agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-02 | [This text should be read in romana] |
XVI
Câteva zile a zăcut. Nu-i trebuia nimic. Meri se chinuia să îi dea în gură câteva linguri de mâncare. ÃŽi era frică să nu rămână aÈ™a. Vremea s-a schimbat brusc. Norii plumburii dansau frenetic în ritmul croncănitului de ciori. Cârâiau È™i fâlfâiau din aripi zgomotos, cerând cu disperare drepturi de care se bucurau în fiecare iarnă. Erau nemulÈ›umite că au rămas singure, au scăpat de cele care nu suportau frigul È™i au plecat spre lumi mai calde. Ninsoarea a început după un vântuleÈ› destul de rece. Copiii râdeau È™i se strigau în drum spre È™coală. Numai Ema se ghemuia în patul cald, aÈ™teptând zile mai bune. - Mămica, tăticu’ a plecat la servici? - Da, suntem singure. Viorica È™i Motanu sunt la È™coală. - Vreau să-È›i spun că băiatul ăla de la È™coală a încercat să mă violeze! - Vai de mine! Să nu-i spui lui taică-tu, se duce la liceu È™i-l dă afară! ÃŽl nenoroceÈ™te pentru toată viaÈ›a! - Tu ce zici să fac? Vreau să încep È™coala! Este ultimul an È™i trebuie să dau bacalaureatul. Nu pot să dau ochii cu el. - Te faci că nu-l vezi! Nu spune la nimeni! Este un lucru grav ce a făcut el. Nu-l băga în seamă. Stai că bate cineva la ușă. Mă duc să văd cine e. - Este un băiat, cu o căciulă de miel alb. Spune că este coleg cu tine. Vrea să-È›i vorbească. - Nu vreau să vorbesc cu nimeni. Nu-l lăsa să intre... Până să termine ce avea de spus, tânărul intrase în cameră È™i se uita din ușă speriat, neÈ™tiind cum să înceapă vorba. Ema a întors capul spre perete, i-a întors spatele. - Ema, am fost îngrijorat! Þi-am adus balonzaidul. L-ai uitat în parc când ai fugit de lângă mine. ÃŽmi pare rău de ce È›i-am făcut! Nu meritai aÈ™a ceva. BăieÈ›ii de la liceu È™i-au bătut joc de mine. Mi-au spus că merge orice cu tine. Au vrut să-mi dea o lecÈ›ie, dar nu s-au gândit că tu vei suferi atât de mult. Acum toÈ›i sunt îngrijoraÈ›i de absenÈ›a ta. Vino la È™coală! Cred că sunt geloÈ™i pentru că ai acceptat să ieÈ™i cu mine. Vreau să fim prieteni! Nu sunt chiar atât de rău! Timpul îți va arăta că-È›i voi fi cel mai bun prieten. Ema îl asculta È™i nu-i venea să creadă. Ce curaj a avut puÈ™tiul ăsta să creadă că l-ar ierta după tot ce i-a făcut! Lacrimi fierbinÈ›i îi inundau sufletul È™i ochii. Prin ceaÈ›a lor nu vedea decât o căciulă albă care-i cerea iertare pentru un lucru atât de groaznic. - Pleacă! Nu vreau să te văd! ÃŽmi este silă de tine! M-ai zdrobit! Mă simt fărâmiÈ›ată! Pleacă, pleacă... - Domnule, pleacă dacă-È›i spune fata! Și aÈ™a ai supărat-o destul! Ai noroc că suntem oameni buni, altfel ar trebui să venim la părinÈ›ii dumitale să le spunem ce au crescut. Dacă era băiatul meu cel mare acasă, nu scăpai aÈ™a de uÈ™or. - Doamnă, aveÈ›i dreptate! Am greÈ™it! M-am purtat ca un mizerabil! M-am luat după băieÈ›i. Când vine Ema la È™coală, o să se convingă. Vă rog È™i pe dumneavoastră să mă iertaÈ›i! Voi îndrepta lucrurile! - Bine, maică, acum pleacă! Lasă-mi fata să-È™i revină! Altă dată să gândeÈ™ti mult când faci o treabă! Văd că eÈ™ti bărbat în toată firea. Mare ruÈ™ine! Zăpada scârțâia sub cizmele Emei. Era prima zi de È™coală de la eÈ™ecul întâlnirii cu Decebal. Ce nume frumos i‑au dat părinÈ›ii. Adevăratul Decebal, împăratul dacilor, È™i-a sacrificat băiatul pentru binele poporului care era prigonit din toate