Ies pe ușă și,dintr-un pas, intru în apartamentul meu, care se află exact alături. Trîntesc geamantanul pe pat și scot atent lucrurile fine și de calitate, căutînd ceva adecvat pentru cină. Cora nu-mi mai iese din cap, și mă bucur, nerăbdător fiind să-i fac o surpriză cu hainele de dar.
Mă hotărăsc pentru un costum gri și o cămașă subțire, de un roz pal. Admirîndu-mă în oglindă, mîngîi impresionat cu palmele stofa moale și fină. Ceva îmi foșnește sub degete, astfel că mai trec o dată cu palmele peste haină. Simt ceva sub stofă și, curios, bag mîna în buzunarul de la piept. Scot un plic alb, pe care deja vreau să-l pun deoparte, cînd citesc numele meu pe el. Mă așez pe marginea patului și-l deschid; este evident, pentru mine.
Și, din acest moment, viața mea s-a schimbat dintr-o dată cu totul...
„Dragă Andrei,
cînd vei citi aceste rînduri, eu voi fi de mult plecat, poate chiar dispărut.
Te rog să nu iei o hotărîre pripită, stai și gîndește bine după ce vei afla cine ești tu, cine sînt eu și cine este Cora...
Numele meu este Leon Clemens, sînt tatăl tău, iar Cora este mama ta. Este de necrezut, dar, crede-mă, este adevărat!
La nașterea ta, acum 19 ani, Cora a fost foarte bolnavă, s-au ivit complicații, viața ei era în pericol, doctorii au spus că niciodată nu va mai putea avea copii, iar eu a trebuit să mă hotărăsc între ea și tine.
Cora și-a dorit ani la rîndul copii și, ani la rînd, constituția ei fragilă nu a suportat un efort de genul acesta. A pierdut o mulțime de sarcini, am consultat mulți specialiști, însă, deși ea s-a străduit curajoasă cu o mulțime de tratamente, toate au dat greș.
Acum 20 de ani, după ani de eșeuri, am găsit în sfîrșit un specialist care, printr-o metodă nouă și destul de complicată, garanta 70% păstrarea sarcinei. Nu e greu de înțeles cît s-a bucurat și pregătit Cora pentru copilul dorit. Dar, după cum ți-am spus, s-au ivit iar pe neașteptate complicații care puneau viața ei și a ta în pericol. Soarta este de multe ori nedreaptă, iar eu a trebuit într-un timp extrem de scurt să hotărăsc între ea și tine. Cora era viața mea, nu puteam să renunț, nu puteam să aleg între ea și tine, pentru mine era clar în acel moment, o iubeam prea mult, am ales fără să stau pe gînduri viața ei. Eram paralizat de groază să nu o pierd și restul îmi era indiferent.
După ce doctorii au făcut tot ce era posibil să o salveze, mama ta a zăcut o lună în comă, iar eu nu m-am mișcat de la patul ei.
Pe tine, după ce te-ai născut, o soră miloasă te-a dus la un orfelinat, în speranța să te scape, dar eu nu știam ce se întîmpla în jurul meu. Nimeni nu mi-a spus nimic văzînd probabil disperarea mea.
Te rog, nu înțelege greșit, Cora era pentru mine unicul sens pentru care trăiam, nimic nu era mai important, și, fără să știu de soarta ta (eram convins că nu mai ești în viață), i-am spus, cînd și-a revenit, că a pierdut copilul. Eu eram cel mai fericit că ea trăiește.
I-a trebuit mult timp pînă s-a însănătoșit, durerea sufletească lăsînd urme adînci, a albit dintr-o dată, trebuia să o vezi cînd era tînără, cînd ne-am cunoscut, era cea mai frumoasă fată din oraș.
După ce s-a făcut ceva mai bine, am plecat cu ea în străinătate, unde am stat cîțiva ani, mai mult din cauza mamei tale, care nu putea uita pierderea ta. După ce ne-am întors, amintirile au revenit, astfel încît am plecat iar, eu acceptînd un post de profesor la o universitate din Paris, trăind zece ani departe de casă. Se pare însă că trecutul nu ne dădea pace și ne trăgea înapoi spre amintirile neuitate. Am găsit acest apartament unde ne-am mutat și unde speram să ne regăsim liniștea. Eu mi-am dedicat viața pentru fericirea mamei tale, dar acum un an am aflat de existența ta. Printr-o minune ai supraviețuit și tot printr-o minune am aflat de orfelinatul unde ai crescut. Te-am căutat acolo, dar deja părăsiseși locul acela și a trecut mult timp pînă avocatul meu ți-a dat de urmă.
