Totul a început noaptea trecută, cănd într-o cutremurătoare liniște stăteam cu ochii ațintiți spre ceasul vechi de pe peretele cenușiu si vedeam cum minutele se scurg fără a-mi da seama de tărzia noapte.
Era straniu cum bătea, și ticăia de- ți se părea că întreaga cameră se zdruncina și te afunda tot mai mult într-un necunoscut ireversibil.
Eram ciufulită iar pijamaua mea multiculora acoperea orice particică din mine, de parcă mama mă cuprindea din ce în ce mai mult la pieptul ei.Îmi era teamă să-mi ridic privirea spre învolburatul ceas ce bătea cu putere și parcă întrega-mi ființa se înfricoșa de existența lui, și de acele rapide ce-l faceau parcă și mai intens sa bată.Am zărit printre gene un 3 sfios, m-am gândit ca e deja târziu pentru a-mi spune un "noapte bună, copile", un dulce "buna dimineața" îmi cuprindea buzele-mi pre reci de frică.
Am descoperit cu entuziasm,că era una din cele mai interesante și ciudate dimineți de până acum. Că fiecare noapte are o dimineață a ei , un apus și un răsarit propriu, pe care-l privește cu emoție fără companie.