părÈ›ile. Iar descreieratul acesta poartă un nume istoric È™i-l terfeleÈ™te din toate părÈ›ile. Se poartă ca un borfaÈ™ È™i după aceea vine È™i-È™i cere scuze. Gerul o cuprindea încetul cu încetul. ÃŽi îngheÈ›aseră mâinile È™i picioarele, ba simÈ›ea că-i îngheÈ›ase sufletul È™i inima. Nu! Categoric nu se va mai ataÈ™a de nici un băiat. Prea merg toate de-a-ndoaselea cu bărbaÈ›ii ăștia. Nu este făcută pentru aÈ™a ceva. Ema percepea relaÈ›ia dintre bărbat È™i femeie ca pe un poem. Sau ca pe o simfonie. Să le asculÈ›i, să le simÈ›i toată viaÈ›a cu aceeaÈ™i persoană È™i să nu te saturi de ele. Mână-n mână să meargă cei doi până când viaÈ›a le va fi oprită de acea mână nevăzută care taie firul ghemului, neiertând pe nimeni. Ba mai mult, ea credea că atunci când oamenii se iubesc cu adevărat se iubesc È™i după moarte. Când a intrat în clasă, parcă toÈ›i È™tiau ce se întâmplase. Ei se uitau jenaÈ›i È™i erau liniÈ™tiÈ›i, față de alte zile când fiecare se întrecea să facă gălăgie. Fetele aveau un zâmbet ironic, iar băieÈ›ii, care aproape toÈ›i o curtaseră pe Ema, păreau suferinzi È™i satisfăcuÈ›i că de acum încolo fata nu-l va mai bagă în seamă pe intrus È™i vor continua jocul lor nevinovat din clasa a opta până în momentul de față. Ei tot timpul o ocrotiseră, nu făceau gesturi care să o jignească. Aveau senzaÈ›ia că fata aceasta trebuie ocrotită ca o floare frumoasă pe care, dacă o atingi cu brutalitate, o rupi sau se ofileÈ™te. MulÈ›i o priveau ca pe o soră. S-a aÈ™ezat în bancă lângă NuÈ›i fără să dea atenÈ›ie nimănui. - Bună, Ema! Te-ai pregătit? Azi avem lucrare la matematică È™i s-a schimbat profa de chimie. A venit una de la Lazăr. Unii spun că este foarte rea. Din cauza ei s-a sinucis o elevă, o persecuta că era frumoasă. Avem prima oră cu ea. Sunt curioasă să văd cum arată. A mutat-o disciplinar la seral. Ea preda la zi. - NuÈ›i, te rog să nu te superi! Dar n-am chef de conversaÈ›ii, poate mâine, poimâine. Uite, a intrat profa de chimie! ToÈ›i s-au ridicat în picioare să o salute . - Bună seara, elevi! Eu sunt noua profesoară de chimie. Nu È™tiu ce chimie aÈ›i făcut până acum. De acum încolo trebuie să vă daÈ›i silinÈ›a pentru că nu vă merge cu mine! Sunt foarte pretenÈ›ioasă, cine face altceva decât ceea ce spun eu, mai bine să iasă afară! Nu admit nici o abatere! StaÈ›i jos! ÃŽncepem lecÈ›ia! Cu toate că cei din clasă erau de toate vârstele, această femeie înaltă de un metru È™i jumătate, cu o figură respingătoare È™i destul de crăcănată, aproximativ de cincizeci de ani, a băgat frica în ei. LecÈ›ia decurgea fără incidente. Ema auzea ca într‑un vis tot ce spunea profa È™i-È™i nota în caiet. Femeia aceasta È™tia într-adevăr chimie... - Și bioxidul de carbon în combinaÈ›ie cu siliciul dă o combinaÈ›ie foarte frumoasă din care se face piatra preÈ›ioasă cu denumirea de Sideroza. Această piatră a fost găsită în mormântul lui Aron Pumnul, montată la un inel de o frumuseÈ›e inestimabilă... - NuÈ›i, trebuie să scriu È™i asta în caiet? se aplecă È™optind Ema către colega ei de bancă. - Cine a fost neruÈ™inatul sau neruÈ™inata care mi-a întrerupt lecÈ›ia? V-am spus de la început, nu admit nimic! Ema a încremenit. La fel cei din clasă. - N-auziÈ›i, sunteÈ›i surzi? Să se ridice în picioare, altfel azi vă dau la toată clasa nota doi! - Doamnă profesoară, eu am întrebat-o pe colega mea dacă trebuie să notăm în