Slab și înalt, cu privire ironică înțelegătoare, din care izvorau alternativ scântei de veselie, săgeți dojenitoare, sau limpezimi de duioșie și înțelegere, și-a trăit tinerețea năvalnic.
Domina și hipnotiza interlocutorii, atrăgând ca un magnet.
Crea fără vreun scop anume dependență, revărsând asupra partenerului de conversație o nețărmurită și iluzorie siguranță.
Apărea, de preferință din partea sa, pe nepusă masă bulversând, electrizând, fără să ceară direct, dreptul de a organiza momentul.
Dispărea intempestiv, la fel cum apăruse, rupând vraja în care se scăldaseră cei de față, luând cu el ustensilele nevăzute cu care configurase misterul.
Vrăjitorul ieșea din scenă lăsând în urma sa diafana mantie magică a promisiunilor prin care se întrezărea banala realitate.
Era modul lui de a crea dependență.
Dorit de toți cei ce aveau în structura intimă microbul aventurii, al distracției, era catalizatorul ce anima atmosfera, jucându-se ca un copil fără vârstă cu cei ce doreau să facă același lucru, în același timp.
Nu o dată, pornind de la revederea pe stradă a unui cunoscut oarecare ce îndeplinea criteriile lui de sociabilitate, încropea petreceri ad-hoc, cu durată imposibil de precizat.
Prieteni, sau cunoscuți, devorau timpul comun cu frenezia copiilor ce descoperă un nou joc.
Mereu alte figuri completau anturajul cunoscut aducând cu prezența lor nuanțe de parfum nou .
Erau apariții ce se împleteau cu obișnuiții nelipsiți în astfel de ocazii , completând ca un nou condiment, cu valoare exotică, rețeta savantă a unui fel culinar cunoscut și așteptat.
Totul era inițiat printr-o banală invitație acasă, acceptată cu bucurie, în spațiul care îl definea suplimentar pe tata, adică, la domiciliul său din Balta Albă, în sufrageria apartamentului de la etajul trei, ce se transforma în salon de primire al castelului vrăjit..
Prin câteva mișcări de maestru al improvizației se alcătuia decorul, petrecerea căpătând culoare și încărcătură de basm.
Alăturarea obișnuiților acestui fel de evenimente completa decorul și povestea se desprindea de realitate.
Prieteniile se legau și se amestecau într-o atmosferă din care nu lipseau momentele încărcate de fior artistic.
Etalate cu dibăcie de frații mei și de mama, calitățile de virtuozi, recunoscute unanim de instanța celor prezenți, completau fericit atmosfera.
Personaj cu personaj, povestea căpăta consistență, participarea tuturor la completarea atmosferei făcându-se pe nesimțite.
Spun aceasta acum, când de pe simeza memoriei îmi fac semn de recunoaștere personaje cu statut celest ce au luminat societatea românească prin talentul lor, prizoniere și ele în colivia acelor vremuri și care, fără nicio reținere, s-au perindat pe locurile din jurul mesei de la etajul trei, al unui apartament obișnuit de cetățean al urbei.
Vocile și instrumentele lor alungau vremelnic rumoarea, ce se transforma în încântare, pentru ca brusc, să se recompună în nimb de fericire și mulțumire, din care se împărtășeau toți, uitând de clipa care trecea zâmbind odată cu ei.
Somități cunoscute, artiști, sau oameni simpli, se amestecau renunțând fără regret la rutina și masca convențiilor, a resentimentelor, sau a concepțiilor preconcepute, savurând cu desfătare clipa și condiția comună.
Se râdea și se consuma fără reținere de la hrana, băuturi diverse, fructe exotice, fel de exprimare și până la bancuri, muzică, filosofie, politică.
Fiecare detaliu devenea important pentru susținerea atmosferei.
Erau momentele în care, împreună, aveau puterea să stingă războaie, să aprindă imaginația, sau să schimbe impresia despre rostul fiecăruia și valoarea celorlalți.
Morale și moralizatoare, cu valențe și influență profundă, erau acele întâlniri.
Cu toate că limbajul era unul liber, neîncorsetat de pseudo reguli de comportament, nimeni, niciodată nu a disonat cu bună știință, sau pentru a modifica rostul și liniștea celorlalți.
Erau incognitouri cu încărcătură spirituală, culturală, de veselie și bucurie de viață .
În urma lor se lăsa liniștea încărcată a rutinei zilnice.
Fiecare își relua locul cunoscut, masca, rosturile și trăirile personale.
Nu odată ne surprindeam râzând, amintindu-ne secvențe din timpul agapelor trecute.
Ne-a făcut bine prezența acelui "popor magic" în timpul copilăriei noastre, pe fondul vremurilor anoste și sufocate de ticuri politice și supraveghere insistentă.
Au fost lecții de viață trăită, din care am reținut esențele și formulele vrăjilor prin utilizarea cărora totul capătă forma și parfumul dorit.
Alchimia aplicată individual a avut ca rezultat destinul fiecăruia dintre noi.
Miracolul vieții, completat cu rețetele din manualul de magician a împlinit dorințe, a materializat speranțe, a construit poduri peste vâltori ce păreau de ne trecut, purtându-ne prin labirintul vieții până azi.
Amintirile, purtate cu sfințenie în memorie, s-au aprins în momente de singurătate, luminând bezne și pereți de ceață, legând trăitul trecut cu imaginatul viitor.
Nici nu știu când a trecut peste noi și imaginile din albumul cu amintiri, un sfert de secol.
Un sfert de secol de la plecarea lui spre misterele pe care le intuia și le zugrăvea cu aură de artist genial pe pânzele vieții.