agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-04 | [This text should be read in romana] |
2006
Iarna a fost grea. Întâmplări diverse made in germany, limpezi și pe înțelesul tuturor: mărire de taxe, de asigurări de boală, câteva explicații stereotipe, experți în costume și priviri la fel de cenușii la TV și apoi imediata intrare în vigoare a tuturor legilor. S-a tăiat ajutorul de înmormântare, s-a tăiat subvenționarea biletelor de tramvai și tren pentru pensionari. Tratamentele pentru bolnavi s-au redus de la 5 săptămâni la 3. O iarnă grea, a nins câteva zile continuu. O iarnă pe care nu o voi uita. Mama și-a luat rămas bun în stilul ei: a umplut toate oalele cu sarmale, colțuri de balcon cu saci de mere și cartofi, salamuri de toate lungimile și gusturile, a transformat pentru ultima dată apartamentul înainte de Crăciun într-un mic magazin, a spus „zu spät” (prea târziu), ne-a zâmbit și-a murit. O iarnă grea. Era o dupămasă de Craciun și nu fusesem niciodată la un institut de pompe funebre. Pe masă însă mama adunase câteva cărți de vizită printre mormanele de nasturi, ace și elastice de toate mărimile. Am sunat la prima pe care am văzut-o. Domnul Klaus arăta ca un hipi sau ghitarist, nu ca un cioclu. Păr lung, strâns în codiță, un inel pe degetul mic, unghii date cu lac transparent. Zâmbetul gol, da, ăsta putea fi de cioclu, cred însă că provenea mai degrabă de la o profundă plictiseală sau de la gerul, ce nu se lăsa învins de soarele de iarnă. Într-un fel îmi arăta deschis că îi stricasem a treia zi de Crăciun. L-am întrebat ce-a facut înainte de a vinde coșciuge, lumânări și coroane: - Am fost șomer. - Și înainte? - Am fost vânzător de ațe, papiote și stofe. - Nu ați studiat psihologia? am adăugat eu în transă, nu că m-ar fi interesat trecutul lui, dar nu mă puteam abține să nu îl întreb, pentru că acest bărbat între două vârste îmi arăta vizibil cât de nelalocul nostru ne crede, că vin apăsată de durere în plin Crăciun, stricându-i buna dispoziție, cu toate că el ar fi trebuit să-mi ridice moralul și să mă bată pe umăr, să pot rezista în fața morții, care se apropiase atât de tare de familia mea. Nici întrebările mele nu au reușit să-i spulbere plictiseala. A continuat ca un vânzător lipsit de orice percepție a tragicului, ce pe noi aproape că ne sufoca, dacă nu respiram mai adânc. Până și respiratul în sine am învățat în acele zile poate să doară fără să te fi lovit de nimic. Luni de zile aveam sentimentul că respir pietre nu aer. - Ați dori un sicriu alb sau negru? Cu mânere aurite sau din cupru roșcat închis? - Culoarea nu ne interesează, din lemn ...am continuat..... - Ah, stați puțin, vă pot oferi ceva din colecția de vară, stil italian, cu un pled roz, cu o margine cu dantele din Veneția , o oază pentru ochi.....Sau o colecție de toamnă, în culori pastel, le-am importat din Suedia..... Durerea avea un gust ciudat la auzul acestor descrieri. Orele treceau pe lângă mine și nu mă lăsau nici să plâng, nici să râd. El îmi descria Italia, primăvara și toamna, întindea mâna lui cu unghii lăcuite pipăind datelele de parcă vorbeam de o altă ceremonie nicidecum cea de înmormântare.... - Mama a dispărut, a fost o femeie în vârstă, nu cred că o vor mai interesa dantela și culoarea..... Cu un zâmbet aproape studiat în oglindă a răspuns: - Nu se știe niciodată....hihihi.... Atunci fiica mea care se uita la o revistă a colecțiilor de toamnă și vară pentru morti și-a ridicat privirea și a spus: - Bunica nu a fost niciodată în Italia, nu, nu ne interesează stilul italian, dorim un coșciug normal, din lemn, iar păturica poate să fie cu sau fără dantele, dragostea nu se măsoară prin formă, câți ciucuri are o ladă de zestre sau lungimea dantelei... - Ce știi tu, ce ar dori bunica ta, esti mica!, a replicat domnul Klaus, tu nu ți-ai dori să pleci din lume îmbrăcată în roz? - Eu mi-aș dori să nu plec vreodată și dacă totuși trebuie să plec este egal cum, dar nu cred că mă mai interesează stilul ....Bunica nu a