caiet despre piatra preÈ›ioasă! - Trebuia să mă întrebi pe mine la sfârÈ™itul lecÈ›iei, ea nu avea de unde să È™tie ce vreau eu! IeÈ™i în faÈ›a clasei! Ema se ridică timidă È™i cu lacrimi în ochi, È›inând capul în jos să nu creadă că o sfidează se duce în faÈ›a catedrei. - O vedeÈ›i? Te rog stai cu faÈ›a la clasă! Toate fetele frumoase pe care le-am întâlnit sunt proaste! Un murmur de dezaprobare. Clasa È™tia că Ema nu făcea parte din această categorie. Era cuminte È™i inteligentă. Cu ei se purta ca o soră. Ce profesoară groaznică. Parcă a apărut de pe altă planetă. - Văd că murmuraÈ›i! Nu sunteÈ›i de acord. Am să vă demonstrez în cursul anului că eu am avut dreptate. Treci la loc È™i È›ine-È›i gura! Fata abia a avut puterea să ajungă în bancă. Lacrimi fierbinÈ›i îi curgeau pe caiet. Literele i se învălmășeau în faÈ›a ochilor. ExplicaÈ›iile profesoarei nu mai ajungeau la ea. ÃŽi era frică să nu leÈ™ine. Decebal se uita la ea îndurerat. NuÈ›i scria de zor, să nu piardă din ceea ce vorbea profesoara. Trebuia să-i dea caietul È™i colegei de bancă, care nu lua în stare să continue să‑È™i ia notiÈ›e. Ca prin transă Ema a auzit clopoÈ›elul sunând. Ora s-a terminat. Ea s-a ridicat în picioare datorită zgomotului făcut de ceilalÈ›i. Profa i-a aruncat o privire ucigătoare È™i a plecat. - Ema, n-o vom lăsa să te persecute! Nu ducem toÈ›i la director. Nu fii îngrijorată. Este o babă proastă È™i urâtă! Ea È™tia că tu ai vorbit. Toată ora a stat cu ochii pe tine. E geloasă pe frumuseÈ›ea ta. N-ai văzut ce urâtă era? Ce putea să mai spună biata fată?! Oare la toÈ›i oamenii, frumuseÈ›ea le este o povară? De când È›ine ea minte, i-a adus numai necazuri. ÃŽntoarsă acasă se simÈ›ea epuizată. ÃŽnainte discuta cu Nelu. El era deÈ™tept. Dar trebuia să-l ia cu biniÈ™orul. Se înfuria repede atunci când cineva îi făcea rău. Poate s-ar fi dus să-i ceară socoteală profesoarei, de ce a umilit-o pe sora lui? I‑ar scrie. Să-i ceară un sfat. Mai bine nu. ÃŽl agită È™i pe el. Nu e bine. Va încerca să se descurce singură, cât o s-o mai dădăcească fratele cel mare? Următoarea lecÈ›ie de chimie Ema a învățat-o ca pe o poezie. Știa È™i pagina È™i rândul din carte. ÃŽi va arăta ea profesoarei că nu este o proastă aÈ™a cum a catalogat-o ea. - Să iasă la tablă eleva Ema P... Fetei îi tremurau hainele de pe ea. La un moment dat a avut impresia că uitase tot. Decebal o încuraja din priviri. Ea se făcea că nu-l vede. Și a început să spună lecÈ›ia. - Ei È™i despre Sideroză ce È™tii? - Este o piatră preÈ›ioasă care se formează... - VedeÈ›i, elevi, nu v-am spus eu că este o proastă! A învățat lecÈ›ia ca pe o poezie! Stimată domniÈ™oară, asta nu este literatură! Ai crezut că mă dai gata învățând ca un papagal tot ce am spus eu lecÈ›ia trecută! ExperienÈ›a mea nu dă greÈ™! Mai bine erai mai puÈ›in frumoasă È™i aveai È™i puÈ›in cap. Treci la loc, nota doi! Clasa a rămas stupefiată. Ema mergea împleticindu-se spre bancă. Nu! Trebuie să fie tare. Nu trebuie să-i facă jocul acestei femei invidioase. Nu e drept. Va lupta cu ea. ÃŽi va arăta că È™i femeile frumoase pot fi inteligente. De data aceasta nu-i va merge. Ea nu se va arunca de la etaj din cauza invidiei profesoarei. N-a plâns. Profa se uita cu răutate la ea. Decebal se uita când la profesoară când la Ema. ÃŽÈ™i dădea seama că această fată e puternică. Și el a fost măgar cu ea. ÃŽi va fi alături