Pe propria piele am învățat că singurătatea ucide încet dar sigur.Am învățat că zâmbetul forțat mă urâțește,mă aruncă într-o vâltoare din care nu mai pot iesi.
Pe propria piele am învățat că există foame de dragoste;setea de iubire și întuneric,foamea de prieteni,de amici,setea de ură.
Îmi spun tot timpul că am nevoie să plâng în brațele tale,am nevoie să înfloresc la pieptul tău,am nevoie să adorm lânga inima ta doar ca tu să fii fericit cu fiecare respirație de-a mea,cu fiecare lacrimă de-a mea,cu fiecare bătaie a inimii mele.
Foamea de dragoste ne ține împreună,pentru care trebuie să socializăm,să lucrăm împreună,să ne suportăm reciproc.
Suntem o grădina imensă de flori amestecate cu scaeți,limba soacrei,bonsai si toate cele.!