Discrepanța peisajelor

Nu căutați în această zonă poezie și pitoresc, farmecul morarilor și morărițelor din salbele de ape de munte, pentru că n-o să găsiți așa ceva, așa încât termenul de Morarilor n-are nici o legătură cu expresia artistică a acestei denumiri.

Decorul mondenității

Dacă tradiționalitatea lăsase în urma ei farmecul sus arătat și adusese morarii, morărițele și cântecul cu același nume cu care ne-a încântat sufletele, stația Morarilor n-a lăsat nimic decât un imens haos, plictis, pogoane de nervi, nefericire și gâlceava la care o să mă refer.

Structurile populaționale moderne de atunci.

Mișcarea demografică și mai ales ritmul ei infernal a fost cauza haosului la care o să mă refer, pentru că atunci nu s-a pus de acord explozia de blocuri care apăreau peste noapte cu cerințele care implicau această explozie privind transportul călătorilor. Aceasta era marea discrepanță pe care eu am numit-o: iadul din stația Morarilor.
Era iad, pentru că stația Morarilor aduna o masă pestriță de călători provenită din surse și resurse diferite ca populația băștinașă din vechile cartiere: Morarilor, Socului, Pescăruș, Sălăjan și din noul cartier de blocuri din apropiere denumit Nicolae Sebe.

Conflict de mentalități

Nu-i prea greu de intuit că într-un asemenea amestec demografic fiecare grup populațional venea cu tradițiile, concepțiile, limbajul, principiile, interesele, visele și speranțele lor. Nu se prea înțelegeau între ele și apăreau animozități, etc.
Aici în stație apăruseră vânzătoarele de semințe din celelalte cartiere care te invitau cu: "dă-te-aproape neamule, ia de la baba bomboane agricole." Uneori îți dădeau și pe datorie, tot aici te găseau, că ți-era rușine să nu restitui câțiva bănuți, când tu le spuneai acestor mămăițe: mamaie eu știu să fiu domn, iar ea îți răspundea: să-ți trăiască franțuzoaica.
Tot în această viermuială apăruseră vânzătorii de Kent și alte țigări străine care se fereau de Miliție și-ți spuneau cu discreție la ureche: am ceva bun pentru dvs, dar pe șest să nu mă vadă gaborii.
Lângă ei apăruseră vulturii cu alba-neagra care te curățau rapid și tot rapid se ușcheau de frica ochiului vigilent al gaborilor.
Tot aici apăruseră pâlcuri-pâlcuri de jucători de table, unii dintre ei ajunseseră la competiție. Aici se făcea o bârfă de înțepeneai, care n-ar fi avut parfumul respectiv dacă în discuțiile lor n-ar fi intervenit teribilismele cu care fiecare partener voia să facă senzație. În general, era o atmosferă cum am mai spus eterogenă de limbaj, de port, de nevoi și de altele.
Pentru că nu stăteam acasă, nu-mi cunoșteau vecinii din bloc, dar am avut onoarea să-i cunosc din aproape în aproape, la foc mic, vecini cu care am legat prietenii pasagere, iar celor mai isteți le spuneam catrene, cream o atmosferă amiabilă prin care-mi eliminam plictisul și pogoanele de nervi pe care mi le aduceau lungile pauze între două tramvaie 24. De-aici s-au mai încheiat chiar și căsnicii între populația venetică, simpatii și antipatii de tot felul.
Am pus mult zel în descrierea demografică pe care eu am făcut-o pe ținte vii și persoane autentice, nu ca Eugen Barbu care-și plătea sclavi de creion să-i adune date din arhive (bibliotecile Academiei și Universității)
Pentru ca să nu amestec peisajele și ca să nu mă lungesc, mă opresc aici cu informațiile despre epocă, urmând ca în partea 5-a să-mi schimb traiectoriile pe alte coordonate, dar toate legate între ele.
P.S. Vestita stație de atunci și de acum Morarilor, aduna călători din fostul drum al Murgului și Nicolae Sebe și mai aduna regimente de porumbițe care erau în răzbel cu spiritul marelui cârmaci pe care eu le-am numit ca atare”bonete frigiene", iar el nu le-a lăsat cu ochii-n soare, au fost asigurate de acesta cu sloganul care a intrat in istorie, în justiție, în folclor: orice copil trebuie să aibă un tată.
Tot acolo, mă cunoștea lumea ca pe un cal breaz, pentru că eram plin de psoriazis, inclusiv pe față și o mulțime de oameni mă compătimeau pentru tabloul clinic pe care mi-l picta această boală nenorocită.

Va urma