să lansez și noua mea interpretare a vorbelor românești: “nu se vede pădurea de atâtea uscături”, oferind posterității alte vorbe de duh, în cheie non-eliptică: “fără atâtea uscături, nu-i de conceput pădurea de fumuri.”).