până Ema va începe din nou să vorbească cu el. Să-l ierte pentru măgăria făcută. La toate lecÈ›iile Ema era ascultată. Știa tot. Profa îi trecea mereu doi, de nu mai încăpeau în catalog. ÃŽntr-una din zile, Decebal s-a luat după profesoară, s-a aÈ™ezat în faÈ›a ei în drumul spre cancelarie. - Doamnă, mă iertaÈ›i că intervin, dar nu pot să mai suport, ce aveÈ›i cu colega noastră de-o chinuiÈ›i în halul acesta? - Dar dumneata cine eÈ™ti? EÈ™ti, iubitul sau logodnicul ei? - Nu sunt! Dar toată clasa este revoltată de comportamentul dumneavoastră! Ea este o fată cuminte, silitoare, toÈ›i profesorii o apreciază, iar dumneavoastră o torturaÈ›i pe motivul că e frumoasă! Eu cred că nu e drept... - Tinere, te joci cu situaÈ›ia dumitale! Nici nu È™tii cu cine vorbeÈ™ti! Eu cred că ar trebui să-È›i È›ii gura, mai ales că spui că nu eÈ™ti nici rudă, nici iubit. Eu nu mă-nÈ™el în aprecierile mele! Vezi-È›i de treabă! Du-te în clasă È™i nu mai face pe avocatul nepoftit! Ema l-a văzut pe Decebal ducându-se după profesoară. După cum s-a aÈ™ezat în bancă de deprimat nu-È™i putea de seama ce discutase cu profa. I se părea neverosimil că trebuia el să-i ia apărarea din toată clasa. CelorlalÈ›i le era frică de doamnă că-i lasă corigenÈ›i. Sufereau pentru ea dar n‑o ajutau cu nimic. LecÈ›iile de chimie erau un calvar pentru fată. Profa explica lecÈ›iile făcându-i ochi dulci lui Decebal. Parcă vorbea numai pentru el. Nu-i purta pică pentru ce-i zisese. Parcă nu vorbise în favoarea ei. El se făcea că nu vede avansurile profesoarei. ÃŽl striga la lecÈ›ie Carol. Era primul nume al lui Decebal. Ce nume avea băiatul ăsta. Unul de rege È™i altul de împărat. Profa îl simpatiza din ce în ce mai mult. ÃŽl ruga s-o însoÈ›ească È™i să-i ducă catalogul până la cancelarie. Iar el îi făcea jocul. ÃŽntr-una din seri, după ce au terminat orele, Decebal s-a oferit s-o conducă acasă. Era ultima zi din săptămână. Primăvara își trimitea cu multă dărnicie parfumurile ei minunate. Flori de cireÈ™ È™i cais încununau cu coroniÈ›e multicolore crengile copacilor care suferiseră de frig în timpul iernii. Primăvara, cu rochia ei verde plină de flori care mai de care mai frumoase, È™i-o flutura deasupra BucureÈ™tiului, bucuroasă că a scăpat de sora ei atât de friguroasă È™i geroasă. Razele palide ale lunii îi îndemnau pe tineri să stea cât mai mult împreună. Ea le lumina drumul È™i-i îndemna hoÈ›eÈ™te să se iubească. Parcă le turna dintr-o cupă nevăzută, în inimi, harul iubirii. Ema a primit să fie însoÈ›ită. Se simÈ›ea singură, trebuia să discute cu cineva de vârsta ei. Decebal în ultima perioadă se purtase ireproÈ™abil, cu toate că ea nu-i dăduse atenÈ›ie. Acum erau unul lângă celălalt. Mergeau fără să spună nimic. Fiecare cu gândurile lui… - Ema cred că m-ai iertat! E încă lumină. Am avut noroc că profu’ de fizică n-a venit! Hai să mergem prin parcul Carol, ne este în drum! E atât de frumos afară… - Da, nu am fost niciodată în acest parc! Fetele spuneau că este foarte frumos. La intrarea în parc pe Ema a impresionat-o o statuie foarte mare care trona în dreapta lor. Era o femeie încadrată de doi bărbaÈ›i. Ea era culcată iar cei doi o priveau. - Ce statuie interesantă! Și ce mare e! E făcută din marmură. Ce mult îmi place! Parcă sunt vii! - Da! Are o poveste lungă. Mama spune că cei trei au fost fraÈ›i. Sora lor era atât de frumoasă È™i s-au