Poți să fii alergic la icre negre? Că eu am găsit, le-am mâncat, și mi-e ciudat; nu știu dacă mi-au picat rău la stomac sau dacă mi-au plăcut prea mult și plăcerea m-a dat peste cap.
Vreți să vă spun unde le-am găsit?
La un magazin mare și luminos, dar nu pe rafturile aranjate ispititor. Erau într-o parte pe care o vezi doar dacă nu ai ce face și mai mult te plimbi prin magazin. Nu știu dacă ați încercat vreodată; eu fac asta des.
Și înainte să mă îndrept eu spre raftul acela, un alt om mi-o ia înainte. Se uită în stânga, în dreapta, ia două borcănele și se îndepărtează. Îi era oare teamă să nu îl vadă cineva? Eu l-am văzut, și el pe mine, dar cine știe, poate nu se sperie de copii.
Cu nerăbdare și un pic de teamă în același timp, mă apropii de raft. Pe borcănelele la fel cu cele pe care le-a cumpărat omul dinaintea mea scria "Icre negre". Și ciudat, eticheta de sub ele avea o grămadă de prețuri, din ce în ce mai mici. Ajunseseră cam la prețul unei pâini. Mai erau și alte borcănele, dar nu le-am acordat atenție. Eram prea fascinată de borcănelul meu, nici n-am putut să-l las din mână și să-l pun în coș.
Și uite că mai înainte l-am mâncat. Și mai am și acum furnicături. Mă simt crescând parcă. Sper să nu dau cu capul de tavan când mă dezmeticesc.
Din ziua aia mă simt ciudat când merg pe stradă. Mulți nu cred că au mâncat icre negre în viața lor. Dacă ar ști ce bune sunt... Alergie nu am avut, că nu mi-a apărut nicio bubă. Dar poate unii au. De unde să știu eu?
Poate o să întâlnesc până la urmă un om care să mă lămurească și să mâncăm împreună icre negre. Poate mai încercăm și celelalte borcănele.
Deocamdată îmi cumpăr, din când în când, câte un borcănel. Și tot așa mă iau furnicăturile. Câteodată însă mă trezesc speriată, cu un gol parcă în mine. Atunci ies pe stradă și mai mai că strig din priviri să facă un semn cine știe prin ce trec eu și îi plac la fel de mult icrele negre.
Cum ar fi fost viața mea fără să le descopăr? Că mă gândesc și la asta. Mai ales când mă uit la borcanul gol. Mai fericită poate, că nu aș mai fi stat așa, tot așteptând. Câteodată plâng așa de tare... adorm plângând. A doua zi dispare însă tristețea. Ba chiar îmi vine vreo idee cum rar se întâmplă. O dată am găsit dimineața un bob de icre negre sub pernă. Am vrut să îl mănânc, dar arăta diferit de celelalte, așa că l-am pus într-un borcan al lui. Poate s-a strecurat vreo lacrimă sub perna mea moale și s-a transformat. Oare așa au apărut și cele din magazin?
E jumătate borcănelul meu acum. Și deși sunt numai lacrimi, și fiecare numai una din zecile de surori pe care le-au avut, dacă ar fi cutremur eu pe ele le-aș lua și aș fugi. Aș fugi cât m-ar ține picioarele, și m-aș feri de toate lucrurile care ar cădea, mai mai ca o șopârlă. Dacă nu aș fi avut borcănelul m-aș fi băgat sub masă, sau sub tocul ușii, rugându-mă să scap. Dar cu Borcănelul... flăcări ar ieși de sub tălpile mele. Aș alerga, și-aș alerga, și m-aș alătura, în final, celorlalți oameni din sânul câmpului deschis.