E noapte târziu și noi mergem mâna în mâna de-a lungul unei strazi aiurite și întunecate.Frigul șuieră nervos din toate direcțile,transformându-ne ușor în frig.Deasupra noastră doar cer negru;toate stelele s-au ascuns de frig în nori cenușii și reci.În fața noastră,doar lumina chioară a unor becuri degerate.Frigul face ca nasul să mă usture și picioarele să îmi tremure.Fiecare respirație inseamnă un val de căldură ce se risipește în viteză,urmat apoi de altul,și altul,și altul…Mai sunt doi pași pană la răscruce.Păna la despărtire.Ne oprim in loc,în frig si pustiu,sperând parcă să lungim momentul cât mai mult.Ne privim în ochi pentru o secundă prea repede trecătoare,apoi pornim din nou spre agonie,unde ne vom despărți pe veci,iar între noi se va așterne doar nimic rece și dens.