Nu puteam, îmi era greu să cred că tu ești într-adevăr, îmi făceam zi și noapte reproșuri că nu m-am interesat imediat atunci de tine, nimic nu mi se părea plauzibil, ce puteam spune mamei tale, dacă nu era totuși adevărat?
Te rog să nu mă înțelegi greșit, am vrut să aflu mai întîi ce fel de om ești, cum ai crescut și care este situația ta actuală. Din nefericire, avocatul mi-a spus că nu trăiești prea bine și stai la un prieten, Andrei!...am fost atît de disperat cînd am auzit toate acestea, nu am îndrăznit să-i spun mamei tale de existența ta!
Este adevărat că atunci nu o mințisem, eram convins că nu ai supraviețuit, dar greșeala mea de neiertat a fost că nu m-am interesat mai amănunțit ce s-a întîmplat cu tine, știind prea bine cît contezi tu pentru ea. Mi-era frică de reacția ei, dacă nu va mai vroia să știe de mine, sau dacă se îmbolnăvea iar? Atunci, am țesut alt plan căutînd în acest fel să-mi repar greșeala.
Am făcut tot posibilul să te scot din cămăruța unde stăteai la prietenul tău și să-ți ofer pentru început o locuință omenească, am cumpărat sub alt nume acest apartament lîngă noi unde stai acum, și am știut că a sosit ziua să-mi plătesc greșelile. Am hotărît să las locul meu ție și să-i ofer mamei tale copilul pierdut după care a plîns atîția ani.
Din acest motiv plec, înainte ca tu să te muți aici, într-o expediție în Africa, dacă va fi necesar voi dispare chiar pentru totdeauna, dar voi fi mereu alături de voi. Ultima mea dorință este să o faci pe Cora fericită; avocatul meu a primit toate instrucțiunile, cum să-i aducă la cunoștință adevărata ta identitate. Mi-a fost imposibil să-i mărturisesc Corei greșeala pe care am făcut-o! Te rog, nu mă condamna, acum știu, a fost cea mai mare greșeală din viața mea, poți crede despre mine că am fost un laș. Am fost, într-adevăr, de dragul ei!
Am aflat de la avocatul meu că tu te-ai transformat într-un bărbat atrăgător și că asemănarea cu mama ta este extrem de evidentă. Sunt foarte mîndru de asta, și regret nespus că nu voi fi martorul întîlnirii voastre.
Dragul meu fiu, am luat toate măsurile necesare ca tu să intri în drepturile tale. Am calculat totul pînă la ultimul detaliu și te rog să mă ierți dacă în toți acești ani nu ai dus-o așa de bine și cum ți s-ar fi cuvenit.
Ai să te miri găsind scrisoarea asta în costumul meu, dar, o cunosc pe Cora prea bine și sînt convins că ea va intra într-un fel în legătură cu tine, generozitatea ei față de alte persoane, mai ales tinere, este foarte mare. În afară de asta, am vorbit cu Paul, avocatul nostru să-i inspire Corei idea de a dărui lucrurile mele, mai ales că tu stai alături de ea și precis te-a remarcat.
Și ce frumos gînd, tu să primești lucrurile mele!
Te rog foarte mult, după ce citești aceste rînduri, să intri în legătură cu avocatul meu, care așteaptă vizita ta. Adresa și numărul de telefon sînt pe cartea de vizită, pe care o vei găsi tot în plic.
Doresc să-ți mai spun că ai un prieten de neprețuit în Roman, el a fost inițiat în toată această poveste și a colaborat cu rîvnă și entuziasm pentru ajutorul tău.
Dragul meu fiu, îți doresc o viață fericită alături de mama ta! Cu durere îmi închipui ce frumos ar fi fost să trăim ca o familie întreagă și fericită, dar Cora nu m-ar fi iertat niciodată pentru că atunci am renunțat atît de indiferent la tine. Pe tine te rog încă o dată să mă ierți. Cu drag, te îmbrățișează tatăl tău,
Leon.
Am rămas încremenit pe marginea patului, citind din nou frînturi din scrisoare, incapabil să-mi adun gîndurile. Acum mi-aduc aminte de multe întîmplări mărunte din trecut. De multe ori credeam că am avut numai noroc, atunci cînd găseam un job bine plătit, eram tot timpul mînat de o neliniște și de o căutare lăuntrică, nici eu nu știam de ce este așa. Credeam că sînt incapabil să stau undeva mai mult timp, eram mînat de un dor, nimic nu mă satisfăcea, era o tristețe inexplicabilă în inima mea; acum știu și înțeleg, dintr-o dată, totul!
Mama mea! Am o mamă care trăiește, o mamă micuță și scumpă, drăgălașă și fragilă, pe care o pot ajuta și ocroti, care este atît de aproape de mine! O văd pe Cora în fața ochilor și simt din nou cît de apropiată îmi este. O mie de gînduri îmi trec prin cap, cum va fi viața de acum înainte alături de mama, cum vom recupera timpul nesfîrșit de lung care ne-a despărțit,tot felul de planuri se învălmășeau alandala prin mintea mea înfierbîntată. O bucurie necunoscută îmi umplea inima, o nerăbdare de a o vedea din nou mă cuprinsese am sărit de pe pat învîrtindu-mă năuc prin cameră, gesticulînd cu mîinile și vorbind cu pereții. Am scos nerăbdător cartea de vizită din plic și dintr-un salt am fost la telefonul din hol.
-Numele meu este Andrei Clemens, doresc să vorbesc cu Domnul Wendt! - avocatul îmi răspunde cu un glas adînc și liniștit; se bucură că mă aude și într-o jumătate de oră va veni, să-mi facă o vizită. Îi explic de invitația Corei la cină, acesta fiind plăcut surprins de pasul deja făcut, care ușurează situația delicată. Propune să ne se întîlnim, pentru cină, la Cora în apartament. Mai respir o dată adînc și mă pregătesc cu genunchii moi să mă duc la MAMA.
Ies și sun la ușa Corei, care apare cu telefonul la ureche. Ea mai spune un la revedere grăbit și închide, făcîndu-mi semn să intru. Am intrat năuc și urechile îmi vîjîiau ca sub o presiune insuportabilă.
-Sper că nu vei avea nimic împotrivă dacă mai vine cineva la masă? - întreabă Cora, uitîndu-se cu teamă în ochii mei. Avocatul soțului meu a dat telefon și dorește să treacă pe aici, se pare că are ceva important, ce nu suferă amînare. Este un bărbat foarte drăguț, m-a ajutat foarte mult cînd Leon a dispărut, sînt sigură, vă veți înțelege foarte bine.
Eu nu am, bineînțeles, nimic împotrivă și nerăbdarea mă face să-mi tremure glasul.
Andrei!, ai răcit cumva de la ploaie? Arăți de parcă ai avea febră, am să-ți fac un ceai fierbinte mai spune Cora și dispare spre bucătărie.
O urmăresc cu ochii și încă nu-mi vine să cred, aș vrea să strig în gura mare: da, mamă, mă simt de parcă aș avea febră, da! acum, că te-am găsit, mi se pare totul un vis, aș vrea să te iau în brațe și să te învîrtesc prin toată camera, să te strîng la pieptul meu, să-ți sărut fața chinuită de durere, să te mîngîi pe părul încărunțit prea devreme! Da, mamă, sînt fericit că am ajuns acasă! Mă las încet pe marginea scaunului, copleșit de bucuria care parcă-mi sparge pieptul.
Cora apare cu o ceașcă fină, din porțelan, și, grijulie, îmi spune să mă așez comod în fotoliul moale, punîndu-mi alături pe măsuță ceașca aburind cu ceaiul aromat. Nu mă pot sătura privind-o, orice gest al ei vreau să-l păstrez în minte, faptul că stă în fața mea mi se pare un vis și mi-e frică să nu mă trezesc. Aș vrea să o iau în brațe, să simt mîinile ei de mamă pe fața mea, niciodată nu am simțit asta și acum îmi dau seama cît de mult am dus lipsa. Cred că mai am puțin și-mi pierd mințile!
Friptura răspîndește un miros îmbătător și de abia acum îmi dau seama ce foame-mi este, nu am mîncat nimic toată ziua. Cora vrea tocmai să se așeze vizavi de mine în fotoliu, iar eu moleșit de ceai, de bucurie și de căldura care mă cuprinsese o priveam amețit, cînd sună la ușă.
A!... a sosit Paul! exclamă ea ușurată. În sfîrșit, putem sta la masă...