agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1359 .



Viața ca o furtună V
prose [ ]
Viața ca o furtună V

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [aidasofy ]

2010-02-24  | [This text should be read in romana]    | 




Zilele treceau destul de repede, se părea că totul se încheiase după niște discuții cu un procuror, care înțelese nevinovăția ei și că Mioara se sinucisese.
Intre Pia și Emil se închegase o prietenie la început, legată prin suferința lor, apoi sentimentele de compătimire reciprocă, se transformaseră în dragoste, iar Emil se mută la ea, deoarece el plătea chirie unde locuia, părinții lui fiind la țară.
Coșmarul Piei, părea însă că nu s-a terminat, aici. Intr-o seară, după ce tocmai veneau acasă de la cinematograf și cei doi comentau filmul lângă o ceașcă de cafea, se auziră niște bătăi în ușă, din ce în ce mai puternice. Emil deschise și fu luat imediat la întrebări, de doi bărbați îmbrăcați în negru.
- Cine ești dumneata ?
Luat prin surprindere, începu să se bâlbâie:
- Eu...su..sunt...Emil, pri...prietenul Piei.
- Și ce cauți aici? întrebă milițianul, îmbrăcat civil.
- Eu...aici stau.
- Ce aveți cu el? sări repede Pia, mai curajoasă.
- Cu el nu avem nimic, de fapt, cu tine avem domnișorică, replică milițianul, sarcastic.
- Ce?
- Te îmbraci imediat și mergi cu noi. Eventual îți iei și o bocceluță, că cine știe când mai vii înapoi.
Tinerii rămaseră ca trăzniți, însă Pia, dându-și seama despre ce este vorba, se îmbrăcă, își puse câteva schimburi într-o sacoșă și ceva de mâncare, iar la ușă spuse către Emil:
- Þine-te tare Emil! Și să ții minte, nu sunt vinovată cu nimic.
Băiatul rămase în ușă cu lacrimi în ochi. Sigur, știa toată întâmplarea, povestită de ea și de prietenii lor comuni, din fir-a-păr.
Cei doi securiști, împreună cu Pia ajunseră la sediul securității, unde o lăsară singură într-o cameră cu o masă și două scaune, fiecare de cealaltă parte. După puțin timp intră un bărbat cărunt, înalt, impunător.
- Tovărășico, ar fii mai bine să recunoști și să spui tot ce știi. E spre binele tău... îți va fii mai ușor.
- Ce să recunosc, ce să spun? întrebă Pia nedumerită și mirată.
- De ce ai omorât-o pe fata aia cu care stăteai și ce legături ați avut voi cu americanii. Se pare că tu ai și acum.
- Da, dacă asta se cheamă legătură. Eu sunt translatoare pentru limba engleză și stau 8-10 ore cu americanii din combinat și chiar cu soțiile lor.
- Zău...vezi că ai început bine? Și mai ce?
- Altceva nimic nu am să vă spun. Toată activitatea mea este scrisă în jurnalul săptămânal, ce se află în combinat. La fiecare sfârșit de săptămână dau raportul acolo și spun ce am vorbit cu ei sau cu soțiile lor, când am fost cu ele la cofetărie sau la coafor.
- Lasă tovărășico...că noi știm asta. Tu ne spui altceva acum, ce vorbești cu ei... ce secrete ale combinatului le spui. Noi suntem informați. Știm tot...
- Dacă știți, de ce mă mai întrebați pe mine?
Bărbatul ieși furios din cameră, se întoarse imediat cu niște coli și cu un pix, după care țipă pe un ton poruncitor:
- Scrie !
- Ce să scriu?
- Eu subsemnata...declar că le-am spus americanilor, despre tehnologia combinatului... hai că știi tu...ce le-ai spus.
- Doamne ferește, nu le-am spus nimic și nu scriu nimic. Si apoi ce să le spun eu, când toată tehnologia este a lor și eu abia reușesc să descifrez explicațiile despre utilaje. Ei știu mai bine decât mine.
- A...ești anarhistă...ai idei capitaliste, ții cu americanii... Scrie, se răsti din nou torționarul.
- Nu scriu nimic, răspunse Pia hotărâtă.
- Bine... stai că te aranjez eu pe tine, mai zise bărbatul și plecă furios.
Imediat intrară cei doi ce o aduseră la sediu. Unul dintre ei se apropie de ea și îi arse o palmă peste bărbie, încât căzu cu scaun cu tot.
- Ridică-te! porunci bruta.
Pia se ridică, încet și se așeză la loc pe scaun. Bănuind ce o aștepta, un fior de sfârșeală îi trecu prin tot corpul, dar hotărî să nu le facă pe plac torționarilor, indiferent ce se va întâmpla cu ea. Nu putea să spună ceea ce nu era adevărat.
- Scrie ! răcni unul dintre brute.
- Nu scriu, răspunse fata cu voce joasă, dar hotărâtă.
Urmă o serie de palme din partea unuia, iar celălat ținea de scaun să nu mai cadă obiectul de bumbăcit. După cinci minute, fața fetei era tumefiată, roșie, umflată.
- Scrie! Scrie ! Scrie!, atât auzea Pia printre lovituri.
- Nu scriu, răspunse într-un târziu victima de 45 de kilograme.
- Hai mă, s-o ducem în beci, o muri dracului și scăpăm și de asta, că ailaltă și-a făcut singură de cap.
Zis și făcut. O luară mai mult târâș și o aruncară într-o cameră, unde era întuneric beznă și-i aruncară bocceluța după ea.
Trezindu-se singură în beznă, Pia încercă să-și țină mintea trează, să poată gândi. Primul gând îi fu la Dumnezeu. Știa să se roage. Mama ei o învățase, în copilărie mergea la biserică. Apoi se liniști și încercă, mergând de-a bușilea cu mâinile înainte, să afle pe pipăite, dacă mai era cineva în cameră, dar nu dădu de nimic. Doar o mișcare ușoară simți și ceva catifelat și mic îi atinse picioarele. ’’e un șoricel’’ își zise fata, care se bucură că era cu ea, că nu era singură în acest beci, apoi se așeză pe cimentul rece, cu spatele răzămat de perete. Răceala peretelui era binevenită, se lipi cu fața de el spre a-și răcori obrajii și pentru câteva secunde adormi.
Trecuseră câteva ceasuri bune, când auzi pași și zornăit de chei. Apoi o lumină puternică i se puse în față. Își acoperi ochii cu mâinile și se adună ghem în colțul său, gândind: ’’Doamne ce m-o mai aștepta!’’
- Ridică-te, auzi o voce poruncitoare.
Pia se ridică cu greutate.
- Ia-ți bocceluța și pleacă! Auzi?...
Nu-i venea a crede...’’cum pot pleca?’’ spuse mai mult șoptit și mai mult pentru sine.
- Pleacă acasă și să nu spui la nimeni nimic, auzi? Până data viitoare să te gândești bine ce ai de spus.
Apoi, omul dacă-l putem numi așa, o împinse mai mult, pe culoarul lung și slab luminat, printr-o curte, afară în stradă.

va urma

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!