E o după amiaza calda de primavara.
Andrei coboară grăbit scările din curtea facultății dorind să găsească cât mai repede mângâierea soarelui ascuns sub umbra clădirii impunătoare din care ieșise.În spatele lui se aude închizându-se cu un scrâșnet scurt dar ascuțit,ușa ei masivă.
Urmele de umezeală de pe marginea aleei stau mărturie grămezilor de zăpadă ce au părut atâta timp nemuritoare!
Băiatul s-a săturat de răcoarea si mirosul de formol al sălii de disecție precum și de strânsoarea mănușilor cu praf de talc.În sfârșit ajunge la stradă.Înainte să se pregătească de traversarea ei,se apleacă un moment să-si lege șiretul dezlegat de la piciorul stâng, aruncând totodată o privire ceasului ce s-a ridicat de sub marginea mânecii înnegrite de transpirație.Studentul traversează grijuliu strada pe zebra aproape ștearsă de miile de pasi ale colegilor săi mediciniști.Praful ridicat până la coroanele copacilor, de aglomerația bulevardului i se așează pe sacoul negru înfierbântat dar și pe lentilele ochelarilor sai de miop.Își trece din când în când de pe un braț pe altul haina de piele și geanta,zâmbind fetelor frumoase ce îi ies în cale.