Nava staționa pe orbita satelitului de ceva vreme. Nwpann încetase să mai numere unitățile de timp. Oricum, de îndată ce ar fi pornit reactoarele navei timpul și-ar fi pierdut contiguitatea. Naveta de recunoaștere descinsese în cavitatea gravitațională căreia îi spuseseră Pritivi 02 de câteva unități temporale standard. De data aceasta, pentru această lume, preferaseră să folosească echipaj uman. Avea presentimentul că Pritivi nu era o lume ca cele pe care le investigaseră până atunci. De altfel, datele matematice, prin ele însele, vorbeau de la sine: astrul era situat la o distanță ideală de steaua sistemului planetar, avea atmosferă proprie, lucru care nu era valabil pentru planeta în jurul căreia gravita Pritivi sau pentru celailalți sateliți ai acesteia. De fapt, asta nici nu mai era presimțire, irațională ca mai toate aceste stări de spirit, ci era un calcul științific în toată regula. Emisiile de bioxid de carbon și nivelul de oxigen al amosferei puteau să susțină viața, deși nu se detectaseră nici un fel de indicii ale unor forme superioare de viață. De asemenea, era aproape imposibil că întinderile de apă să nu găzduiască nicio formă de viață. Aproape întreaga planetă era acoperită de oceane, un glob albastru rotindu-se în jurul unui uriaș mort și an-atmosferic, asemeni unui cadavru lipsit de corp eteric, planeta centrală Roous.
Naveta intra-planetară ameriză undeva în apropierea ecuatorului, la câteva mii de unități spațiale standard de cea mai apropiată întindere de uscat. Echipajul îi transmitea la intervale regulate notificări despre situația expediției. Camera video se defectase înainte de intrarea în atmosferă, însă ar fi fost absurd să contramandeze misiunea din cauza asta, deși pierderea contactului vizual era un neajuns major. Probabil că un asteroid sau un satelit de mici dimensiuni lovise carcasa navetei avariindu-i camera video. Având în vedere lipsa de experiență a echipajului, Nwpann nici nu fusese surprins să constate că, la un moment dat, tocmai când se pregătea să contemple Paradisul local, rămăsese cu ochii ațintiți pe un monitor mat, ca într-o revelație mistică.
”Incapabilii ăștia o să mă mănânce de viu!”avea să pufnească comandantul navei. Însă criza de personal a Imperiului, cât și necesitatea de formare și de perfecționare profesională a tinerelor cadre îl obligaseră să accepte să conducă o expediție formată din cadeți.
”Am amerizat la coordonatele specificate cu o abatere de câteva grade!”îl anunță Jykkw prin difuzor.
”Cum așa? De ce v-ați abătut de la curs?”
”Am detectat o formațiune mobilă care plutea deasupra apei. Poate să fie o formă de viață specifică hidrosferei de aici, că altceva nu știu ce ar fi putut să fie, nu prea avea aspect de ghețar! De îndată ce reușim să o detectăm o să-ți comunicam concluziile noastre preliminare!”
Nwpann închise difuzorul impasibil. Ajunsese într-un moment al carierei lui în care nimic nu mai izbutea să-l surprindă, probabil că doar pierderea echipajului sau compromiterea misiunii științifice ar fi fost în măsură să-l afecteze cu adevărat. Dar probabil că nici acestea nu ar fi avut un astfel de efect asupra lui cât timp nu ar fi adus după sine sancționarea sa.
Oricum, fusese o imprudență să-l trimită la sute de cicluri planetare-lumină în spațiu și la zeci de mii de cicluri planetare în viitor în această expediție științifică. Sistemul solar monar din care făcea parte Pritivi se născuse relativ recent la scală macro-cosmică, ca urmare o cocnirii dintre Galaxia mamă și o galaxie învecinată mai mică. Era un sistem planetar tânăr, însă mult mai vârstnic decât Nwpann, în orice caz, să încerci să compari vârstele părților Universului cu cele ale ființelor era un lucru ilar.
Nwpann se conectă la simulatorul de realitate de la bordul navei. Îi trimise computerului imaginea-gând a unei mări înspumate, iar ochelarii tri-dimensionali pe care și-i aplicase pe față îi proiectară fidel cadrul dorit. Măcar așa să fie alături de subalternii lui! Computerul, extrem de sensibil la fiecare fluctuație a minții, îi plantă, în mijlocul talazurilor furibunde, o navetă de cercetare adaptată pentru transportul planetar. Cât timp Nwpann era un tradiționalist, naveta era un model mai vechi, de forma unei piramide și vopsită într-un galben fosforescent. Camera video funcționa, iar acestea erau imaginile pe care computerul de bord le recepționa.
”De ce nu te duci chiar tu acolo jos, în cavitatea gravitațională, Nwpann?”îi sugeră computerul.“Poate că tu știi mai bine decât mine ce se întâmplă acolo!”îl ironiză el rece, conform schemelor inferențiale după care fusese programat.
”Poate că dacă acționez reactorul și mă transport în trecutul apropiat, pe vremea când cadeții își făceau școlarizarea la academii și nu în practică, aș fi în măsură să-ți spun ce se întâmplă acolo!”
”Această linie temporală ține de o imposibilitate ontologică!”
”De ce, ce ne-ar fi împiedicat să trimitem o misiune aici cu câteva zeci de cicluri planetare mai devreme?”
”Știi că am acces la arhivele imperiale, se pare că în urmă chiar cu câteva cicluri planetare un astfel de demers nu ar fi avut nici un sens. Sigiliul lui Ishtar refuză să se muleze pe această posibilitate factuală. Este exclus să fie o defecțiune a sistemului informațional sau o cenzură. Doar că trecutul recent nu este composibil cu această eventualitate!”
”Foarte ciudat, și eu care eram convins că am fost trimis aici în scopuri pur științifice! Asta înseamnă că între timp au intervenit anumite variabile factuale care fac prezența noastră în acest sistem planetar, ca civilizație, posibilă, ba chiar necesară din punct de vedere politic!
”De când Imperiul subvenționează călătoriile științifice la distanțe atât de mari și cu o tehnologie folosită numai în colonizare și în război?”
”Și dacă, totuși, m-aș trimite în trecut, cum ar mai coexista acest eveniment cu imposibilitatea de alăturare a acestei linii temporale restului liniilor temporale ale vieții mele reale? Pentru că pot să fac asta chiar acum!”
”Acesta ar fi un fapt care ar contraveni caracterului tău, așadar, el nu se va întâmpla și nu s-ar fi întâmplat în niciunul dintre subplanurile vieții tale reale, Nwpann!”
”Să facem măcar un exercițiu de imaginație!”insistă el.
”Perspectiva este aberantă, este ca și cum am considera că tu, ca ființă finită în timp, vei continua să exiști fără să-ți atingi vreodată ipseitatea sau completitudinea. Este ca și cum viața ta ar fi complet lipsită de omogenitate în spațiu și de finalitate în timp. Este ca și cum te-ai descompune euristic, ceea ce ai și făcut prin acest exercițiu și doar prin el, și ai rămâne la acel nivel ontologic fictiv. Astfel ai deveni o linie într-un plan și ai putea să rămâi acolo veșnic, asemeni unui atom de hidrogen, făcând parte din substanța a myriade de forme fizice, fără a avea însă, vreodată, individualitate. E ilogic pentru o entitate cu nucleul metafizic de neutrino!”
”Ca și cum aș trece dincolo de orizontul evenimentului unei găuri negre și aș rămâne acolo, într-o eternă tendință centripetă, devenind eu însumi o singularitate, însă una pur fizică, nu?”
”Metaforele nu sunt punctul meu forte, Nwpann, ai idee câte circuite trebuie să-mi activez simultan ca să răspund întrebărilor tale puerile? Este ceva de genul celor enunțate de tine, analogia este foarte bună, oricum. Subiectiv, ai avea acces la o infinitate temporală și la o aplatizare, ca să nu spun anulare, spațială, obiectiv, ai sfârși prin a fi înghițit de neantul non-existenței. Ceea ce înseamnă că ai ieși în afara oricărei scheme cosmice, deci nu ai mai exista ca ființă, ți-ai pierde dimensiunea transcendenței temporale, adică tocmai realitatea!”
”Acum, că am clasat subiectul ăsta, spune-mi, te rog, în situația în care eu, comandantul devenit boem, savurez un peisaj pelagic de dedesubtul unei piramide pe bază de aluminiu, oare ce fac ei, în eprubeta lor oarbă?”
”Răspunsul este irelevant pentru succesul scontat al misiunii, ar trebui să te rezumi la acest aspect, Nwpann!”îl conseie ordinatorul cu vocea lui metalică, lipsită de inflexiuni perceptibile de o ureche umană, cel puțin.
”Poate că ar fi fost mai bine să-i reprogramez vocea în favoarea uneia feminine, mai candide, însă prefăcătoria ar fi fost și mai revoltătoare, poate că ar fi fost chiar un afront la adresa inteligenței feminine!”gândi el.
”Știi foarte bine că de fiecare dată când te gândești la mine îți aud gândurile! Dorești o modificare de timbru a vocii mele?”
”Nu, mulțumesc, asta ar însemna ca năucii ăștia, când se vor întoarce de pe satelit, să tragă concluzia că abstinența a început să-mi afecteze capacitatea de abstractizare și de raționare!”
”Dorești să schimb cadrul?”îl ispiti computerul de bord
”Nu ar fi corect din punct de vedere evolutiv!”se opuse Nwpann sarcastic.”Să lăsăm natura să-și dezvăluie singură potențele!”
”Toate potențialitățile mele sunt sincrone în programul meu, măcar eu am fost construit pentru a servi ființelor vii!”simulă mândria computerul.
”De când ai devenit misogin și tu? De fapt știi foarte bine că nu vorbeam despre tine, ci despre frățiorul tău mai mare care ne tratează pe toți ca pe niște caractere dintr-un joc indefinit!”
”Aceasta este o teorie cosmologică complet irațională și care nu face decât să transfere problema cauzalității originare la un nivel supra-ordonat, iar eu nu am fost programat să abordez teme aberante!”
”Știm foarte bine că doar accesul tău la gândurile mele colaterale, altele decât cele pe care ți le-am transmis explicit, te face să-mi dai răspunsuri atât de complete!”se irită Nwpann.
”Dar acestea reprezintă cea mai mare masă a noosferei tale, interlocutor Nwpann, eu folosesc exprimarea lexicală în absența unei comunicări mai exhaustive, dar care să-și păstreze, în același timp, coerența și inteligibilitatea.”
”Știu asta, după cum știu că ai putea să mă omori ori să-mi provoci grave leziuni cerebrale dacă mi-ai transmite un influx informațional mai exhaustiv, așa cum spui tu!”
”Afirmația este corectă, însă trebuie să precizez că gândurile mele colaterale sunt fizic inexistente, ele au doar o existență virtuală, ar fi inutil să apelez la ele din moment ce am fost setat să comunic lexical cu subiecții umani!
Nwpann își scoase ochelarii fără a se decupla de la simulator. O lume stranie, primitivă, persista specular pe lentilele ochelarilor tri-dimensionali. O plasă mozaicată înfășură lentilele, dând impresia că acestea se vor sparge în orice clipă: Nwpann și-o imagină tocmai în intenția de a transcende limitele programatice ale super-computerului de bord, de a-i distruge propria lui lume utilizând propriile lui mijloace.
”Aceasta este, totuși, lumea ta, Nwpann! În lumea lui Ishtar această posibilitate ar fi fost aberantă!”

La un nivel ușor mai jos al lumii reale, într-un loc în care mareele rezultau din ciclurile lunilor unor luni, Jykkw și Oxtey tocmai localizaseră formațiunea plutitoare care le bulversase amerizarea.
”Trebuie să fie un soi de planton ceva mai emancipat și mai adunat la un loc!”chicoti Oxtey.
”Problema este că va trebui să ieșim și să abordăm cumva chestia asta!”preciză Jykkw, cadetul mai experimentat.
”Văd că partea invizibilă la suprafață are o lungime sau, mai curând, o rază de doi metri, însă este perfect sferică, ca toracele unei insecte de pe lumile primitive!”
”Mie mi se pare o infecție a apelor, nu sunt deloc curios să ating chestia asta!
”E ceva ciudat, ăsta e un parametru la care ar fi trebuit să fiu atent de la bun început. Porcăria asta are o temperatură internă de 43 de grade termice standard, ca și cum ar fi o pasăre deghizată în planton!”făcu Oxtey, arătându-i copilotului său indicatorii de temperatură de pe ecranul mini-computerului de bord.
”Acum putem să fim aproape siguri că chestia asta este vie!
”Drace!”exclamă Jykkw privind înmărmurit pe fereastra de sticlă a navetei.
Ceea ce păruse inițial ca fiind o grămadă de planton oceanic își depliase masa amorfă, scoțându-și la lumina portocalie a soarelui două perechi de aripi colțuroase, acoperite cu o substanță asemănătoare pielii și terminate cu structuri osoase inegale, ascuțite la vârf. Șomoioage masive de alge oceanice defilau pe o rază de câteva unități spațiale standard, vădindu-se ca fiind un camuflaj, și încă unul extrem de reușit. Creatura își scoase abdomenul diform din apele materne ale oceanului și emise un țipat strident din capul plat, terminat cu un cioc lung, zimțuit pe dinăuntru de dinți ascuțiți, de mamifer. O coadă viguroasă, de cel puțin trei unități standard, i se despleti din abdomenul cafeniu, lovind cu forță aerul. O ninsoare verde, parcă post-apocaliptică, cuprinse fâșia de ocean în care se găseau.
”Eu propun să ne cărăm de aici!“se sperie Oxtey.
”Nici nu se pune problema, dinosaurul ăsta pervers nu are ce să ne facă! Învelișul navei poate suporta șocuri mecanice serioase, eu sunt mai curios cum am putea să capturăm chestia asta, că este clar că nu încape în navă netranșată!”
Un țiuit discret se auzi în difuzoarele pe care ambii crononauți le aveau în urechi. Era Nwpann și le cerea raportul. Tocmai când Jykkw se pregătea să deschidă canalul de comunicare se auzi o bufnitură puternică și întreaga navetă pârâi din șuruburi. Creatura lovise cu ciocul prora navetei și zbura nervoasă pe lângă ea. După câteva ocoluri turbate dispăru complet din raza lor vizuală. Cei doi se uitară pe monitor, însă nu mai văzură nimic. În momentul următor naveta începu să se balanseze ca o barcă din parcurile de agrement de acasă care fusese surprinsă de o furtună. Creatura se urcase pe carcasa navetei și încerca, fioroasă, să ciugulească din învelișul ei metalic.