-Ce ai?
-Cum ce am? N-am nimic...
-Da, ai dreptate.N-ai nimic. Nici casă, nicio situație. Ești un papă-lapte de 25 de ani cu care vroiam să mă mărit. Ce bine că măcar reușești să faci și tu ceva în casa asta. Și o faci al naibii de bine.
-Ce fac eu atât de bine?
-Mai și întrebi? Gândește-te puțin. Ne-am cunoscut acum 9 luni, în barul de la colțul străzii. Dormeai toată ziua în patul ăla, unde nici șobolanii nu puteau sta. Îmbrăcat cu aceași cămașă ruptă,facută ferfeliță de atâta mizerie, ai venit la mine și mi-ai spus:Fato,m-am îndrăgostit de tine!
-Și ai crezut?
-Lasă, știi tu ce am crezut. Ești un cuceritor, n-am ce zice...
-Sunt și mă mândresc cu asta. Acum spune-mi, ce fac eu așa de bine?
-Lasă asta, ce mâncăm astăzi?
În fiecare zi exista această dilemă. Și nu era rezolvată numai după obișnuita ceartă de dimineață. Le intrase în minte ideea că o ceartă bună le alunga foamea. Și chiar funcționa. Bineînțeles că totul decurgea după niște reguli bine stabilite dinainte. Ceartă, alungarea foamei, acțiune. Uneori săreau peste un pas dar totul revenea la normal după ce ea lua o palmă după cap. Odată, vrând să facă pe deșteptul , a lovit-o atât de tare încât ea a cazut și de jos nu s-a mai ridicat. Medicii au spus că a fost infarct, familia ei spusese că a fost el, el a zis ca de vina fusese El. Totuși poliția a avut ultimul cuvânt de spus.
-Este adevărat că ai lovit-o cu palma după cap?
-Da, este adevărat.Dar era ceva obișnuit. În fiecare zi o loveam... Pentru noi era ceva normal. Așa cum voi vă sărutați femeile așa o loveam și eu... Nu vi s-a întâmplat niciodată ca sărutându-vă cu prea mult patos să o mușcați de buze?
-Ce nemernic... Măi omule, noi trăim într-o societate care condamnă violența. Cum poți compara un sărut, care este dovada iubirii, al apropierii între 2 persoane...
-Da da, al apropierii. Ce dovadă a apropierii mai bună vreți voi decât ceea ce făceam noi? Ea era nevoită să vină aproape de mine pentru a o...
-Lovi! Asta vrei să spui?
Un ofițer s-a ridicat de pe scaun și i-a dat o palmă zdravănă după cap așa încât el,din inerție,s-a lovit de masa metalică la care era așezat. Ghinionul a fost că paharul cu apă care se oferea pentru a mai destinde atmosfera era așezat exact în direcția în care din inerție...
Þăndări... Cioburi pe masă... Cioburi în capul lui.
Medicului de la urgență i s-a spus că el vroise să se sinucidă. Bine,medicul nu cunoștea situația și a făcut ceea ce știa el mai bine. Adică nimic. Era doar medicul de gardă. După ce ajunsese în sala de operații “sinucigașul” a fost operat și din cauza întâmplării a rămas cu o mică cicatrice. Pe față,frunte,la nas,chiar si lobul urechii.
-Ajutor! Unde mă aflu? Ce mi s-a întâmplat?
-Taci mă, că nu ești tu singurul din acest salon.
-O… Domnule polițist. Vedeți, vă respect. V-am spus domnule.
-Bine, taci și odihnește-te. Era să mori.
-Cum? Ce mi s-a întâmplat?
-Nu-ți amintești?
-Nu-mi amintesc absolut nimic.
-Ce bine… Ce bine că te simți mai bine. Zău! Chiar mă bucur. Să-ți povestesc. Ieri, era toamnă iar tu te plimbai prin parc. Știi, parcul acela renovat de pe strada Cimitirului. Și cum mergeai tu,așa crăcănat, ai călcat într-un cactus.
-Și m-am lovit? Sau ce vrei să spui?
-Da pe dracu… Ascultă în continuare. Astăzi este iarnă. Îți place să mergi cu sania, nu?
-Da, îmi place la nebunie.
-Bine atunci. Erai cu sania și ai căzut.
-Stai puțin. Ieri era toamnă iar astăzi este iarnă?
-Da.
-Cum?
-Simplu. Ieri a fost 30 noiembrie. Astăzi e 1 decembrie.
-Ceva nu se leagă. Nu, povestea cu cactusul și sania pare credibilă, dar chiar să fie astăzi iarnă și ieri toamnă, e incredibil!
-O să-ți dai tu seama că ceea ce spun eu este adevărat.
-Bine, lasă asta. Medicii ce-au zis, mai am mult de trăit?
-Până la primăvara.
-Atât de puțin? Știam eu că până la urmă o să mor răpus de cancer…
-Într-adevăr. Este posibil.
-Cum posibil? Nu am cancer?
-Nu. O să mori ușor.
-Cum? Cât de ușor?
-Cât se poate de ușor.
-O, nu. Ieri-alaltăieri am simțit palpitații puternice la inimă. Nu te mai ascunde după deget… Zi-mi! O să fie ca un infarct?
-Nu chiar, n-o să te doară așa tare.
-Da ce-i atunci? Spune-mi, că înnebunesc dacă nu aflu până mâine.
-Bine atunci. O să aștept până diseară și o să-ți spun.
-Ajutor! Omul ăsta vrea să mă înnebunească…
-Ușurel prietene, o să mori împușcat.
-Aaa, îți mulțumesc, mi-ai luat o piatră de pe inimă. Totuși,am văzut în filme că împușcat e chiar simplu nedureros.
-Ma faci să râd. Depinde unde intră glonțul. Am văzut unul care a trăit încă 5 ore după…Chinurile iadului, nu alta.
-Oricum o s-o merit.
-Deci recunoști și tu, o meriți într-adevăr. Dacă eram în locul judecătorului te-aș fi așezat pe scaunul electric.
-De ce? Pentru că am lovit-o pe prietena mea? Și ea a murit, ca proasta.
-Totuși ,ai dreptate. Nu a fost chiar atât de grav.
-De vină a fost mărul ăla. Al naibii măr…
-Ce tot vrei să spui?
-Să-ți povestesc. Deci, eu furasem, cu o zi înainte, un măr roșu mare… Cât o nucă. Îți imaginezi. Curăță tu un măr de marimea aia cu ditamai toporul.
-Nici eu n-aș reuși. Nu-mi spune că de nervi ai lovit-o pe prietena ta cu ce aveai în mână?
-Nu-ți spun. Pentru că nu am lovit-o cu nuca.
-Dar doctorul. A spus că a fost infarct.
-Infarct a făcut prietena ei când a văzut-o. Era în cameră.
-Și tu om deștept ai sunat la Salvare.
-Poi nu? Cum pot lăsa să moară un om nevinovat? N-aș putea face așa ceva.Mai bine aș orbi decât…
-Mai bine.
-Și tu, ce tot stai aici în camera asta, domnule polițist?
-Te păzesc pe tine.
-Da de cine mă păzești?
-Tu vrei să știi prea multe. Odihnește-te.
După această scurtă discuție, totul s-a petrecut după cum domnul polițist spusese. El nu mai apucase primăvara deoarece plin de remușcări că prietena prietenei lui nu murise de la infarctul ăla, evadase. A devenit un alt om. Cicatricele pesemne. Și-a facut și-un rost în viață.Și-a făcut rost de promisiunea Tatălui că-l va înmormânta pe strada Cimitirului.
Început.