fost in Italia, nu înțelegeți? Dl. Klaus se făcea că nu aude, vorbea despre lumina Italiei și mirosul de pădure care îl emană lemnul bine preparat al cutiilor într-adevăr frumoase. - Ah, am uitat, adăugă el, aranjându-și cu o mână coada pe umâr și cu cealaltă pipăind vizibil mulțumit dantelele bogate ale coșciugelor dichisite, am uitat, este o ofertă.......2.800, - de euro și nu 4.000,- ca până ieri…. Dacă nu aș fi stat pe scaun aș fi leșinat și poate că ne-ar fi trebuit chiar două cutii. Dl. Klaus când a văzut cum mă albesc la față a făcut o piruetă, a dat o perdea la o parte și ne-a arătat cu un ton schimbat, neafectat, acel ton probabil cu care a vândut înainte papiote, covoare si aspiratoare.......da, ne-a arătat sicriele normale, pentru oamenii de rând, pe care le ținea după o perdea. Probabil că pe cele din Italia și Suedia nu le cumpărase nimeni și dorea să ni le ofere tocmai nouă cu orice preț. - Eh, înteleg, doriți totul simplu.....răspunse dl. Klaus uitându-se la ceas. - Da......moartea este un drum, un drum în care nu ne putem permite prea multe zorzoane, sacoșe, greutăți, mama a cărat destule.... Acele momente au făcut să mă simt deplasată în biroul plin de lemne și pături pregătite pentru cei ce nu mai sunt. Moartea bătuse la ușă, lumea era de acum cu susul în jos, iar eu eram obligată non-stop să socotesc cât costă fiecare gest pe care trebuie să-l fac, fiecare hârtie sau aprobare. - Da, doamnă, știu că vă e greu, dar mama dumneavoastră merită tot ce e mai bun...... - Merita domnule, acum e moartă, acum o vom conduce la groapa care spre bucuria mea și-a plătit-o singură și atât.... - Vai, nu e așa....stați, nu uitați că trebuie să mai plătiți groparii. Cum doriți să fie îmbrăcați? Cu mănuși albe, negre sau roz sau fără? Doi trei sau patru gropari? - Nu pot să cred dl Klaus, dvs. vreți să mă chinuiți? Ce mă interesează dacă au sau nu mănuși, albe sau roz? - Ar cam trebui să vă intereseze, adăugă el calm, de parcă nici nu ar fi observat că tremuram de nervi, că îmi dădeau lacrimile de disperare, oboseală și teamă.....Ar trebui să vă intereseze, da, da.....adăugă încet și aparent gânditor .....Pentru că mănușile le plătiți tot dumneavoastră......altă culoare, alt preț...... - Incredibil , am mai putut șopti, incredibil.....faceți comerț cu disperarea și durerea....auzi tu: ce culoare au mănușile groparilor!! - Nu, doamna, eu vă sprijin în aceste momente, nu fac comerț, dar totul se plătește doamnă, totul. Aici a intervenit fiica mea tăindu-i dlui Klaus orice elan. - Nici o mănușă, doi gropari, dacă se poate fără nimic ce costă bani. - ......și unde rămân vederile și anunțul? În ce ziar doriți să fie anunțul, cu chenar simplu sau dublu, cu ce literă? - Vederi ? le scriem noi personal..... - Dar sunteți îndurerate, cum să anunțați acum între Crăciun și Anul nou prietenii....vecinii.....? - Nu vă faceți griji, adăugă ea, noi scriem oricum vederi de Crăciun și avem și telefon...... Apoi m-a luat de braț, i-a spus dlui Klaus să facă o listă cu oferta sa dar cât se poate de ieftină, adăugând scurt în pragul biroului: - Peste o oră revenim, iar dacă suma dumneavoastră nu ne convine, ne ducem la alt institut.....la revedere.... Mama s-ar fi prăpădit de râs, dacă m-ar fi văzut cât eram de pierdută printre rafturile cu diverse suveniruri inutile pentru morți. Din ziua aceea știu ce va fi după ce voi înceta să trăiesc, se va discuta la fel, despre numărul groparilor, câte mănuși și cât costă coroanele.... Vecinii vor bârfi dacă nu sunt flori scumpe de jur împrejur și dacă nu îi invită nimeni la restaurant, mă vor uita repede și cu ciudă.....Nu s-a schimbat nimic se pare de când a plecat mama din satul ei din Ardeal. Nimic. Și mai stiu ceva, care îmi dă un sentiment de liniște. Mama s-ar fi bucurat să o vadă pe nepoata ei ținând piept unui vânzător de coșciuge, și acum eram sigură: se va descurca în lumea în care banul e bine să îl ai, chiar dacă nu se vede. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy