New York, 22 martie

LUNA ACEASTA am cumpărat o republică. Capriciu costisitor și care nu va avea urmări. E o dorință pe care o aveam de mult timp și am vrut să mă scap de ea. A fi stăpân al unei țări îmi închipuiam că-mi va da mai multe satisfacții.
Ocazia era bună și afacerea s-a încheiat în câteva zile. Președintele se găsea la strâmtoare, guvernul, compus din oamenii lui, era în primejdie. Tezaurul republicii era gol : a crea impozite noi, ar fi însemnat prăbușirea întregului clan care era la putere — și poate o revoluție. Se și găsise un general care înarma bande de nemulțumiți și care promitea slujbe și funcțiuni primilor veniți.
Un agent american, care se afla acolo, mă înștiința. Ministrul de la Hacienda aleargă la New York: în patru zile ne-am înțeles. Avansai un oarecare număr de milioane de dolari republicii și, în plus, fixai Președintelui, tuturor miniștrilor și secretarilor lor o leafă dublă fața de aceea pe care o primeau de la stat. Aceștia mi-au dat ca amanet — fără ca poporul să știe — vămile și monopolurile. În plus, președintele și miniștrii au iscălit un covenant secret, care-mi asigură, în mod practic, controlul întregii vieți a republicii. Deși când mă duc acolo am aerul unui simplu oaspete în trecere, sunt, în realitate, stăpânul aproape absolut al țării. Zilele acestea, a trebuit să dau o nouă subvenție, destul de importantă, pentru reînnoirea materialului armatei și. În schimb, mi-am asigurat noi privilegii.
Pentru mine, spectacolul este destul de distractiv. Camerele continuă să legifereze, în aparență libere; cetățenii își închipuiesc mereu că republica este autonomă și independentă și că de voința lor depinde mersul lucrurilor. Nu știu că tot ceea ce au iluzia că posedă - viață, avere, drepturi civile - depinde în ultimă instanță de un străin care le este necunoscut, adică de mine.
Mâine pot să ordon închiderea parlamentului, o reformă a constituției, dublarea taxelor vamale, alungarea imigranților. Aș putea, dacă mi-ar face plăcere, să dau pe față tratatele secrete ale camarilei de la putere și să fac să cadă guvernul, de la președinte până la ultimul secretar. Și nu mi-ar fi imposibil să împing țara pe care o am în mâini să declare război uneia din republicile vecine.
Această putere ocultă, dar nelimitată, m-a făcut să petrec câteva ore plăcute. Desigur că a suporta toate plictiselile și sarcinile comediei politice e o oboseală tâmpită ; dar să fii cel ce pune în mișcare marionetele care în dosul cortinei poate să se distreze trăgând sforile păpușilor, supuse la toate mișcările sale, este o meserie plină de voluptate. Disprețul meu pentru oameni găsește aici o hrană savuroasă și mii de motive care îl confirmă.
Eu nu sunt rege decât incognito și al unei mici republici în pericol ; dar ușurința cu care am ajuns să pun stăpânire pe ea și interesul evident pe care-l au toți cei inițiați, de a păstra secretul, mă fac să gândesc că alte națiuni mult mai întinse și mai importante decât republica mea, trăiesc, fără să observe, într-o dependență asemănătoare de misterioși suverani. Cum cumpărarea unor asemenea state cere mult mai mulți bani, în loc de un singur stăpân, ca în cazul meu, va fi vorba de un trust, de un sindicat financiar, de un grup restrâns de capitaliști și de bănci.
Dar am bănuieli sigure că alte țări sunt în mod sigur guvernate de mici comitete de regi invizibili, cunoscuți numai de oamenii lor de încredere, care continuă să joace cu naturalețe rolul de șefi legitimi.

(Giovani Papini – Gog)