îndrăgostit amândoi de ea. Dumnezeu s-a supărat È™i i-a împietrit pe toÈ›i trei, să-i vadă lumea că este un păcat mare să te îndrăgosteÈ™ti de propria soră. Astea sunt poveÈ™ti de-ale mamei, este foarte bisericoasă. Când eram mic mă bătea mereu fără motiv. Tata o certa È™i-i spunea că nu am făcut nimic rău ca să merit bătaia pe care mi-o dădea. - Păi, tocmai de-aia îl bat să nu facă rele, se răstea la el. Vecinii îi spuneau că sunt cuminte È™i nu trebuie să mă bată, iar ea îi apostrofa. - ÃŽl bat ca să fie È™i mai cuminte! - Mama mea m-a bătut o singură dată. A suferit atât de mult că pe nici unul dintre noi nu ne-a mai bătut. Nici tăticu’ nu ne bate. Ne mai înjură din când în când. Dar foarte rar. Am părinÈ›i minunaÈ›i. Se zbat din greu să ne facă oameni cu carte. Ne este greu de când a plecat fratele cel mare în armată. Când era acasă tot ce aveam nevoie îl întrebam pe el. Este inteligent. Pe toate le È™tie, ca într-o enciclopedie. Mama ta poate are dreptate cu povestea acestei statui. Și eu când eram mică m-am îndrăgostit de fratele meu. El È™i tăticu’ ne-a explicat că aÈ™a ceva se întâmplă numai la familiile regeÈ™ti, unde nu se È›inea cont de gradul de rudenie, din această cauză erau niÈ™te degeneraÈ›i. - Să stăm pe băncuÈ›a aceasta! Putem să savurăm mirosul acesta de primăvară. Parcă toate foÈ™nesc în jurul nostru! Există atâta viață în natură că e păcat să n-o ascultăm! Nu vreau să mor primăvara. Când o fi să mor, vreau să mai trăiesc o primăvară. Simt că face parte din mine! ÃŽmi place mult să pictez È™i să citesc! - Apropo, vrei să facem o mică afacere? Þi-am văzut desenele de ora trecută! Mie nu-mi place să desenez. Fă-mi-le È™i mie! Te plătesc, îți dau cât ceri! - Nu este vorba de bani, nu am timp! ÃŽncearcă È™i fă‑le singur! Nu este chiar atât de greu! - Nici dacă îți dau un pupic? Fără să aÈ™tepte răspunsul, el se aplecă spre ea, vrând s-o sărute. Ema nu È™tia dacă să se împotrivească sau nu. - StaÈ›i aÈ™a! Ce faceÈ›i voi aici la ora asta? De mult timp vă urmărim! - Ce să facem? Am ieÈ™it de la liceu È™i respirăm aer curat de primăvară. - Ia uite mă la ăsta, ce se dă mare. Să vedem la secÈ›ie tot aÈ™a de limbut eÈ™ti? Ema nu È™tia ce să creadă. Ce voiau cei doi miliÈ›ieni de la ei? Nu greÈ™iseră cu nimic. Când a auzit de secÈ›ia de miliÈ›ie a început să tremure ca varga. - Să vedem după o noapte petrecută cu toÈ›i borfaÈ™ii dacă vă convine să mai veniÈ›i la ore aÈ™a de târzii în parcurile BucureÈ™tiului! - Tovarășe miliÈ›ian, vă rog să mă iertaÈ›i, nu cunosc ce grad aveÈ›i, nu faceÈ›i această greÈ™eală! Colega mea nu-È™i dă seama ce vreÈ›i să insinuaÈ›i, dar eu vă spun că vă faceÈ›i de râs. Suntem amândoi virgini! PărinÈ›ii noÈ™tri nu lasă lucrurile aÈ™a. Am un văr colonel în armată. - Ce zici Petrică? Ce facem cu ei? - Hai, măi, să plecăm, cred că nu sunt ăia pe care-i căutăm noi! Nu vezi ce frumos vorbesc? Sunt de familie serioasă! Iar fata se uită la noi parcă am fi niÈ™te nebuni. Mai bine îi lăsăm sub clar de lună să-È™i spună bazaconiile lor copilăreÈ™ti! - Și dacă râd de noi, după ce plecăm? - Iaca râd! Să râdă! Treaba lor. Când au rămas singuri nu le venea să creadă că au scăpat de cei doi. - Decebal, ce au avut oamenii aÈ™tia cu noi? N-am făcut nimic rău. Hai să plecăm, a început să-mi fie frică. - Cred că ne-au confundat cu cineva! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy